Despre raţionalitate economică

O ploaie perversă mă împiedică să desfăşor activităţile gospodăreşti pentru care am venit acasă

Later edit

După amiaza şi seara am fost împiedicat de un net deficitar să le urez tuturor doamnelor şi domnişoarelor ce interacţionează cu mediul blogosferic un sincer la mulţi ani,

Să ajung totuşi şi la subiectul dorit al postului

Context

Curs de TdN, profesorul de curs face un experiment. Experimentul este de notorietate în lumea economiştilor şi în special a comportamentaliştilor ca posibil contraargument împotriva raţionalităţii economice. Prin acest experiment o parte din comportamentalişti au fost convinşi că au demonstrat faptul că fiinţa umană este iraţională economic, şi că acel Hommoo oeconomicus la care făceau referire liberalii clasici nu este decât o entitate didactică utopică.

Experimentul propriu zis

Se iau două persoane care nu se cunosc. Se pune pe masă 100 de dolari. O persoană este în măsură să propună o împărţire a banilor. Cealaltă persoană este în măsură să accepte sau să refuze. În caz de refuz nici una dintre persoane nu se alege cu vre+un ban.

Experimentul s-a realizat de foarte multe ori, în perioade diferite, cu persoane diferite...

Constatări

Dacă persoana care propune îi oferă celeilalte o sumă disproporţionată (0-10-20 de unitati monetare din 100) este foarte probabil ca aceasta din urma sa refuze. Rata acceptărilor a celei de a doua persoane începe de pe la 40%...

Concluzia comportamentaliştilor

Refuzul celei de a doua persoane de a accepta 10 unităţi, deşi este conştientă că alternativa este 0 unităţi...este o dovadă că oamenii nu sunt raţionali economic.

Critica lui miclowan

Observ, în primul rând, că experimentul ia în considerare un mediu de interacţiune extrem de simplificat şi condiţiile de întâlnire a lui în viaţa reală sutn improbabile.

Aşa, conform experimentului faptul că un subiect refuză 10 unităţi monetare când alternartiva constă în 0 u.m. este o dovadă a iraţionalităţii lui,

Totuşi,

Chiar dacă nu am date despre situaţia materială a subiecţilor (căci şi asta contează), observ că,

Niciodată într-o tranzacţie, într-o negociere nu sunt implicate doar elementele materiale (banii priviţi ca mijloc de obţinere a bunurilor materiale şi bunurile materiale din procesul de schimb), Într-o tranzacţie sunt implicaţi şi alţi factori de la imaginea negociatorilor, până la respectul de sine,

În cadrul experimentului e absolut normal ca un subiect să nu fie de acord cu 10 unităţi, Dacă subiectul ştie că atât el cât şi ofertantul obţin banii fără nici un efort, să accepte ca acesta să primească de 9 ori mai mult e o desconsiderare a lui..E ca şi cum ar accepta faptul că celălalt este de 9 ori mai valoros, Din alt punct de vedere acceptând să primească de 9 ori mai puţin decât ofertantul acceptă să i se aplice eticheta de om care se mulţumeşte cu puţin,

Cred că eroarea comportamentaliştilor constă în faptul că abordează problema raţionalităţii economice în sens strict material. Ceva de genul "Nu da vrabia din mână pe...". Mi se pare că cei mai mulţi văd moneda într-un sens foarte restrâns, Ar trebui să ţină cont de faptul că moneda nu este decât un mijloc pentru îndeplinirea obiectivelor umane şi nu un obiectiv în sine, Eforturile depuse de un individ pentru a-şi câştiga respectul de sine s-ar putea să fie evaluate la o valoare mai mare de 10 dolari,

Considerarea clasicului hommo oeconomicus drept individ gata oricând să-şi maximiezeze averea e o eroare,

Acel om economic raţional este în definitiv un individ subiectiv, şi alegerea lui nu implică o maximizare a utilităţii sale totale din perspectiva observatorului extern (care are propria scală de evaluare) ci din perspectiva scalei lui subiective,

Fără teama de a greşi pot să spun că eu miclowan sunt un boem raţional

P.S. la mulţi ani la toţi cei care barbati fiind s-au inconjurat de zeci de pahare

Divagaţie

acum plec la gară, revin diseară cu o divagaţie pe marginea izolării

Later edit (Rădăuţi)
Am hotărât să scriu abureala asta de post după ce am văzut filmuleţul pe care l-am postat în penultimul post.

Presupun că nu foarte multă lume l-a vizionat. Înţeleg şi de ce. Are 40 de minute. Eu unul iau în calcul posibilitatea de a profesa din spatele catedrei aşa că am privit filmuleţul respectiv cu un oarecare interes.

Pe scurt ideea lui e următoarea. Sistemul public de învăţământ din SUA are probleme şi cauza principală constă în eliminarea concurenţei dintre profesori. Profesorii sunt apăraţi de sindicat şi mai mult decât atât copiii nu au posibilitatea să opteze pentru o altă şcoală (mai bună) căci subvenţia de la stat e alocată şcolii din imediata lor proximitate.

