Wednesday, September 24, 2008

:(

dap, după câte se pare am fost dezmoştenit de figura paternă,

în ritmul în care mi se duc sursele de venituri încep să cred din ce în ce mai mult că la un moment dat o să trebuiască să-mi găsesc un mijloc de subzistenţă,

Monday, September 22, 2008

da,

mă gândeam la politicianul care vrea să le dea celor două milioane de români câte 20.000 de euro la întoarcerea în ţară,

trec peste faptul că ar fi ceva discriminatoriu faţăde fraierii care au rămas în ţară,

trec şi peste faptul că unii din cei 2 milioane de specialişti pe care vrea respectivul să i aducă înapoi se ocupă de găinării,

vreau de fapt ca după ce vin cei 2 000 000 să plecăm restul de 20 mil să ne aducă înapoi,

Tot din tren

Am auzit mulţi oameni plângându-se de persoanele dubioase care au călătorit alături de ele în tren, de impresia proastă pe care le au făcut-o, de caracterul deyagreabil al călătoriilor,

Om umblat cu CFR ul am avut şi eu parte de experienţele mele,

Astăzi, de exemplu, mă chinuie nostalgia unei călătorii cu acceleratul Iaşi-Timişoara,

Astfel într-o prea frumoasă seară de noiembrie după ce trenul a staţionat în câmp jumătate de oră pe motiv de călcare şi deces de cal şi a continuat călătoria în mod firesc,

În primul nod feroviar ce poartă numele de Paşcani s-a declanşat evenimentul care poate că pe alţii i-ar fi descurajat să mai călătorească cu acest mijloc de transport,

Astfel în compartimentul în care stăteam alături de alte 7 persoane a intrat val vârtej un minoritar slăbănog la vreo 40 de ani, 1.85 m, 50-60 de kg,

Acesta s-a refugiat la fereastră findcă...

Era urmărit :-o,

De un reprezentant al celeiaşi minorităţi la vreo 1,60 m, 45 de kg, 35 de ani care a avansat şi el până la mijlocul aceluiaşi compartiment,

Dialogul a fost, brrrrr

"Ieşi afară" s a răstit micul justiţiar

În timp ce instinctiv victima a ridicat piciorul în dreptul corpului pentru a se apăra ţipând

"Chemaţi poliţiaaaaaaaaaaaaa"

Uimit oarecum de invers proporţionalitatea dintre agresor şi victimă am rămas oarecum pe gânduri,

Până când aruncându mi ochii prin geamul ce lucea de curăţenie am văzut că cel mic nu era de loc Chuck Norris care făcea dreptate în tagma minoritară ci era doar executantul unui grup destul de numeros ce aştepta în tihnă pe peron,

Sunday, September 21, 2008

Printre altele

M-am oprit din lecturarea lui Arthur Scnitzler, Am să-l reiau săptămâna viitoare,

Între timp am citit un volum de povestiri science fiction semnat de Edgar Allan Poe,

Şi un roman din secolul XX care mi a plăcut mult, "Galapagos"-ul lui Kurt Vonnegut, foarte interesant modul în care a construit firul epic, totul condimentat cu o ironie desăvârşită, iar "tenta apocaliptica" a romanului e de a dreptul savuroasă,

Am încercat apoi să pătrund misterele mult lăudatului Stendhal, dar începutul lui "Lucien Leuwen" m-a făcut să mai pierd din respectul pe care-l aveam pentru profesorii mei de franceză,

Poate că am să l reiau la momentul potrivit,

Momentan sunt prins în "Strigarea lotului 49" al lui T Pynchon

Friday, September 19, 2008

Din nou AC DC

Dap e adevărat sunt bătrâniori, important e că mi plac şi că acesta este ultimul lor videoclip de pe ultimul album,

Thursday, September 18, 2008

Între timp

În ultimele două zile am reuşit să citesc (în sfârşit) "Casa Buddenbrook" a lui Thomas Mann, Acum l-am atacat pe Arthur Schnitzler cu al lui
"Drum deschis"

tot în ultima perioadă am avansat în lecturarea cărţilor de Saramago traduse în română, şi undeva în Rădăuţi mă aşteaptă pe o masă un "Eseu despre luciditate" şi o "Tobă de tinichea"

Wednesday, September 17, 2008

Promovare agresivă

Înţeleg că oamenii ţin să promoveze ceea ce fac, dar,

Este oare nevoie ca 4 din 5 taximetrişti să accelereze când plouă şi eu sunt pe lângă o baltă...

