Thursday, January 31, 2008

da,

Criza continuă.

Am încercat să citesc ce am scris în urmă. Nu am putut. Totul e prea superficial.

Despre "Schimb de carte"

În primul rând aş vrea să menţionez că într-o oarecare măsură îi admir pe bloggerii care se întâlnesc să facă "Schimb de carte".

Totuşi cu riscul de a-mi ridica 3/4 din blogosferă în cap ţin să mă declar aici şi acum adversar al acestor manifestări pseudo-culturale.

Cu ce pot să încep dacă nu...

Eu personal asemenei altor milioane de concetăţeni am studiat limba română de-a lungul a trei cicluri şcolare.
În fiecare ciclu au existat autori impuşi. Astfel timp de 12 ani am simţit (la propriu şi la figurat) cum îmi este impusă o direcţie în dezvoltarea intelectuală (plecăm de la presupunerea că şi eu am intelect).

Personal m-am bucurat când am terminat liceul, printre altele, pentru că am putut Să-mi elaborez un program sistematic şi extrem de personal pentru citit literatură.

unii dintre amicii mei consideră că am exagerat în ceea ce-i priveşte pe hispanici...eu personal cred că (citindu-i pe hispanici) am evoluat mai mult decât în anii în care ministerul culturii s-a ocupat de lectura mea. (dacă acum mă consider "mai evoluat" vă daţi seama cum eram acum 4-5 ani?)

În fine. Nu ştiu cu cât e mai bună bibliografia pe care mi-o stabilesc eu, raportat la cea a ministerului, dar eu o prefer...

Acum, în momentul de faţă, câţiva ani mai târziu,

Schimb de cărţi...Ideea e grozavă. Dar. În Iaşi...Nu ştiu cum e în alte oraşe...Dar, în Iaşi există librării şi biblioteci...

Pentru socializare am alternative...Atunci?...

Deci...Să te întâlneşti e bine. Să dezvolţi un sistem de încurajare a lecturii e din nou bine. dar să fim seriosşi. Manifestarea asta "Schimb de cărţi" e în fond o formă modernă a ruletei ruseşti. Riscul ca eu să mă treyesc cu o o operă îndoielnică e prea mare. Probabilitatea unui recul e prea mare.

Repet.

Există riscul să irit o bună parte a blogosferei, dar...eu unul cred că "Schimbul de cărţi" este ceva extraordinar, ceva ieşit din comun, dar pentru cei care au nevoie de un imbold pentru a citi.

Poate o fac prost dar eu citesc de plăcere.

Scuzele mele de rigoare

Mă văd obligat să-mi cer scuze pentru postul precedent. Am fost acuzat de superficialitate pentru el, dar ţin să menţionez că el nu era aşa de gol. De fapt astă noapte când l-am scris se întindea pe mai multe rânduri, dar...

Pe la 9 fără 20 când am fost trezit de un arsenal de ferestrae, ciocane şi bormaşini instinctiv primul lucru pe care l-am făcut a fost nu să înalţ spre tavan urări de bine ci să şterg ceea ce am scris.

Am şters pentru că mi-am dat seama că nu-mi place. Am şters pentru că eram oripilat de ceea ce scrisesem. Am şters pentru că...

Da, trec prin ceea ce aş putea denumi criză de identitate blogosefrică. Criza nu e cauzată de propunera lui moldovan. Nu ştiu de ce sau cum a fost provocată. Dar, de parcă nu ar fi suficient că nu ştiu exact cine e bloggerul miclowan trec şi printr-o gravă criză de inspiraţie.

Tuesday, January 29, 2008

Ce mi-a plăcut în NY

Da, deşi per ansamblu am rămas dezamăgit de "ţara tuturor posibilităţilor" au fost acolo şi lucuri care m-au impresionat plăcut.

Cam netot din fire am reuşit să pierd avionul spre ţară şi am rămas singur pentru două zile în NY. Nu am să povestesc acum momentele alea interesante în care târam două valize prin Manhatan căuutându-mi culcuş pentru noaptea ce urma.

