Percheziţie

Bănuiesc, cu şanse destul de mari de a nu mă înşela, că nu sunt singurul blogger care are o soră. Ca orice soră, şi a mea are o viaţă a ei. O viaţă în care se întâmplă lucuri mai palpitante sau nu. Am să scriu acum despre o întâmplare de genul acesta.

Povestea pe care urmeză să o relatez este încă proaspătă, au trecut doar câteva zeci de ore de la momentul respectiv.

Acum 2-3 zile sora mea plimbându-se prin a patra capitală a Molodvei, s-a oprit în magazinul Media Galaxy din mall-ul central. Motivele vizitării magazinuilui nu sunt relevante pentru poveste, aşa că n-am să pun accent pe ele. Touşi ţin să precizez că sora mea nu avea nici un bagaj, rucsac, gentuţă, geacă, sau orice alt articol cu buzunare voluminoase. Singurul obiect aflat în posesia ei era un biet portofel.

La un moment dat, probabil plictisită de "shop", a dat să plece...şi normal (pentru cursul poveştii, desigur)aparatele au început să ţiuie...

Când aparatele ţiuie într-un magazin, îţi fac apariţia gărzile şi te iau la întrebări. Într-o ţară mai vestică (poate şi mai estică) ţi se cere permisiunea să fii perchziţionat, dacă nu o acorzi, şi nu există dovezi serioase împotriva ta eşti lăsat să pleci. Ei bine în România lucrurile nu sunt chiar aşa...astfel...

Gărzile apar, văd că persoana respectivă nu are decât un portofel în mână...şi îi fac percheziţie corporală. Dacă nu găsesc nimic, nu se descurajează şi continuă...fac percheziţie la portofel...şi negăsind nimic, nu-şi cer scuze ci aruncă un "aaaa, era cardul"

Deşi eu personal nu înţeleg ce anume o suspectau că ascunde în portofel (un calculator, un mouse, un cod de bare?) nu pot să nu admir meticulozitatea paznicilor.

În sfârşit

În ciuda faptului că de câteva luni sunt un blogger, mai mult sau mai puţin, activ lumea mă proteja.

Astfel deşi eu vedeam că unele texte de ale mele nu pot fi catalogate decât prin termenul "gunoaie", nimeni nu-mi spunea nimic de rău.

Dar se pare că fiecare om are o limită, şi azi cineva mi-a spus în sfârşit "nu-mi place ultimul tău text".

Deşi e o critică blândă, sunt fericit.

Licitaţie (Ciclul: Să scoatem bani din piatră seacă)

O dată cu încetarea Războiului Rece şi diminuarea tamtamului din jurul idee de spionaj în organizaţia de renume mondial cia au rămas un grup de băieţi cu ochi albaştri fără ocupaţie.

Şi cum o dată cu înaintarea în vârstă societatea îţi oferă (cere?) ocazia să te manifeşti în lumea mondenă, ar fi fost păcat să nu profite şi ei de ocazie.

Astfel citesc azi într-o gazetă de judeţ (bucovinean) că renumita cia scoate la licitaţie şuviţele lui Che Guevara (ăla de apare mai des pe tricouri ca rockerii trecuţi în nefiinţă)

Sar peste partea cu ineditul acţiunii şi ajung la partea care mă intrigă pe mine.

Cum a ajuns şuviţele în posesia cia?

a. asemeni unui amorez Che Guevara le-a pus într-un plic cu destinaţia cia
b. i-au fost luate cu forţa
c. au fost cumpărate de cia de la Che Guevara pentru colecţia organizaţiei

Cine ştie varianta corectă are ocazia să câştige o excursie la sediul organizaţiei?

P.S. Aştept cu nerăbdare scoaterea la licitaţie a turbanului lui Osama, şepcii lui Fidel Castro şi mustăţii lui Sadam.

Concepte perimate (din nou probleme de învăţământ)

În cei 15 ani de şcoală pe care i-am lăsat în urmă (mult doamnă, mult) m-am confruntat nu numai cu probleme de genul caietului cu expresii frumoase, antologiilor de comentarii originale, lecţiilor care se cer memorate (doamne fereşte să explici prin propriile cuvinte) ci şi cu problema unor concepte care s-au perimat prin suprautilizare.

De exemplu frecventând cursurile unei facultăţi cu profil economic am parte, frecvent, de mai multe concepte specifice...dar parcă nimic nu mă irită mai tare decât Piramida Nevoilor lui Maslow. Întrebarea, la începutul câtor cursuri am întâlnit-o, nu are răspuns.

Acum am ajuns în stadiul în care când intru în posesia unui nou manual tremur la ideea că după introducere am să dau de piramida panaceu a tuturor problemelor economice.

E pentru tine

Am descoperit (căci asta e pentru cei din generaţia mea...descoperire) o piesă a Sfinxului 80-ist, post Aldea. M-am ataşat de piesă trecând uşor peste suspiciunie de plagiat din mediul virtual.

Caut videoclipul, deşi cel mai mult îmi plac versurile:
"Într-un cer violet/Luna dacă aş găsi-o/Albă ar fi, toată/Pată de-argint, pe perdea
Aş putea să o pictez/Şi să-i spun la plecare/Dragostea mea, ia-o/E pentru tine
Poţi şi tu să încerci/Să iubeşti o culoare/Pentru început, ochii/Lasă-i încet lângă ea
Iar apoi fără ochi/Dacă tot ai găsi/Fii fericit, ia-o/E pentru tine"

Zambete

Omul e o fiinţă capricioasă şi plină de ciudăţenii. Iar soluţile la problemele lui sunt dintre cele mai ciudate.

O dată, demult, suferind după o fată pe care nu am putut să o am, am alunecat încet în ceea ce unii ar numi o depresie.

Zile, poate săptămâni întregi mi-am înecat amarul prin dubioase crame studenţeşti.

Şi eu simţeam cum alunecă la vale...omul, ideea, ambiţia, perspectiva.

Dar cum am menţionat şi în primul paragraf, soluţiile problemelor umane sunt dintre cele mai ciudate.

Degradarea a continuat, zi de zi, până când...până când ea mi-a zâmbit...

Iar inima mea a început să bată din nou pentru mine...

Şi totul din cauza unui zâmbet...



P.S. Zâmbetul acela era al unei persoane realizate, care a obţinut tot ce vroia în viaţă...iar eu nu am reuşit să înţeleg ce caută pe chipul cuiva care de abia ieşise din adolescenţă.

Imn

Azi am ascultat şi eu pentru prima data noul imn al facultăţii mele.

Trec peste linia muzicală care s-a vrut modernistă şi observ că am avut şansă să ajung aici (mi-a pus D-zeu mâna în cap?). Din versuri aflu că e cea mai bună facultate, că am să învăţ să fiu om, am să învăţ tot ce e mai bun, am să ajung campion...când viaţa mă va încerca,succesul va fi de partea mea, vise împlinite, triumfuri în tot ce-mi doresc, sunt un om de succes...numai cu FXX ...o să câştigăm împreună o viaţă mai bună

De fapt degeaba povestesc, până nu-l ascultaţi nu aveţi cum să îi pătrundeţi substraturile, căci eu nu pot, prin cuvinte simple, să-i redau magia.