Monday, September 15, 2008

Ciudat

Îmi plimbam şi eu ochii prin biblioteca mea şi am rămas cu senzaţia că unele cărţi lipsesc,

În consecinţă îi rog pe toţi cei ce cunosc indicii despre locurile în care aş putea da de urma dispărutelor să mă semnaleze

În sfârşit

Am aşteptat câţiva ani,

Semnalez retipărirea în limba română a romanului (de lungă întindere) "Omul fără însuşiri" la editura Polirom,

Preţul celor două volume este de 96 de lei, cei ce beneficează de reduceri îl pot lua şi cu vreo 67 de lei,

Oricum preţul este mai mic decât cel cu care circula pe piaţa second,

Chiar acum mă uitam pe okazii unde se găsdeşte ediţia veche (din 95), în 5 volume (stare foarte bună a volumelor desigur), de la Editura Univers la vreo 300 de lei

Sunday, September 14, 2008

D'ale CFR-ului I

Trenul, după cum nota şi Alain de Boton pe undeva, este cel mai boem mijloc de transport în comun,

E boem pentru că spre deosebire de alte mijloace de transport terestre, sau aeriene sau fluviale (maritime) îţi permite să interacţionezi cu oamenii...

În autovehicule, sau avioane poziţia rigidă pe care trebuie să o adopţi pe parcursul călătoriei îţi taie pur şi simplu cheful...

Şi adevărul e că taifasuri ca în tren rar ai ocazia să vezi,

Nici nu vrea să mi amintesc câte respectabile doamne mi au înşirat viaţa lor şi a tuturor neamurilor de gradul 1, 2, 3 între două staţii,

Da în tren poţi întâlni oameni din cei mai diferiţi, de la oameni admirabili la ...

:-<

Există, desigur, multe tipuri de trenuri: expres, intercity, rapid, accelerat şi desigur magicul personal...

E adevărat cei mai mulţi oameni detestă personalul ...care chipurile are viteză prea mică, confort scăzut şi aglomeraţie...

De la accelerat în sus sunt condiţii de circulat...

Aiurea,

Nu vreau să mi amintesc de călătoria din vară spre ţinutul Maramureşului (dar am să o fac),

Urcat în SV am constatat că nu există loc pe culoar nicăieri în tren, fiecare centimetru fiind ocupat de afinarii din Paşcani şi butoaiele lor,

Desigur că îi înţeleg pe afinarii supăraţi de faptul că uşa spre vagonul de dormit era blocat (ce tupeu pe cfr+işti) şi desigur că îl condamn pe nefericitul de naş care mult prea tupeist a întrebat de bilete,

:-o

Noroc că a fost calmat de numărul afinarilor,

În fine,

Revenind,

În personal, din punctul meu de vedere e superb,

Trenul merge suficient de bine încât poţ să moţăi liniştit fără zdruncinăturile brutale ale acceleratului,

În personal, când deschizi ochii, te trezeşti de fiecare dată într-un grup nou, cu poveşti noi, şi afli în timp de toţi hoţii de primari de pe traseul tău,


Poveste de final,

Îmi cer scuze din start dacă povestea de faţă a mai fost pomenită şi pe alte bloguri,

Există cel puţin încă un bloger care a fost de faţă, deci,

Dacă a relatat deja povestea îmio cer anticipat scuze,


Teiuş,

Vara lui 2008,

Grup de oameni coboară din acceleratul Iaşi - Timişoara,

Unii tineri preocupaţi să şi achiziţioneze bilete spre gara Sighişoreană nu pot să nu fie martori la următoarele:

Un reprezentant al unei minorităţi naţionale (ce coborâse din acelaşi tren) s-a dus scandalizat la ghişeul de informaţii şi a zis:

"Naşul mi a propus să întreţinem relaţii sexuale"

Doamna de la informaţii, uimită de plângerea ce i depăşea atribuţiile nu s-a putut opri să l întrebe

"dar ce a zis?"

răspuns

"Să te f_t"

Tuesday, September 9, 2008

senzational cum creste cota la google chrome,

ciudat cum brusc nu reusesc sa mai intru pe contul meu gmail de pe alt browser

Wednesday, September 3, 2008

tot ocupat

Aş vrea să stau şi eu la poveşti dar timpul liber continuă să mă ocolească,

încă nu am terminat cuşca de cîine,

Momentan m-am apucat să dărâm/schimb/renovez în baia bunicii (ieri schimbat chiuvetă, azi m-am băgat la partea electrică + reparat un zid)... mă confrunt cu anumite inconveniente tehnice... dar am să reuşesc...

Ar trebui să fac un gărduţ... şi să pun nişte piloni în faţa casei...

A da şi aş mai avea de reparat vreo 2 găuri într-un acoperiş,