Saramago

Jose Saramago este un autor cu totul special. Deşi autorul meu favorit este Ernesto Sabato, în faţa unui volum de a lui Saramago am simţit cele mai puternice emoţii. Cititorii pasionaţi ştiu la ce mă refer, e vorba de momentul acela în care rămâi pur şi simplu fără cuvinte în faţa frumuseţii, complexităţii unei fraze sau unui fragment.
"Eseu despre orbire" reia aceiaşi tematică a orbirii întâlnită şi la J.L. Borges sau E. Sabato dar o face într-un mod cutremurător. Abordarea e diferită iar dacă şi în universul lui Sabato şi în cel al lui Saramago orbii sunt marginalizaţi, în cel al lui Saramago ei sunt şi neputincioşi depinzând de singura persoană "ne-oarbă" care capătă atribuţii de Mesia.
Fraza care m-a cutremurat este cea de încheiere a primului capitol "În noaptea aceea orbul visă că era orb". Pentru mine este poate cea mai frumoasă frază din literatură. Ajungând la ea, pe calea lecturii, am rămas pur şi simplu neputincios, prosternat. Tot ce am mai putut face a fost să mă opresc din citit şi să deschid din când în când volumul respectiv să o citesc iar şi iar. Citeam ceva prea mare pentru a mai înainta cu un singur rând în ziua aceea...