Şi acum foarte mulţi ani, după ce devenisem ceea ce oficialităţile ar numi orfan, sau om cu 1-2 părinţi în minus, Eu unul m-am retras în mine şi am refuzat să mai vorbesc despre asta,
Au fost multe cele ce m-au împins spre mimarea ipocriziei, spre alegerea tăcerii, spre exteriorizarea a ceea ce a vroia să vadă lumea, dar
Am preferat să tac, să ţin totul în mine, Şi, Deşi ştiam că, în timp, o să se complice totul, că tăcerea complică, şi deşi...Speram totuşi să se întâmple ceea ce îmi ziceau oamenii...
Speram ca în timp să uit,
Ei bine se pare că nu uiţi, apar noi şi noi faţeteale acleiaşi probleme, Şi poate că e adevărat, ceea ce-mi spune lumea, Că aş avea tendinţa să complic totul,
Dar oricât aş vrea să cred că viaţa e simplă şi frumoasă, nu pot,
Şi pe atunci, după ce mă mutasem dintr-un alt oraş în Rădăuţii mei dragi, După ce mă transferasem la o şcoală nouă, m-am confruntat pentru prima dată cu...de fapt nu, nu pentru prima oară, Dar
Ţin minte şi acum interogările profesorilor, care plini de o curiozitate bolnavă se jucau cu psihicul meu de proaspăt orfan, şi eu răspundeam, căci aşa fusesem învăţat...să răspund politicos celor ce vroiau să afle de ce şi cum şi când
Şi ţin minte cum, întors de la o şcoală nouă, oprit în faţa porţii casei în care am avut primele vise frumoase, am fost interpelat de o respectabilă doamnă, ce-şi trăda originile rurale, Şi cum fonda cea neagră de pe casă, i-a declanşat curiozitatea bolnavă, Şi cum timp de peste 30 de minute m-a întrebat de ce, şi cum, şi câţi ani a avut, şi câţi copii, şi unde...Şi manifestându-şi toată compasiunea, şi aducându-mi lacrimi în ochi, m-a întrebat ceea ce o durea cel mai mult...Puiuţ cât e ceasul,
Şi îi sunt şi acum recunoscător bunicului meu, care furios de întrebările nerăbdătorilor, ce vedeau în fonda neagră un semn al morţii lui, a impus coborârea ei,
Şi apoi la moartea lui am refuzat din nou să satisfacem această curioasă şi tradiţională perversitate a lumii,
Şi, luni mai târziu, încercând să mă întorc în oraşul pe care nu ştiam că-l părăsisem definitiv, m-am oprit la uşa unui prieten,
Şi mama lui, altădată prietenă de excepţie a celei ce fusese mama mea, a vrut să-mi dea de pomană, pentru sufletul nu ştiu cui, Şi eu am refuzat, Şi dând din colţ în colţ m-am retras definitiv dintre cei ce nu m-ar mai fi putut privi niciodată altfel,
Acest post nu se vrea un strigăt după milă, compasiune, înţelegere, e o evocare, o amintire, o constatare, aşa că,
Aş aprecia nespus dacă nu ar da nimeni commenturi la acest post,
No comments:
Post a Comment