Cum am rezolvat problema nu mai contează. Important e că am rezolvat-o. Şi...În seara următoare mă plimbam prin centru metropolei cu mult mai puţin bagaj. Mi-a plăcut atunci mult să văd că în ţara mâncăilor erau cozi de 30-40 de metri la teatru. (cozile dădeau literalmente colţul)

Monday, January 28, 2008

Hm

Încerc de câteva ore să renunţ la Windows şi să-mi pun şi eu un Linux prietenos. Încă n-am reuşit. În încercarea mea de a-mi identifica problema am găsit totuşi chestia asta, care îmi place "This is the Linux-land. In quiet nights, you can hear the windows machines rebooting."

Sunday, January 27, 2008

Despre "Blogul cu nuanţe de vermeliu"

Am primit o leapşă de la Alecs în care trebuie să explic de unde vine numele blogului.

:(

Mi-am botezat aşa blogul ca să nu uit niciodată că am un vocabular limitat.

Acum ceva timp am avut la un examen un exerciţiu de vocabular. Printre cuvinte era şi vermeliu (sau mă rog vermelin). Atunci am intuit varianta corectă. Apoi am căutat-o. Am regăsit cuvântul într-o poezie de Leonid Dimov, "Lili şi densitatea".

Fragment:

"Deasupra-i, hoteste, vantul clopoteste
si, drept in varf, acum il vad, se roteste
un punct de-ntuneric. Un uliu, soptesc,
un uliu violet, un uliu craiesc
coboara-n spirale spre Lili, lin,
matematic, dungat in vermelin."

Apoi pierzând timpul pe net am mai găsit undeva vermelinul. Ruşine. Trebuie să-mi fie ruşine. Vermelinul e nuanţa de roşu de pe drapelul naţional.

Da, da ştiu dacă traducem titlul blogului avem...Blogul cu nuanţe de nuanţă de roşu, dar e ceva deliberat

Dau lepşa mai departe Lynei, că sunt curios :d

Saturday, January 26, 2008

Întrebare

Observ (cu tristeţe şi necaz în suflet desigur) că tot mai mulţi dintre bloggerii pe care îi citesc frecvent se retrag din blogosferă.

Se retrag pentru că nu văd utilitatea blogului.

Mă întreb care e utilitatea? Cu ce mă ajută? E vorba de nevoia de a mă face auzit? Sunt narcisist? Eu recunosc că scriu fără să am talent. De fapt, scriu în ciuda acestui lucru.

Pe de altă parte, am observat că de când am blogul scriu la examene mai repede. De când am blogul îmi organizez ideile mai repede, dar

Revenind

Mă întreb ce se întâmplă cu cei care se retrag din blogosefră? S-a mai întors vre-unul dintre cei plecaţi? Din câte ştiu eu nu...deci...

Întrebare

Mai există ceva după spaţiul virtual?

P.S. În limba engleză aş fi putut să-i dau întrebării mai mult sens.

Friday, January 25, 2008

Despre o leapşă, lepşe şi responsabilitate socială

Leapşa asta am primit-o demult, tare demult de la Simona (scuze pentru întârziere) şi am ezitat atunci să-i dau curs. Nu ştiam ce să răspund. Câteva săptâmâni mai târziu am luat comunicatul de presă al celor de la responsabilitatesocială.ro şi mi-am rezolvat şi o temă la PR. Dar...În continuare nu ştiam cum să răspund la întrebări.

Fâcăndu-mi tema am remarcat că provocarea de a scrie despre responsabilitatea socială a apărut la începutul lui ianuarie 2007, acum e aproape februarie 2008...Unde o să se oprească leapşa? Mă întreb cât timp sunt condamnate săracele lepşe să bântuie blogosfera? Mă întreb care e cea mai bătrână leapşă încă activă din blogosferă?

Eh, în fine să răspund la cele trei întrebări.

Care au fost, din punctul tau de vedere, cele mai responsabile trei companii in 2007, si de ce?

Da, deşi întrebarea conţine un superlativ, eu nu pot crea clasamentul respectiv. Mda, e prea greu. Fiecare companie are la conducere persoane ghidate de dorinţa de a obţine profit, poziţii sociale, etc...deci mi-e greu să cred în responsabilitatea bine intenţionată a unor indivizi, în definitiv, umani.

Pe de altă parte acţiunile în care companiile se afişează drept "responsabile social" sunt prilejuri minunate de promovare, de obşinere de reduceri de taxe...

