Despre pariuri, licitaţii şi un banchet

După o obositoare pauză de 3 zile am revenit în blogosferă,

De data asta cu poveşti,

Aşadar acum 2-3 luni, întrun moment de tinerească exhuberanţă, întrun distins local ieşean,

Mă aflam la aceiaşi masă cu Younes şi,

Am pus de-o prinsoare,

În care eu m-am angajat să merg la banchetul ce marchează încheierea ciclului şcolar îmbrăcat după cum se vede în imagini,

Miza pariului a fost o navetă de bere,

Şi da,

Am câştigat,



Din păcate situaţii conjuncturale m-au determinat să limtez dimensiunea angajamentului,

Astfel am renunţat de comun acord cu Younes să port ciorapi roz elastici până la genunchi,

Cum ar zice poetul s-a dus naibii o sticlă de votcă,

De asemenea am constatat că bermudele înflorate sunt greu de găsit,

Şi

Deşi puteam opta între bermude roz cu flori galbene şi galbene cu flori roz,

Am găsit cu greu, cu ajutorul lui M., articolul galben din imagini,

Îi mulţumesc lui Cip pe această ocazie pentru îmbogăţirea florală adusă îmbrăcăminţii mele,



Ce aş putea să mai spun,

La început am fost acostat de şeful de sală,

Care m-a întrebat dacă sunt şi eu la banchetul ăsta şi care mai apoi mi-a sugerat destul de direct să mă schimb,

Apoi ar mai fi de evocat privirile înspăimântate ale unor distinse membre ale high class ului ce păreau să sugereze că am distrus perfecţiunea acelei petreceri,

Şi

A da,

Scot la licitaţie articolul galben ce a permis să mi se vadă păroasele membre

mă văd nevoit să mă retrag din blogging pentru o perioadă nedeterminată,

gândurile mă duc la călătoria lui Dante,

dar ochii lui Beatrice...

Izolare

De vreo două săptămâni îmi este imposibil să urc Dealul Copoului fără să dau peste tot felul de oameni cu robe şi căciuli ciudate,

Cei mai mulţi sunt fotografiaţi de armate de părinţi,

Cei mai mulţi privesc cu încredere, mândrie viitorul,

Cei mai mulţi l-au apucat pe d-zeu de picior,

Şi eu, pregătindu-mă pentru bizarul ţeremonial, m-am izolat în faţa lui Tache,

Dar sporul şi determinarea nu se lipesc de mine

Curăţenie

Am adunat, în ultimii 4 ani, întrun folder circa 3 gb de proiecte, variante nefinalizate, printuri, clipuri, alte materiale, şi astăzi

M-am simţit extraordinar de bine dând un gingaş delete şi curăţându-l pe Tache de aceste mărturii de calitate precară

Mărturii ale unor nesatisfăcătoare nopţi albe,

Căci la marketing am avut ocazia să văd prea multe răsărituri de soare,

eroare

m-am hotărât să-i sprijin pe emo,

Am să-mi expun punctul de vedere chiar dacă e cel al unui măgăroi (cum altfel?) care a interacţionat doar sporadic cu evenimentul,

Am să revin,

[...]


Aşadar astăzi, la câteva zile după ce am scris pe Tache primele paragrafe am revenit cu oarecare forţe proaspete,

Iniţial mi-am propus să ignor toată mascarada asta declanşată ce conştientizarea existenţei curentului "emo", dar

Într-o seară migrând din blog în blog mi-am oprit privirea pe un articol,

Care spunea ceva de genul...în Timişoara se va realiza un detaşament special de poliţie format din 12 oameni care se vor ocupa de problema "emo"

Corelând informaţia cu alte informaţii care au ajuns sporadic şi accidental la mine (frânturi de emisiuni teribile şi zeci de bancuri venite pe cărări virtuale) mi-am format şi eu o poziţie referitoare la problemă,

Aş menţiona întâi că mi s-au părut dezgustătoare emisiunile,

Căci mi-au lăsat impresia unei vânători de vrăjitoare,

Banucrile mi s-au părut de prost gust, Nu le comentez,

[chiar aş insista să nu mi se mai trimită]

Nu vreau să aflu cum anume o să rezolve acel detaşament special "problema" emo în Timişoara...

