Îi mulţumesc lui Andrei pentru că mi-a trimis acest clip,
Vă rog nu mă mai căutaţi la telefon,
Saturday, June 28, 2008
Despre dispariţia bârfei,
Da ştiu
L-am lăsat în paragină,
Nu am fost în stare să scriu nimic,
Am fost "varză",
Sunt în continuare "varză",
Într-o zi am suferit dându-mi seama că de acum o să trebuiască să bifez prin chestionare "studii universitare",
Mi-a trecut,
Puişorul a tratat recent pe al său remarcabil blog despre bârfă la femei şi bărbaţi,
A bârfi...
Nu am fost niciodată preocupat de bârfă în funcţie de genul bârfitorului,
Şi nici de gradul de maliţiozitate al bârfei,
Dar,
Am considerat mereu că...
(băiat de la ţară fiind)
Bârfa este absolut necesară în localităţile mici,
Ah voi,
Voi cei crescuţi prin târguri cu sute de mii de locuitori,
Nu puteţi să înţelegeţi,
Că, undeva, printre pâlcuri de case izolate,
Rafinaţii "săteni", scârbiţi de oferta televiziunii, convinşi deja de inutilitatea căutării marilor adevăruri filosofice,
Au nevoie de un mijloc de distracţie,
Şi atunci bârfa e cea mai potrivită,
Observatorii din exterior al acestui fenomen cultural consideră poate că bârfa este ceva negativ, Că bârfa urmăreşte răul.
Dar nu,
Ar fi greşit să privim bârfa aşa,
Bârfitorii sunt oameni respectaţi pentru că se ocupă de informare,
Bîrfitorii sunt căutaţi pentru că la ei se află informaţia,
Atleţi desăvârşiţi (un bârfitor adevărat nu se va da în lături de la a face un tur al tuturor caselor, respectiv crâşmelor, pentru a aduce vestea...)
Sunt implicaţi în dezvoltarea culturală a regiunii, Căci ce sunt bârfele dacă nu minunnate legende locale,
Eh dar toate astea au fost,
Acum,
Numic nu mai e la fel,
Programele de chat,
Telefoanele mobile,
Ce au permis creşterea vitezei de circulaţie a informaţiei,
Au făcut-o lovind puternic în ceea ce aveam noi mai preţios,
Scuzele de genul...
"Informaţiile circulă mai repede,"
sunt doar triste amăgiri,
S-a dus implicarea umană,
Trag un semnal de alarmă...
Aceşti răspândaci ai culturii sunt pe cale de dispartiţie!
Militez pentru salvarea speciilor pe cale de dispariţie!
Acum cu atât mai mult,
Căci îmi văd ameninţată propria specie,

Friday, June 20, 2008
iar
Gata s-a terminat,
Au mai rămas câteva vestigii kitchoase, dar şi ele sunt sortite distrugerii,
Refuz să mi aduc aminte de ce s-a întâmplat în ultimii 2 ani, deci cer evitarea cuvântului cu m (nu majuscula)
Aşadar, eliberat de presiunea m. am ajuns să...
Să nu fac nimic,
Sunt lipsit de idei,
Căutările făcute prin blogurile fragi mie nu m-au ajutat cu mult,
Şi nu ştiu de ce este pustie blogosfera,
Nu vreau să dau vina pe vacanţă, CE et caetera
Dau şi eu cu presupusul şi cred că principala cauză e o schimbare a activităţilor rutiniere,
Caut subiecte dar lipsa de inspiraţie îşi spune cuvântul