Ce te-a nemultumit referitor la cum au inteles companiile din Romania sa demonstreze ca sunt responsabile social, in 2007?

Nu ştiu. Faptul că şi-au promovat acţiunile? Că au aţionat într-o manieră prea zgomotoasă?


Ce te astepti de la companiile care activeaza in Romania, din punctul de vedere al responsabilitatii sociale, in 2008?

De la companii nu mă aştept la foarte multe lucruri...sincere...campanii o să fie...o să existe şi efecte, dar...Îm fine sunt cu ochii pe organizaţiile non-profit.

Aşa că acum, îmi riscul să

- să supăr toţi zeii blogosferei;

- să nu am noroc în dragoste;

- să mă urască proprii puradei;

- să mor în cele mai neelucidate condiţii;

căci opresc leapşa asta aici. Refuz să o dau mai departe.

Thursday, January 24, 2008

astazi depimat,

în anul întâi am încercat să intru în Greenpeace
nu s-au ostenit să-mi răspundă la solicitare
cred că am să abordez acum o orgnizaţie locală
am mai vorbit despre asta dar

sunt conştient că acum 13-14 ani cînd am lansat ca secund al lui Olaf o plută, de vreo doi metri pătraţi, pe balta din spatele blocului am pornit într-o călătorie de cucerire a lumii

nu are relevanţă faptul că nava s-a scufundat rămânând acoperită de 10 cm de ape tulburi

eu doar am plecat să cuceresc lumea ca secund

după un timp mi-am construit propria navă.

p.s. azi mi-e frică să cercetez blogosfera

Wednesday, January 23, 2008

Despre arme, hip/hop provincial şi viaţa de cartier

Îmi fac de acum mea culpa. Eu nu sunt un ascultător de hip-hop. În ciuda mesajelor lor sociale, nici măcar mult lăudaţii Paraziţii nu sunt în topul preferinţelor mele.

Trebuie să mă întorc în trecut. Îmi amintesc că eram undeva la începutul adolescenţei şi n-am înţeles ce treabă au cartierele româneşti cu hip-hop-ul. Ce treabă aveau greutăţile din cartierele americane cu tinerii crescuţi în ritmul Macaralelor lui Luigi Ionescu? Nu ştiu.

La început am rămas uşor prostit. eram pe atunci în Rădăuţi. La 32000 de locuitori, undeva spre 40% erau pensionari. Pensionarii dominau pe atunci clar celelalte categorii de vârstă. Şi totuşi în "periculoasele" cartiere rădăuţene tineri încercaţi de viaţă îşi cântau amarnic greaua existenţă. Povesteau c patimă de bătăi, crime, droguri. Povesteau cu patimă şi de probleme rasiale, căci da în cartierele româneşti rasismul a căpătat accente dramatice? Albii au ajuns să formeze rase diferite, şi albii îi discriminau pe albi...pentru că erau albi.

Toate astea se întâmplau în cartier. Aceleaşi cartiere prin care pierdeam eu nopţile. Riscam? Nu cred. Nu de alta da după orele 22:00 "gangesterii" locali erau trimişi de părinţi la culcare.

Îmi recunosc experienţa limitată şi nu am să vorbesc depre băieţii de cartier din marile oraşe. În Iaşi încă nu i-am găsit.

Revenind la muzica străzilor una din problemele abordate e cea a crimelor, a armelor...Arme care sunt fireşte doar un mijloc de afirmare în cartier...

Mă gândesc câte arme sunt în România? În America e o problemă reală. Cunosc cazuri de studenţi merşi acolo la muncă şi jefuiţi. Câţi din băieţii de cartier au arme?

P.S. Până pe la 13 ani am locuit într-un oraş aflat în apropierea fostului front din al doilea război mondial. De pe la 7-8 ani băieţii din "gashcă"...Nu toţi...Băieţii care aveau pământ în zona fostului front, au început să adune armament...Armamentul se găsea frecvent...De la gloanţe, grenade (modelul german lunguieţ şi modelul aliaţilor)...până la o puşcă (găsită după ce de plictiseală am adâncit groapa de nisip din spatele blocului cu vre-un metru şi ceva). Am făcut întâi cunoştinţă cu armele şi de abia apoi cu dragostea?