Notă: Nu e ironic faptul că cea mai liberală ţară din lume are unul dintre cele mai reglementate sisteme de învăţământ?

Reflectând pe marginea filmuleţului mi-am dat seama că mai există o mare problemă în învăţământul american...izolarea.

Ok, recunosc poate mă grăbesc, dar (acum prin minte îmi trec secvenţe din zeci de filme proaste cu liceeni, cu punctul culminant grupurile din sala de mese...acolo se vede rezultatul muncii lor) în America fiecare elev urmează ce cursuri vrea, nu zic că nu e bine ca idee, dar deoarece este esenţial să socializezi, acei elevi îşi canalizează energia să devină parte a unui grup...să-şi creeze o identitate,

Izolarea e perfidă, singurătatea e dificilă...Elevii izolaţi dezvoltă complexe de inferioritate şi de culpabilitate, dar asta e bine, nu? îi ajută apoi să accepte slujbe în McDonalds

În România clasa e un grup de elevi relativ compact, care în cele mai multe situaţii este gata să sară în apărarea celui mai slab...Copiii învaţă să socializeze, Astfel că majoritatea ajung (de voie de nevoie) să se simtă parte a unui grup, iar lupta pentru afirmare este mult mai mică,

Elevii au timp să se ocupe şi de şcoală, şi este mai uşor să controlezi elementele turbulente dacă îi izolezi in clase diferite

Plan nou

Îmi iau un bilet de la CFR Inter Rail Global, care e vreo 255.55 de euro şi timp de o lună mă plimb cu trenul prin toată Europa, am să ajung după acasă jegos şi nespălat, dar mai contează?

Later edit: Vlad zice, şi eu sunt de acord, să umplem rucsacurile cu conserve, roşii şi parizer să mâncăm prin sălile de aşteptare şi prin compartimente,...să ducem România cu noi

super

de abia astept sa profesez

as zice ca e chiar terifiant

recunosc primul filmuleţ este mult prea lung, dar oferă o imagine destul de clară
asupra a ceea ce se întâmplă când statul preia controlul, în plus dacă mă năşteam pe acolo acum aş fi avut un blog şi mai anagramat decât acesta, deci I L Romania?

al doilea filmuleţ ne demonstrează că în viaţă trebuie să existe limite, întrebările nu trebuie să fie niciodată exagerate, ce vină are săraca fată că ştia doar discursul cu Vreau să fac lumea un loc mai bun?



asa o fata m-ar face mandru



fata asta serveşte ca model adolescentelor presupun?

Versiuni oficiale

am curs, revin mai seara

şi totuşi am să reiau tema, zilele astea

Despre bucătărie

Probabil există oameni care o folosesc mai inspirat decât mine, dar la mine în bucătărie, eu nu desfăşor activităţi culinare,

E drept câteodată există acolo mâncare, şi există şi alternative,

În bucătărie nu e esenţial să se găsească mâncare, acolo trebuie să existe miere, ceai negru şi cafea, restul nu contează

Am primit demult, o leapşă de la yukiame, şi cred că şi de la paula trebuia să spun ce anume mă terifează dpdv culinar şi am uitat să răspund, ca un întârziat acum...caracatiţa,

Primăvara, amintiri

da, şi zilele calde din urmă au adus cu ele, unora, o stare de fericire ciudată, şi nu ştiu de ce

poate pentru că au fost primele zile însorite de după iarnă, sau

când eram mic stăteam într-un bloc şi în zilele astea, care erau mai îndepărtate, iarna era mai lungă, în zilele astea brusc se umplea spaţiul din faţa blocului, responsabilii ieşeau şi făceau straturile din faţă,

în fine,

atmosfera era ca de cartier muncitoresc, şi totuşi

atunci, în zilele acelea lumea începea iar să râdă, mult, să râdă din suflet,

şi mugurii de fluier,

şi azi în atmosfera mohorâtă din cameră mi-am amintit, de mine copil,

la grădiniţă pe vremea aceea părinţii trebuiau să îmbogăţească fondul de jucării,

şi, bunicul meu, om mai îndemânatec decât nepotul său, a făcut un căluţ de lemn, un căluţ pe care "te puteai da"

şi eu ca un mic burghez, credeam că am mai multe drepturi decât ceilalţi, la căluţ, dar eram cel mai tânăr de la grupa mare şi cuvântul meu,

nu făcea nimic pe atunci,

şi poate că nu face nici acum, dar acum nu mai contează, căluţul nu mai este



After a day edit
Am aflat detalii şocante despre căluţ, a fost utilizat de două generaţii ale familiei, şi acapararea lui de către grădiniţă a fost o încercare a securităţii de a-mi destabiliza familia,

Şi primăvara e aşa [...] din cauza guguştiucilor, mereu mi-a plăcut să-i ascult, m-am hotărât să mă îndrăgostesc