Monday, June 9, 2008
Friday, June 6, 2008
scuze
îmi cer scuze de la toţi cei care pierd vremea citindu mă
îmi cer scuze de la cei ce aşteptau răspunsuri la unele commenturi mai incendiare
pur şi simplu
am devenit brusc preocupat să mi finalizez
nefericita de licenţă
am să revin totuşi
cândva
săptămâna viitoare
îmi cer scuze de la cei ce aşteptau răspunsuri la unele commenturi mai incendiare
pur şi simplu
am devenit brusc preocupat să mi finalizez
nefericita de licenţă
am să revin totuşi
cândva
săptămâna viitoare
Wednesday, June 4, 2008
Cocalar
de săptămâni întregi tot aud vorbindu se de cocalari
până azi noapte nu am ştiut totuşi ce e unul
dar pe la 4 dimineaţă când căldura m-a determinat să mă culc cu fereastra deschisă
un individ cu un autovehicul tunat (desigur) a încput să facă ture demonstrative în jurul blocului
senzaţia a fost amplificată şi de nenumăratele frâne cu scârţ,

Tuesday, June 3, 2008
Copilărie
Astăzi mi-am retrăit copilăria...
Am descoperit în cartier o sifonerie...şi...
Mi-am cumpărat un pahar mare cu sifon,
500 ml la 40 de bani
Am descoperit în cartier o sifonerie...şi...
Mi-am cumpărat un pahar mare cu sifon,
500 ml la 40 de bani
Monday, June 2, 2008
Despre conformism, convenţionalism şi norme sociale
Printre altele aş putea să consider micul experiment vestimentar de zilele precedente şi un duş cu apă rece,
Astfel de la noaptea cu pricina până acum câteva minute am plecat grijuliu urechea la diversele reacţii, Am luat aminte la bunele învăţăminte,
La reacţii ale unor persoane cu m-au văzut atunci, persoane cărora li s-a povestit, persoane care au văzut dovezi prin blogosferă,
Am căutat să înţeleg reacţii ale apropiaţilor, rudelor sau ale celor ce mi sunt complet străini,
Poate că sunt şi speriat,
Tuturor celor care atunci când m-au văzut (sau când au auzit) au spus (sau au gândit) că "nu sunt sănătos", că "sunt un distrugător de manifestări festive" că "sunt un nebun" că "bunul simţ nu mi este caracteristic" le transmit acum că...
De fapt nu le mai transmit nimic. În definitiv e problema lor,
Eu unul am făcut abstracţie (fără mare greutate) de rochiile, costumele care "nu mergeau" cu proprietarii lor,
Mi-am văzut de treaba mea, am deplâns deficitul de alcool şi am căutat să mă simt bine,
Dar dacă tot am pornit această discuţie aş trage totuşi un mic semnal de alarmă (mă feresc însă să declanşez furtuna în umiul meu pahar cu apă)
Astăzi la aproape 19 ani de la Revoluţie avem încă o mare problemă,
Se pare că cei mai mulţi dintre noi suntem incapabili să acceptăm soluţii nonconformiste sau neconvenţionale,
Sclavi ai unor norme sociale impuse de trecerea timpului ne permitem să ostracizăm tot ceea ce nu respectă calapodul tiparelor,
Nimic nu ne opreşte însă să ne batem cu furie în piept, Nimic nu ne opreşte să ne afirmăm originalitatea şi deschiderea,
În fine antrenat de reacţii declanşate de a lungul vieţii am putut, fără prea mari probleme, să mă uit în ochii celor ce-şi purtau ţinutele de gală
P.S. Îmi cer scuze de la toţi cei care consideră că i-am făcut de ruşine, chiar dacă de data asta nu pot să simt ciudatul sentiment,
P.P.S. Sunt oarecum şocat de faptul că oameni care şi au dedicat viaţa criticării mele nu au fost mulţumite acum când eu m-am ţinut de cuvânt, mi-am respectat un angajament...Semn de maturizare nu?
P.P.P.S. Aş vrea să le aduc aminte, celor care mă evită, de sintagama aia cu gânditul în afara cutiei dar nu o mai fac,
Sunday, June 1, 2008
Râsu/plânsu
Există anumiţi colegi care acum mă evită din cauza necugetatei mele fapte,
Sunt (probabil) doar un nebun fără speranţă,
:(
Sunt (probabil) doar un nebun fără speranţă,
:(
Subscribe to:
Posts (Atom)