Monday, January 21, 2008

Morbid

Am hotărât să scriu acest post când mi-am dat seama că sunt un mincinos. De vreo 7-8 ani câmd vorbesc despre mine, mă refer la persoana mea ca la "am fost un copil extraordinar de cuminte". Aiurea. Am fost o drăcovenie de copchil.

Sau poate că am fos doar un copchil prost.

Oricum, astăzi am luat decizia de a aborda un subiect relativ morbid. Mi-am dat seama că eu, copilul cuminte, am văzut de cam multe ori moartea cu ochii...

Prima oară aveam 2-3 ani, un cărucior imens s-a prăbuşit lângă mine, eu am scăpat neatins. Nu-mi amintesc nimic, dar singurul martor, bunicul meu, până în ziua în care a murit, se schimba la faţă când evoca momentul.

3-4 ani mai târziu, eram în alt oraş. Copil care sfida autoritatea parentală umblam cam pe unde mă tăia capul. Şi până nu mi s-au văzut de după botul unei maşini decât ochii nu am căutat să pricep care-i faza cu regulile de circulaţie. Şi totuşi, după asta, autovehiculele au continuat să se oprească prea aproape de mine.

Au urmat 2-3 electrocutări, consecinţe ale curiozităţii. Am văzut mult praf prin aparatura electronică

Prima tentativă de deveni înger care m-a marcat a fost însă alta. Eram mic. Avem vreo 6 ani. Eram cu frate miu. Cu ăla mare. Eram în centrul oraşului (alt oraş). În centrul oraşului între trotuar şi stradă este un gard din ciment. Atunci îmi ajungea până la piept. Copil teribil, mergeam pe stradă. Fratele meu era pe trotuar. Pe celaltă parte a străzii erau alţi pietoni (2-3) Mergeam încet, când...Din spate a apărut un cal. Nărăvaş? Nu ştiu. Calul scăpase de stăpân. Calul fugea în galop. Calul fugea spre mine. Eu eram mic. Eu nu puteam sări gardul. Pietonii de peste drum strigau la mine. Fratele meu ţipa la mine. Eu nu puteam sări gardul. pe stradă treceau maşini. Eu nu puteam sări gardul. Trebuia să ocolesc gardul. Calul se apropia. Lumea ţipa. Eu am scăpat.

Mai târziu, după alţi ani, eram încă mic şi eram energic. Viaţa o trăiam în viteză. Terenul de joacă era al meu. Fugeam mult. Într-o zi ieşind în fugă din bloc a căzut un ghiveci imens în spatele meu. Milimetric. Era vecina de la 2. Ghiveciul era prea greu de coborât pe trepte.

Au mai fost maşini cu frâne bune, electrocutări, ape turbulente...

A, da, vara asta am fost proiectat de pe bicicletă de către şoferi care circulau mai regulamentar decât mine.

P.S. Mi-au fost solicitate unele clarificări conceptuale. Declar pe proprie răspundere aici...termenul de miclowan, vine din tinereţuri şi a fost adoptat sub influenţa covârşitoare a celebrei replici "Nu trage dom Semaca"

Sunday, January 20, 2008

Aprofundare

Cred că sunt presat de timp. Pot să spun că mi-am dat seama că manageament-ul calităţii nu e prea interesant. M-am cam săturat de standardele ISO. În fine mai am vreo 7-8 ore în care mai pot aprofunda materia, apoi scap de el, cel puţin temporar.

Saturday, January 19, 2008

Interviu blogosferic

Am să răspund astăzi lepşei primite de la Carina că am un examen care nu mă lasă să mă concentrez pentru un articol mai elaborat

Menţionez că senzaţia pe care o am luându-mi singur un interviu e ciudată.

1. De ce ai acceptat leapsa aceasta ?
Le accept pe toate? Îmi este frică aă rup lanţul blogosferic,Îmi este frică să nu stârnesc mânia zeilor blogosferei. Din interes?

2. De cand esti in blogosfera ?
Pâi primul blog l-am făcut prin septembrie 2006. Am postat de 3 ori în el.
Al doilea blog a apărut în primăvara lui 2007, mai consistent decât primul a avut acelaşi sfârşit.
Al treilea e acesta. Şi la ăsta era să renunţ, în vară, dar lucruri ciudate se întâmplă...


