Wednesday, October 13, 2010

ora de literatură/lectură

cândva demult, înainte să fie încolțit de alter-ego-uri, g. și a propus ceva utopic,
să nu regrete rezultatele acțiunilor sale
sau a lipsei de acțiune,

acum,
după mulți ani,
când g. nu mai e de capul lui
și există și opinia miclowanului,
din urmă apare un regret,
un regret legat de lectură și de literatură,

miclowan nu regretă că g. a rătăcit ani întregi
- între cărți cu cavaleri;
- între cărți cu vestul sălbatic;
- între cărți cu detectivi;
- etc.

și nici că în momente blamate de alții a intrat în contact cu ”literatura rău famată”,

nu miclowan nu regretă acei ani,
nu-i regretă pentru că erau ani de formare,
nu-i regretă pentru că oricum atât îl ducea capul în acele zile,
nu-i regretă pentru că acum le poate asocia cu nostalgia copilăriei,

miclowan regretă altceva
miclowan regretă anii mai prețiosi
anii din liceu,
când g. era deja mai rațional,

miclowan regretă că în acei ani în care timpul era la discreția lui
ani în care începuse să descopere literatura de calitate,
a pierdut timp citind dintr-un capăt în altul operele recomandate în programa școlară,
și nu era cazul,
zău că pentru cele mai multe ar fi fost suficiente rezumatele din cartea mamei șpagatinului

nu ar fi fost mai bine să facă cum au zis și cei doi mari argentineni
să aprofundeze literatura de la contemporani la clasici
că mediul contemporan îi este mai familiar și ușor de perceput
și în plus,
s-a axat atât de multe aceiași, poate nu atât de mari, autori
încât dacă l-ar întreba cineva de 3 autori români contemporani
ar obține tăcere

și ar fi vrut ca programa să nu fie doar Eminescu + Sadoveanu și alții
ci să aibă ce-i lipsește
să aibă un Norman Manea, o Hertha Muller (că după șocul inițial și relativa renegare am ajuns să o revendicăm ca pe una din cele mai mândre fiice ale patriei),
să aibă Jurnalul lui Mihail Sadovean
și poeziile lui Naum și ale lui Celan
(de ce nu a început studiul poeziei cu pinguinul lui Naum? cum să îi atragă atenția cu Somnoroase păsărele?)

și a citit în ăia 12 ani de școală atâta literatură care înalță în slăvi calitățile acestui popor...
încât a ieșit, de pe băncile pe care și-a tocit coatele Ion Nistor, convins că nația asta-i altfel decât e

ar fi fost poate mai decent să citească și marile opere neglijate (pomenite mai sus) să îi fie mai ușor să conștientizeze că s-au comis și nedreptăți,
că au existat și voci care au vorbit în ciuda dictatorului,
că unii mari nu sunt chiar atât de mari,
că 23 august nu a fost faptă de eroism ci de trădare,

dar acum e târziu
și miclowan nu mai e român
căci țara care și-a creato
i-a oferit cetățenia sa

f.

No comments: