Philadelphia - De ce te-ai ramolit?

Întrebarea din titlul postului nu e adresată orașului Philadelphia, ci e o întrebare pe care trebuie să mi-o adresez mie...căci da acest post nu e unul critic. Și îndepărtarea mea de o atitudine extremistă e un indiciu clar al înaintării în vârstă. (aș face trimiteri către Etica Nicomahică, dar nu vreau să fiu acuzat din nou de pedanterie).
Pentru a avea un sprijin în redactarea acestui post pro am atașat și o serie de fotografii...(da, cei care mă cunosc pot să-și frece mâinile satisfăcuți...am căpătat proporții astronomice în țara asta)

Așa...deci să încep...
Din tot ce am văzut eu în America (includ aici și înfricoșătorul New York) Philadelphia e de departe orașul meu preferat.
Cel puțin asta e senzația care mi-a rămas după fiecare vizită pe care i-am făcut-o.
Și chiar dacă la început l-am vizitat împreună cu oameni care căutau mai degrabă să vadă un nou mall identic tuturor mall-urilor din State, sau care vroiau să cunoască mai degrabă ”superba” statuie închinată lui Rocky eu am continuat să plac acest oraș.
Așa că...
Ieri, mult prea dimineață pentru un om al nopții, m-am îmbrăcat în grabă (cu haine relativ curate), mi-am înfipt căștile în urechi, mi-am aruncat o carte în rucsacul jerpelit și am plecat să cunosc de unul singur orașul.
Ajuns în Philadelphia am avut un prim impuls de a folosi o hartă pentru a mă orienta, dar după doar câteva sute de metri mi-am dat seama că e o ocazie foarte bună să fac turism în modul în care mi-am dorit mereu...și anume...să descopăr pe cont propriu părți ale orașului mai puțin promovate, să simt orașul din spatele marketingului.

Așa că...mi-am ascuns harta pe fundul rucsacului alături de un aparat foto pe care mi-am propus să nu-l utilizez și am pornit la drum ghidându-mă după propriul instinct.
(Fotografiile atașate sunt din alte expediții, ieri a fost o zi experimentală no photo...fotografiile atașate sunt din zone turistice foarte frecventate).
Și, încercând să fiu un turist atipic aproape că am reușit să mă pierd în oraș printre clădirile victoriene ușor kitchoase. Orașul vechi e superb, păcat că localitățile urbane americane sunt atât de logice...și străzile lor numerotate nu-ți permit să te rătăcești.
Am reușit să ajung în extremități ale orașului, unde printre reprezentanțe ale diverselor multinaționale am descoperit și magazine, localuri care le-au supraviețuit. Și aproape că am simțit America anilor 30.
Am descoperit și o zonă mai boemă a orașului, cu terase și oameni care citeau...și am vrut să mă opresc într-un pub irlandez, dar timpul și dorința de a intra în unul autentic (de la mama lui) m-au făcut să merg mai departe.
Continuarea plimbării m-a dus la docuri și între navele transformate în localuri de lux eu am stat și am privit apa...
Dar timpul trecea și eu am luat-o înapoi spre teritoriile exclusiv turistice. Nu de altceva dar de data asta trebuia să ajung să văd muzeul Auguste Rodin.
E ciudat, că pe cât de bine dispus am colindat prin vechile cartiere pe atât acum, când mă duceam spre centru nu reușeam decât să mă întristez.
Am mers încet, entuziasmul pe care îl simțisem anterior la gândul vizitării muzeului dispărea.
M-am oprit și am intrat într-o catedrală romano catolică. și eu aproape ateu m-am simțit nesemnificativ...apoi am mers și am vizitat Biblioteca Publică...și am realizat că suntem foarte în urmă în ce privește acest capitol.
După alte câteva stații, am ajuns în cele din urmă la muzeu unde oprit în fața Gânditorului și mai apoi a Porții Infernului și copleșit de măreția operei m-am simțit din nou nesemnificativ. (Scurtă critică...în muzeu în spatele piesei centrale ”The Burghers of Calais” se află un bust semnat de un anonim...bustul îl reprezintă pe cel care a finațat muzeul Jules E. Mastbaum, doar că ceea ce frapează e diferența dintre chipul senin și neexpresiv al bustului și creațiile artistului francez).
Afectat de o operă a cărei înțelegeri nu-mi era decât parțial accesibilă am plecat spre ultimul obiectiv pe care mi-l propusesem
Statuia lui Rocky...nu atât din dorința de a intra în contact cu ceva kitchos cât pentru a-mi ține cuvântul față de cei doi cititori ai blogului meu.

M-am îndreptat spre Muzeul de Artă...unde spre deosebire de alte dăți nu mai era plin de turiști, am făcut în grabă un instantaneu statuii, apoi am urcat treptele spre muzeu și m-am așezat să privesc orașul. Acum nu pot să mă abțin și am să descriu comportamentul mai mult decât interesant al unei categorii de turiști. Mă refer în special la bărbații în jur de 30 de ani care au copilărit cu interminabila serie Rocky. Ei bine mi-a fost dat să văd mai multe cupluri acționând în genul următor...ea stătea jos la bazele treptelor și filma, iar el fugea pe trepte și gesticula asemenea eroului său. (nu comentez comportamentul)

Ca încheiere la cel mai lung post al meu, vreau să spun că mi-ar plăcea să revăd într-o zi acest amestec de oameni, de religii, de artă și kitsch, de modern și vechi, de străzi curate și străzi pline de gunoaie.