3. Cum ai ajuns sa-ti faci blogul ?
A fost o provocare

4. Care este primul blog pe care ai intrat vreodata ?
Primul blog a lu frate miu

5. Enumera trei lucruri pe care le crezi importante ca sa reusesti in blogging?
Dacă le-aş şti :( aş reuşi, nu?

6. Cel mai citit blog de catre tine ?
Iniţial al puişorului. Acum toate din blogroll + altele

7. Alte bloguri pe care le mai citesti ?
Cele din blogroll + Paula + Nadaella + Youthedelic+ altele

8. Care platforma de bloguri o consideri cea mai buna ?
Refuz să trădez Blogger-ul

9. Este important traficul pentru tine ?
Relativ, dacă ar fi zero blogul s-ar transforma în jurnal personal

10. Sunt importanti banii pe care i-ai obtine din reclame ?
Nu vreau să fac bani din reclame, deci nu au importanţă.

11. Cel mai urat blog pe care l-ai vazut ?
Al meu.

12. Consideri ca e un lucru vital sa ai un domeniu ?
Până acum m-am descurcat fără.

13. Parola cu care te loghezi la blog.
O ştiu deja 4-5 din cititorii mei

Leapşa merge mai departe la Lyna şi Andu.

Friday, January 18, 2008

Mândria de a fi Bucovinean??????????????? (partea V)

Nenea ăsta, conducător al revoluţiei de la Timişoara, a crescut pe strada mea.
Acum a identificat problemele stringente ale societăţii contemporane.
Din nefericire, după cum zice şi el, oraşul meu natal e închinat şerpilenilor.



P.S. Să fie oare strada mea de vină? :-o

P.P.S. Aud că şi Politehnica din Bucureşti are maestrul ei intergalactic...

Thursday, January 17, 2008

nevoie

Mă simt total lipsit de inspiraţie. Nu insinuez că inspirat aş putea să scriu ceva "mai bine" dar...Am nevoie de o muză.

Wednesday, January 16, 2008

Nu sunt muşchetar

Cu greu m-am hotărât să scriu postul ăsta. E vorba de o leapşă de la Hellene în care ar trebui să vorbesc despre ce-mi doream să ajung când eram mic.

Aş mai avea de răspuns la o leapşă, dar vreau să scap de ultimul proiect aşa că nu o mai abordez astăzi (Simona am să-ţi răspund totuşi cât mai curând posibil)

Intrat astăzi la o oră matinală pe blogul Tomatei am rămas aşa ca prostit...Am încercat să mă pun în pielea mea (când era mai mică) să-mi amintesc...Ce vreau să fiu când am să fiu mare?...Degeaba. L-am întrebat pe frate-miu. Degeaba. A ridicat virtual din umeri. Am plecat la şcoală convins că nu mi-am dorit să fiu ceva/cineva la vârsta plenitudinii şi că mai mult de atât nu am să pot onora niciodată leapşa.

Şi totuşi ore mai târziu ceaţa totală din mintea mea a început să se rarefieze. Mi-am amintit câte ceva...

Când eram mic de tot eu nu-mi doream nimic. Eram fericit cu mine. Cred că aş putea să mă refer la acei ani ca la anii mei de maximă înflorire spirituală şi intelectuală...

Timpul a trecut şi eu am împlinit întâi doi, apoi trei ani şi am început să vreau, să doresc, să mă transform într-un mic materialist.

Prima meserie pe care mi-am dorit-o a fost cea de muşchetar. dap, pe ruşi rula serialul pe la amiază (şi îl preferam Caracatiţei de seară, deşi mai târziu a existat şi periuoada Corado Cattani) şi eu deşi nu înţelegeam ce ziceau am stiut care e scopul meu în viaţă...Aiurea eram în grupa mare şiş frate miu cu prietenii lui mi-au lăsat doar rolul de Phortos...frustrant, chiar şi pentru un copchil de 3-4 ani.

Până pe la vreo 5 ani am ?evoluat? suficient de mult, astfel că a apărut ca obiectiv meseria de bancher. La care am renunţat însă când mi s-a spus că pentru asta am de învăţat muulţi ani.