Probabil o să i ridice, O să i ducă la secţie, O să i bată bine, O să i facă să recunoască tot, O să i facă să accepte calea cea bună, calea maselor, O să i facă să renunţe la muzica lor, Să renunţe la problemele lor, Să renunţe la imaginea pe care şi-au format-o,

Da, O să i oblige să se integreze social, Să se simtă fericiţi, Să asculte muzica acceptată de mase, Să renunţe la melodiile lor morbide şi imorale,

Ah, Oricând o manea săltăreaţă generează fericire, Generează dansuri din buric,

Dar nu vreau să ştiu ce o să se întâmple după ce acei emo timişoreni o să înveţe să se deghizeze, Să şi ascundă apartenenţa la un grup,

Poliţia are metodele ei, O să apară informatorii, Şi cetăţenii cei morali o să i dea în gât pe mârşavii emo,


Aş putea să termin articolul ăsta zicând doar atât,

Fiecare om care îi condamnă pe emo le refuză drepturi de bază,

Cred cu tărie că, cel puţin eu, nu am dreptul să i impun nimănui ce muzică să asculte, ce haine să poarte, ce freză să-şi facă, ce atitudine să adopte,

Istoria e ciudată,

Acum 20 de ani erau vânaţi pletoşii, erau vânaţi nefericiţii care purtau blugi, erau vânaţi cei ce şi permiteau să cânte sau să asculte muzică neconformă normelor de partid,

Deprinderile dispar greu şi astăzi o luăm de la capăt,

Şi condamnăm tot,

Noi îi hulim pe emo,

Biserica ortodocsă îi asigură pe homosexuali că o să fie mâncaţi de veşnicile focuri ale infernului,

Biserica ortodocsă nu se opreşte şi ne dă şi exemplul Chişinăului care a condamnat ceea ce nu putea accepta,

În fine, nu spun că înţeleg gestul copilei care a preferat să o termine cu viaţa,

Mi-e greu căci eu la 12 ani mă puteam lăuda cu numărul de ore petrecute la joacă şi în nici un caz cu relaţii, alcool şi droguri,

Dar mi-e imposibil să plec de la gestul ei şi să generalizez,

Mi-e imposibil să acord unei mulţimi caracteristicile unei persoane,

P.S. În România se sinucid în fiecare an câteva mii de oameni, Câte sinucideri au declanşat o isterie similară?, Nu ştiu, ceea ce ne face fericiţi este existenţa unor potenţiali ţapi ispăşitori...muzica, hainele, părul, atitudinea,

P.P.S. Este absolut normal ca tinerii să şi găsească grupuri de referinţă, Nu simt nevoia ca aceste grupuri să fie similare cu cele pe care le-am avut eu,

mai am un exmaen in cateva ore, ar trebui sa ma implic serios in realizarea licentei, resimt o puternica senzatie de plictis

Despre o nevoie umană

sau

Cum să destabilizezi emoţional capra vecinului

Oamul este de felul lui o fiinţă vanitoasă care are nevoie să fie admirată, adulată, invidiată,

Acum 5-6 săptămâni am relatat puţin indignat (pe un alt blog) de situaţia care se crease la festivalul ContemporanIS,

Atunci la concertul cu Ada Milea (anunţat cu surle şi trâmbiţe în mediul virtual) publicul a fost invitat să părăsească sala iar manifestaţia artistică s-a ţinut pentru grupul select al organizatorilor,

Anul acesta Iaşii sunt în sărbătoare, Oraşul face 600 de ani şi sunt organizate "nefiresc" de multe evenimente,

