Omul e o fiinţă capricioasă şi plină de ciudăţenii. Iar soluţile la problemele lui sunt dintre cele mai ciudate.
O dată, demult, suferind după o fată pe care nu am putut să o am, am alunecat încet în ceea ce unii ar numi o depresie.
Zile, poate săptămâni întregi mi-am înecat amarul prin dubioase crame studenţeşti.
Şi eu simţeam cum alunecă la vale...omul, ideea, ambiţia, perspectiva.
Dar cum am menţionat şi în primul paragraf, soluţiile problemelor umane sunt dintre cele mai ciudate.
Degradarea a continuat, zi de zi, până când...până când ea mi-a zâmbit...
Iar inima mea a început să bată din nou pentru mine...
Şi totul din cauza unui zâmbet...
P.S. Zâmbetul acela era al unei persoane realizate, care a obţinut tot ce vroia în viaţă...iar eu nu am reuşit să înţeleg ce caută pe chipul cuiva care de abia ieşise din adolescenţă.
No comments:
Post a Comment