Apoi m-am mutat la părinţii mei şi am rămas iar fără dorinţe. Ţin să-i mulţumesc pe această cale tatălui meu pentru pronosticurile lui...Nu i-a ieşit cu mine...eh poate noul lui fiu o să-l facă mândru

Normal că la fel ca mulţi alţi copii de vârsta mea de pe la 7 la 8 ani am învăţat şi eu să citesc şi am descoperit universul cărţilor.

Karl May m-a făcut să înţeleg că de fapt menirea mea este să fiu un aventurier prin vestul sălbatec. Apoi Dumas, Feval, Zevaco m-au făcut să regret secolul în care m-am născut...Dar era prea târziu, cavaler nu mai puteam să fiu.

Când mintea mea s-a dezvoltat suficient de mult ca eu să pot înţelege misterele Rodicăi Ojog Braşoveanu i-am devorat cu furie pe verii din spatele lui Elerry Queen,k pe Agatha Christie, Edgar Wallace, Sir Arthur Conan Doyle, Maurice Leblanc şi mi-am dorit să ajung detectiv sau infractor (ca Arsene Lupin?)

Desigur timpul trecea şi pe măsură ce asta se întâmpla se adâncea şi conflictul mocnit dintre mine şi părinţii mei...Aşa că încurajat de nişte cărţulii cu pioneri şi Robinson Crusoe am luat decizia să mă izolez de lume, să îmi obţin independenţa alimentară crescând animale şi pe cea energetică cu ajutorul unei mici turbine electrice.

Aiurea, s-a dus şi treaba asta. Am făcut 10 ani. Da. La 10 ani nu eram mai matur ca la 5 şi nici mai deştept.

La 10 ani în cenntrul orăşelului în care locuiam s-a descoperit un cimitir franciscan. Scheletele descoperite de pământ au devenit un stimulent pentru imaginaţia mea bolnavă şi eu am luat decizia firească...Trebuia să ajung arheolog.

Dorinţa de a ajunge arheolog a generat un fel de pasiune pentru istorie care m-a urmărit şi în anii următori.

Aşadar, câţiva ani mai târziu din convingere am lăsat matematica spre care aveam înclinaţie pentru a aprofunda istoria. Ce naiba am căutat acolo? Ce a fost în capul meu? Nu ştiu răspunsul. A da...era soarta...trebuia să-l întâlnesc pe cel cunoscut sub numele de Puişorul cufurit (pe care îl provoc să scrie pe tema asta)

Aşadar tânăr liceean nu ştiam în ce direcţie să o iau. Era prea târziu să mă mai fac muşchetar. Aşa că am reflectat. vreo 3 ani mai târziu încă reflectam când subit am luat o decizie. Am ales prin eliminare să continui în domeniul economic (ziceam subit ?) de atunci tot aprofundez bucăţi din ştiinţa asta şi...

Încă nu ştiu ce o să fiu când o să fiu mare

Tuesday, January 15, 2008

Top 15

Am primit leapşă de la Bloo să realizez un top al celor mai sad/slow/deep 15 melodii pe care le mai ascult.

Grea leapşă. Mi-a luat o grămadă să-mi amintesc şi mă tem că am omis foarte multe piese superbe.

Deci o tentativă ar fi:

Nick Cave - The weeping song
Johnny Cash - Hurt
Janis Joplin - The rose
Radiohead - Creep
REM - Everybody hurts
Melanie Safka - Those were the days
INXS - Never tear us apart
Lake of tears - Forever Autumn
Jimmi Hendrix - The wind cries Mary
Kiss - Beth
Leonard Cohen - Lover, lover, lover
Jefferson Airplane - Somebody to love
U2 - With or without you
Meatloaf - Its all coming back to me
Nick Cave - The mercy seat

Stiu ca unele piese sunt cover-uri şi ştiu că parcă lipsesşte ceva, dar...

Leapşa merge mai departe la Alecs, Simona, Moldovan şi Lyna.

Monday, January 14, 2008

Există şi planuri

Măgăroiul de faţă, pasionat al drumeţiilor prin creierii munţilor, nu s-a bucurat în 2007 aşa ceva.

Ca să nu se dea şi 2008 naibii, măgarul o să aibă grijă să nu plece din ţară anul ăsta.

Şi cel mai probabil o să organizeze la începutul lunii august o expediţie de 5-7 zile pe tărâmul marmotelor.

