Avertizări peste avertizări...dedicație specială pentru Puișorul Cufurit

Am vrut să o termin pe azi cu blog-ul așa că m-am îndepărtat de calculator și am început să-mi fac ordine prin hârțogăraie...dar ceva m-a făcut să mă întorc aici.
În ”Mașină versus om” am vorbit de țiuitul enervant produs de un detector de fum, ei bine când îmi vedeam de treabă acesta a reînceput.
Enervat am luat detectorul și i-am scos bateria, operațiune care l-a redus la tăcere.
Cu această ocazie am descoperit și cel mai interesant mesaj de avertizare din State (dintre cele văzute de mine).
Fremătând de emoție (în ciuda luminii proaste) am reușit să fac următorul instantaneu.
=)) nici nu știu de ce mă mai complic să scriu...e ceva de genul...fără comentarii

Protecția consumatorului

Am făcut recent o comandă pe internet în valoare de circa 29 de dolari, cu taxele de expediere a ajuns pe la 32 de dolari...iar expeditorul a fost extrem de prompt, căci cele două produse comandate au intrat în posesia mea după doar 3 zile...
Am deschis coletul și în mână mi-a intrat un material interesant, care nu apărea pe site-ul respectiv...cică...returnarea produsului fără cutie, sau cu aceasta în condiții nu tocmai bune atrage după sine o taxă (fixă) de 25 de dolari.
Nu comentez dorința magazinului de a reintra în posesia cutiei, dar nu pot să nu remarc cu cel mai viu interes taxa fixă care se aplică...adică dacă eu distrug o cutie și returnez produsul trebuie să plătesc o taxă mai mare decât valoarea lui? eventual mai adaug și taxele de returnare și fac o afacere...probabil totul se rezumă la...satisfacția consumatorului (în urma returnării) de neprețuit

Mașină versus om

În ultimile două săptămâni un țiuit enervant mi-a perturbat somnul și liniștea...și orice încercare de aflare a cauzei s-a dovedit fără rezultate.
Bazându-mă pe balivernele conform cărora aș fi o ființă rațională, și implicit superioară mașinilor, azi am început ziua hotărât să înving țiuitul...

Totul a fost făcut logic...

1. Au fost îndepărtați munții de gunoaie din cameră....țiuitul a continuat
2. Au fost oprite toate aparatele din cameră (a mele și ale celuilalt locatar)...țiuitul a continuat
3. S-a realizat o cartografiere a camerei...pentru a se micșora zona de acțiune...țiuitul a continuat
4. S-a trecut la deconectarea a tot ce era mașină...țiuitul s-a oprit...

Dap...a fost nevoie de un plan simplu în patru pași pentru a se descoperi sursa țiuitului...
Acum e liniște...dar camera nu mai e protejată de dedectorul de fum

O invitație interesantă...totuși textul e plictisitor

Eu unul sper ca peste un an să las marketingul în urmă și să mă apuc de ceva mai intersant...touși până atunci continui să fiu un amărât de student la specializarea menționată, așa că acționez în consecință...
Băutor pasionat (sau pasional) de cafea am purces azi prin magazine pentru a-mi reface stocul...
Am studiat cu atenție oferta (degeaba, Dowe Egberts nu au aici) și m-am oprit asupra unei cafele braziliene cu o invitație interesantă la consum.
Cafeaua se numește ”Taina” și după o foarte scurtă prezentare a ei și a modului de preparare apare următoarea invitație, care mie personal mi-a plăcut (a se nota că totuși sunt un student atipic la marketing și opinia mea este în consecință una de amator)...”Agora, basta saborear...”

P.S. Cafeaua e oribilă...am ajuns să regret și Lavazza, care mie nu-mi plăcea

Alt blog incredibil de lung (despre nimic interesant)

Acum vreo 7-8 zile am aflat ceva destul de neplăcut și nemaisuportând să stau în casă mi-am luat rucsacul cu hainele de fast-food worker și am plecat în lumea mea....și m-am plimbat destul de mult...cu mintea invadată de gânduri răzlețe...incapabil să duc măcar unul la capăt...
M-am trezit în fața fastului cu mult înainte să înceapă shift-ul meu, așa că am intrat și m-am așezat la o masă suficient de ferită, astfel încât să nu fiu nevoit să văd agitația specifică localului.
Din lipsă de hârtie am luat un șervețel și am început să-mi notez pe el gândurile confuze...[...]...

La mesele din față s-au așezat 2 mame și copiii lor (în număr de 7-8), de până în 10 anișori și cu toată tristețea mea am putut să văd iar oameni cu adevărat fericiți...
Cât de mult se bucurau copiii ăia pentru o simplă ieșire din casă, și cât de simplu părea totul pentru ei...
Mă întreb când am uitat să fiu fericit...și răspunsul se pierde undeva în negura timpului, căci nu m-am mai simțit cu adevărat fericit de pe la 5 ani jumate...când brusc am realizat că totuși lumea nu se învârte în jurul meu...[...]...

Am încetat să privesc știind că fericirea lor nu-mi este sortită și pentru moment mi-am dorit cât mai mulți urmași, mi-am dorit să umplu casa de țipete de copil...

Acum mi-a trecut...


P.S. Citesc azi în Obiectivul de Suceava ”Bărbaţii care doresc foarte mulţi copii trebuie să-şi caute partenere cu şase ani mai tinere decât ei, in timp ce femeile care doresc mai mulţi urmaşi trebuie să-şi caute perechi mai in vârstă cu patru ani, potrivit unui studiu austriac publicat in Royal Society's Biology Letters” și rămân nedumerit...
Adică eu...dacă o să vreau mulți copii îmi caut o femeie cu 6 ani mai tânără...dar ca să vrea și ea mulți copii trebuie ca eu să am doar 4 ani mai mult...undeva există o fisură...e clar în cuplurile cu mulți copiii cineva nu îi dorește...
Și totuși eu ce fac după ce-mi găsesc o mamă pentru copiii mei?...soluția ar fi să o forțez...să îi zic că ea nu știe ce vrea, nu?

E timpul să mă laud...(blog pentru Vlad)

În trecut am fost acuzat de nenumărate ori că nu am simțul umorului, că nu sunt amuzant și atunci pe moment am fost îngrijorat.
Acum trebuie să recunosc că e posibil ca uneori, luat de val, să exagerez și în plină autocritică îmi cer scuze pentru asta.
Dar trecând peste greșelile mele să încep și cu lauda...
În ultima vreme am reușit să fac oameni să râdă și în spaniolă și în engleză, dacă adaug faptul că îmi iese și în germană pot să spun că am un simț al umorului internațional, nu?

Un mit dărâmat

În primii mei ani de facultate, avid să-mi îmbogățesc cultura generală, mi-am agasat prietenii care au ieșit din țară cu eterna și fundamentala întrebare...”Cum arată femeile acolo?”
Punând cap la cap informații din surse dispersate am reușit să-mi formez o imagine, nu tocmai favorabilă, și despre femeile din America.
Prin ochii prietenilor eu le-am văzut grase, neatrăgătoare și nu numai.
Mitul este promovat și de media românească.
Ei bine acum analizând problema cu ochișorii mei, trebuie să recunosc că m-am înșelat...da, poate că nu sunt la fel de multe fete frumoase ca în România, dar ele există...indiferent că sunt studente din Europa, americance cu origini asiatice (acestea au și cea mai mare pondere), americance de la mama lor sau pur și simplu turiste.

P.S. Băiet sfios fiind nu am îndrăznit să o rog pe tipa de la ghișeul Commerce Bank să-mi dea o fotografie să o atașez la blogg