Printre altele a apărut un festival studenţesc nou,

Căci unele ligi studenţeşti au intrat în conflict şi au renunţat la clasicul Festudis,

Şi au pus bazele unui nou festival,

Zilele Studentului Ieşean,

Toate bune şi frumoase,

Răsfoind programul festivalului m-am oprit şi eu la un concert folk (care a fost ieri undeva întro zonă nu tocmai bine definită) şi la o seară de teatru,

Da incredibilul era pe cale să se întâmple,

Se anunţa în programă că vineri la ora 19 00 se pune în scenă spectacolul "Don Quijote" cu Ada Milea,

OOO (scuze Andrei) în sfârşit cu sau fără D. Chiriac urma să văd spactacolul pe care îl ratasem cu ani în urmă,

Entuziasmat am anunţat cunoscuţi pe care îi ştiam fani ai folkistei, am rugat-o pe M. să mă însoţească, am exultat ore întregi,

Dar apoi un nou search m-a liniştit,

Citez

"Seară de teatru – Ada Milea
Locaţie: Ateneul Tătăraşi
Ora: 19.00
Organizator: Asociaţia Studenţilor şi Absolvenţilor Hidrotehnişti

Se va juca spectacolul Don Quijote cu Ada Milea pentru studenţi de la sediul central de organizare a festivalului."

Ţin să mulţumesc în mod deosebit organizatorilor pentru faptul că ne-au dat de ştire că ei merg şi noi nu,

Mă retrag

Vizită de lucru

Salutăm pe această cale vizita de lucru efectuată de Camil în Rădăuţi

Omul din tren

Încep prin mulţumiri pe care i le aduc Simonei pentru virtuala tragere de urechi,

Se pare că mi-am format un supărător obicei de a abandona titluri de articole, fără a mai zice ce aveam de gând să spun,

Să mă întorc la articolul de faţă,

Constat că încep să uit tot mai mult din ce mi se întâplă,

Altfel nu ştiu cum aş putea să mi scuz faptul că am uitat prin ce am trecut cu Younes acum vreo 2 ani (îi mulţumesc pe această cale pentru faptul că mi-a amintit)

Până să ajung la întâmplarea de acum doi ani să relatez ce am păţit joi, pe tren, venind în Iaşi dinspre Rădăuţi,

Aşadar plecând din urbea mea natală m-am urcat întrun tren matinal, şi

Nu s-a întâmplat nimic,

După o distanţă care nu poate fi apreciată, în staţia internaţională Dorneşti, a intrat în compartimentul meu un bătrân care m-a întrebat cu o voce temătoare,

"Liber"

eu, Mi-am scos din urechi nepoliticoasele căşti m-am uitat la cele 7 locuri goale ale compartimentului şi i-am răspuns că da,

A intrat şi,

În ciuda lipsei mele de politeţe,

S-a tras înspre mine şi dându-şi seama că deja stăpânesc (cât de cât) buchiile a scos un plic voluminos, şi

Neavând ochelarii la el m-a rugat să-l citesc,

Căci acel plic era motivul deplasării sale în capitala de judeţ,

(nu vreau să ştiu de ce l-a desigilat de abia atunci)

[...]

Mi-a înmânat un teanc voluminos de foi şi m-a însărcinat cu găsirea legăturilor dintre ele,

Oarecum deprins cu cititul pe diagonală,

I-am comunicat că prima pagina făcea referire la necesitatea platei unor cheltuieli de sptalizare de 211 RON (a zâmbit împăcător către mine), pagina a 2 a era hotărârea judecătorească, iar în ultimile pagini se descria procesul (nu am putut să nu remarc faptul că touşi nu "tăiase cu cuţitul" partea vătămată)

Băiat de la ţară oarecum neînvăţat cu vătămătorii am simţit nevoia "să mă fac mic" aşa că i-am înmânat materialul şi mi-am scos cursurile hotărât să aflu din tainele obiectului la care aveam examen a doua zi,

:-s şi-a dat seama că sunt student :-s

Au început clasicele întrebări: La ce eşti student? În ce an eşti? Ce ieşi după?