Se urmăreşte întâlnirea cu marmotele, cu ursul brun, camparea pe marginea lacurilor glaciare şi inevitabil cucerirea celui mai înalt vârf pe care este permis accesul.

Momentan măgarul se bazează pe 1-2 pasionaţi ai muntelui, dar echipajul poate creşte...cine ştie, poate că prin blogosferă o să apară ceva similar schimburilor de carte.

Leapşă

Am primit acum multe zile o leapşă de la Paula. Neatent fiind din cauza unor lucrări am omis să îi răspund.
Acum în al 12-lea ceas am luat cea mai apropiată carte de mine am deschis-o la pagina 123 şi am identificat a 4 propoziţie/frază.

Următoarele 4 sunt:

"Totuşi, el a scăzut ca importanţă în ansamblul politicilor conjuncturale, începând cu 1980. Câteva ţări chiar au renunţat la el (Marea Britanie, Suedia). Acest recul se explică prin presiunea inovaţiilor nesupuse rezervelor financiare, creşterea operaţiunilor şi a instituţiilor nesupuse rezervelor obligatorii şi mai ales prin deschiderea internaţională tot mai mare, care a conclus la tendinţa reducerii coeficienţilor practicaţi pentru a evita delocalizarea operaţiunilor şi fuga de capitalurilor.
Este un mijloc direct de control, ce e cunoscut, de asemenea, o reducere semnificativă în ultimul timp."

Trimit leapşa mai departe la Andrei, Simona şi Lyna.

Sunday, January 13, 2008

campanii publice

Vacanţa mi-a permis să mă relaxez şi mi+a facilitat accesul la informaţii. Aşadar reconectat la ceea ce înseamnă televiziune şi radio am aflat multe lucruri interesante. Dintre campaniile care mi-au sărit în ochi e de pomenit cea care rulează sub sloganul "Nu-ţi abandona copilul în faţa televizorului".

Da, cred că e o iniţiativă lăudabilă. O organizaţie guvernamentală a băgat bani cu cap într-un proiect pentru a corecta comportamentul părinţilor. După ce o să se termine de rulat campania 70-80% dintre părinţi o să conştientizeze imensul risc pe care îl reprezintă televizorul şi nu o să-şi mai "abandoneze" copiii în faţa lui.

Eu, în perioada mea de formare, nu aveam acces permanent la televizor şi...Dar acum nu o să mai existe problema asta, părinţii o să le explice la copii că nu este sănătos să stai în faţa televizorului şi totul o să fie bine...Copiii o să fie feriţi de imagini şocante, de moarte şi sex. Yeah, să afle lucruri care ţin de viaţă...

Cine naiba hotărăşte cum se cheltuie banii pentru programele astea? Poate sunt eu iraţional dar nu ar trebui realizate campaniile de corectare a comportramentului în ordinea descrecătoare a gravităţii lor? Nu e oare o problemă mai mare faptul că aceiaşi copii îşi petrec viaţa în faţa calculatorului? Că evită să mai joace jocuri care solicită efort fizic...doar alea nu au niveluri

Desigur nu se pot face campanii împotriva jocurilor pe caluclator, că piaţa e în creştere. La fel nu se pot realiza campanii împotriva mâncării fast food.

Nu ştiu ce mă agit cu prostiile astea...Cât timp în unele regiuni din Africa virgine foarte tinere sunt violate de către bărbaţi care cred că astfel se vor vindeca de SIDA ...Nu mai contează că vreop 2-3 copii au aflat înainte de 18 ani adevărul...Barza nu aduce copii!

Saturday, January 12, 2008

Şi totuşi Iaşi

M-am simţit bine, împăcat, calm. Cred că uitasem ce-mi place la târgul Iaşilor. Sunt şi unele lucruri fermectoare pe aici.
E atât de plăcut să te plimbi târziu în noapte prin oraşul pustiu.
Şi ce frumos e fermecătorul bulevard Lascăr Catargii, sau Carol când sunt teii în floare şi Alexandru Lăpuşneanu unde, cum remarca Rebreanu, (încă) umblă fete cu ochi verzi.
Ar fi şi seri în Gradina Botanică, localuri boeme, studenţi neobsedaţi de carieră, manifestări cu iz cultural...suficient pentru ca azi să devin iar optimist.