Mesajele de încurajare: Mai ai puţin! Da şi când o să ai salar!

Şi încurajat de răspunsurile mele monosilabice şi de înfăţişarea tot mai lividă a urmat şi un monolog....

Îmi cer scuze de la toată lumea pentru trivalităţile pe care sunt pe cale să le redau...

Sunt conştient că mediocrul meu blog o să-şi piardă şi ultima fărâmă de moralitate, dar

Redau cu groază şi supărat pe mine pentru că mi amintesc detaliile,

"e bine că acum se încălzeşte. puteţi acum să mergeţi cu fetele la iarbă verde. Acum fetele se dau nu ca pe vremuri. atunci băieţii nici măcar nu aveau voie să meargă la fete în internat. atunci fetele nu se dădeau (:-o)ca acum. acum se încălzeşte. puteţi merge cu fetele la iarbă berde. cel mai bine e să le daţi sus la m..."

Nu pot continua :-s

Ore mai târziu ajuns în târgul Ieşilor i-am povestit lui Younes traumatizanta experienţă şi l-am văzut şi pe el schimbându-se la faţă şi,

Apoi mi-a amintit de un accelerat

Din Suceava spre Iaşi,

De acum 2 ani,

Când eram cu el într-un compartiment şi acelaşi domn,

Cu acelaşi monolog,

La abordat şi l-a oripilat

Antropic

Rădăuţii sunt de felul lor o localitate construită într-o zonă cu terenuri mlăştinoase,

Dap, în perioada austriacă zona a fost desecată şi s-au construit cartiere (da, cartiere) întregi de case,

O singură zonă izolată a scăpat,

Mai târziu oamenii, din dorinţa de conservare, au transformat-o în Zona Protejată Ochiuri,

Până acum câţiva ani zona avea drept caracteristici vânătorii care aveau ce aveau cu raţele sălbatice şi....

Borhotul ce era deversat de fabrica de spirt din regiune,

Ultima dată când am fost în zonă am remarcat doar,

Invazia de peturi, mătasea broaştei şi vile,

Nici un picior de raţă sălbatică,

Doar un pisic cu abilităţi de înotător

beculeţe

ieşit şi eu pe timp de seară în mirificii Rădăuţi am văzut oameni ce păreau să dea jos beculeţele din copaci,

senzaţia iniţială

panică,

cum adică? să dea deja jos beculeţele de crăciun, sunt doar 2 ani de cînd le-au pus.

a doua senzaţie,

calmare,

micşorarea distanţei mi-a permis să văd că de fapt puneau un banner electoral

Impardonabil

Dap, sunt zile întrgi de când neglizez această pagină,

Aş vrea să mă ascund după scuze de genul proiecte, examene, Proiecte şi examene, zile urmate de nopţi albe, şi tot aşa, dar nu am nici o scuză,

Şi totuşi ce am făcut în ultimile zile? Nimic deosebit,

Poate doar,

Hmm,

Să zicem că mi-am călcat pe inimă şi,

Am venit în Rădăuţi şi,

Am tăiat părul,

Părul care era primul copac în care mă suisem vreodată,

Părul pe care îl plantase un străbunic în anii 60,

Părul care făcea pere a dracului (pardon) de bune,

Am plantat alt păr în locul lui,

Dar nu ştiu,

Căci penultimul păr pe care l-am plantat (da îmi plac perele) face pere cam rotunde,

Şi necunoscătorii îl confundă cu un măr

O captain! my Captain!

Titlul postului l-am aşezat undeva într-o laterală a paginii de blog acum câteva săptămâni,

Unii dintre voi îl ştiţi din filmul de referinţă a lui R. Williams "Dead Poets Society"
Alţii il ştiţi direct de la sursă, din poezia lui Whitman, scrisă în amintirea lui Abraham L.,

Mărturisesc, am aşezat sintagma pe pagina de blog gândindu-mă la film, la exemplul didactic al personajului interpretat de R.W.,

Superb personaj, superb şi idilic profesor, profesor care reuşeşte să-i mobilizeze pe elevii săi, şi mai mult decât atât reuşeşte să-i facă să creadă în literatură

Să zic că aş vrea şi eu un asemenea profesor?

Neah,

Nu are rost să fiu lacriomogen acum...sunt conştient de faptul că acel idilic domn Trandafir nu există,

Sunt de asemenea conştient de faptul că prea puţini profesori acceptă vechiul proverb chinezesc (citez cu maximă aproximaţie) "profesorul care nu este depăşit de elevul său s-a ratat", dar,

Totuşi,

Tăcerea te face complice, şi eu...eu m-am săturat să tac,

Aşa că am să spun şi eu despre profesori,

Profesorii de la mktg din cea mai veche universitate,

Să vedem,

Ce am de repoşat?

Modul de evaluare? Da

Task-urile impuse? Da

Atitudinea? Da

Nejustificata superioritate? Da

Pretenţiile vizavi de studenţi? Da

Are rost să mă plâng de faptul că ei înţeleg altfel competitivitatea? Că viziunea lor despre piaţa reală e fantastică, ireală, utopică, desprinsă din cărţi de calitate îndoielnică...

Are rost să dezaprob atitudinea celor care le fac pe studente să iasă cu ochii în lacrimi din cabinete?

Mă tem că trăiesc într-o lume diferită de a lor,

Şi nu ştiu dacă lumea lor e mai reală decât a mea, dar...

Ies din scenă zicând doar

"O captain! my Captain!"

Mai multe

Mi s-a povestit de candidatul PNG la primăria din Bârlad, care în campania sa are argumentul suprem "Îl avem pe gigi Becali în spate",

Refuz să comentez

Mă întreb de ce pentru imn nu l-au folosit direct pe Andei Păunescu,

Vineri cântă Goran Bregovich în Iaşi,

concert politic desigur

Dar pe de altă parte oricum nu am drept de vot în urbea aceasta

şi

să ajung la cel mai mare of,

de ce sunt încă închise cele mai multe terase ieşene?

Rupere de ritm

Aş fi putu să jur că cele câteva zile de vacanţă au să aibă efecte benefice, Dar,

Constat că am o grămadă de articole schiţă de care foarte probabil nu am să mă mai ating niciodată,

Speram ca o dată cu astenia de primăvară să scap de "probleme", Să mă pot pune pe treabă,

Dar, mă apasă un ciudat sentiment de vină pentru că am dormit o după amiază întreagă,

Se pare că luni începe sesiunea,

Mai am 2 cursuri şi 2 seminarii şi gata,

mă apropii de o gravă pierdere,

reducerea la transport,

P.S. Tavernele sunt triste în mai

Sărbători

Observ că e la modă să povesteşti pe unde ţi-ai petrecut sărbătorile de paşti,

nu mă pot abţine să nu zic şi eu câte ceva,

Aşadar am fost şase oameni, la poalele Ceahlăului, Am monopolizat o cabană, Am cântat, Am făcut focuri de tabără, Am băut, Moderat desigur,

Unii dintre noi au escaladat de două ori pe Toaca în acieaşi zi,

Am văzut ultima căprioară din rezervaţie,

Mai există acolo şi doi vulturi, un cuc şi un izvor cu apă minerală, bună,

Mai jos am ataşat imagini cu şarpele care din păcate a dat ortul popii şi cu Max, un superb Ciobănesc de Bucovina

P.S. Am să revin cu posturi mai serioase, de oameni mari,