Friday, January 11, 2008

tăcere


Până la 5 ani şi jumătate am refuzat să-mi spun poeziile la grădiniţă. Îmi era frică să vorbesc în public? Nu ştiu. Acum pot să-mi spun poeziile. E prea târziu. L-am citit repezit în seara asta pe Vasconcelos. Mi-am dat seama că sunt mai uman (sau că sunt din nou uman) decât credeam. Acum tac din nou. Pot să o fac. Nu am de spus nici o poezie. Oricum şoim nu mai pot să ajung.

Thursday, January 10, 2008

Am revenit (cu Elodia?)

Şi simt că într-o oarecare măsură mi-am ieşit din ritm, aşa că astăzi am să vă povestesc ce a păţit un prieten toamna asta.

Într-o seară friguroasă de toamnă un prieten de al meu urca dealul Copului cu şapca trasă pe ochi şi cu gluga trasă peste. Copoul era pustiu. Când...brusc...o doamnă aflată în plenitudinea vârstei a început să strige şi să gesticuleze terifiată înspre el...el dezorientat s-a întors în spate să vadă la cine ţipă...dar în spate nu era nimeni...Respectabila doamnă a continuat să ţipe şi să gesticuleze înspre el...şi pe măsură ce se apropia de ea a înţeles şi ce..."tu eşti Cioacă. Ai omorât-o pe Elodia şi a fugit. Te ascunizi. Chem poliţia."
Surprins oarecum de multele acuzaţii care îi erau aduse a încercat (şi a şi reuşit) să o calmeze dezvăluindu-şi identitatea de simplu student.
Într-un final doamna l-a crezut şi, revenindu-şi în simţiri (după ce s-a rezolvat misterul), a găsit totuşi suficientă stăpânire de sine pentru a-l pune la curent cu ce se întâmplă prin ţară.

Personal am auzit mult mai târziu de celebrul caz al Elodiei din garsoniera Diaconesciană, dar...Cunoscând experienţa prietenului meu, nu pot să nu mă întreb dacă telespectatorii televiziunilor senzaţionale mai fac diferenţa între realitate şi ficţiune.

Monday, January 7, 2008

mă îndrăgostesc greu...o fac (de obicei) primăvara ca animalele...obişnuiesc să mă îndrăgostesc de cine nu trebuie...unii şi-au dezvoltat mai multe simţuri...în definitiv raţiunea învinge mereu...regele a murit...trăiască regele...regina unde e?

Sunday, January 6, 2008

Despre fumat

Am aflat şi eu destul de recent că de la 1 ianuarie 2010 fumatul o să fie interzis cu desăvârşire în localurile publice din ţară.

Să spun că mă bucur că nu fumez?...chiar dacă am să fiu alături de prietenii mei fumători în grelele momente ce vor urma.

Oricum aştept cu nerăbdare să văd consecinţele. Ţin minte că acum câteva luni eram într-un mare oraş din afară (dintr-o ţară, a nimănui?, în care este interzis fumatul în localuri publice) unde plimbându-mă pe la ceasurile 22:00 pe o arteră principală am observat ceva care mi s-a părut interesant.
În mod ciudat (?) din toţi clienţii unui club, undeva la 20-30% erau în interior restul erau afară la o ţigare şi o discuţie.

Aştept cu nerăbdare şi discuţiile care o să apară pe tema asta. Aştept să aud.."Au murit tineri la revoluţie pentru libertate şi noi nu mai avem voie să fumăm"

Deşi pe undeva îi înţeleg pe fumătorii nemulţumiţi, trebuie să recunosc că totuşi decizia se justifică din punctul de vedere al libertarianismului (sper să nu greşesc)

Dacă plecăm de la ideea de libertate de a face orice până la momentul în care prin acţiunea nostră agresăm un alt membru al societăţii, atunci...

Conform opiniei publice (şi a unor medici specialişi, pp) fumatul pasiv dăunează sănătăţii, deci când cineva fumează comite o agresiune asupra nefumătorilor din preajma lui. Iar dacă se acceptă că prin fumat se comite o agresiune împotriva nefumătorilor atunci totul se clarifică.

În discuţie ar mai intra anumite elemente, dar acestea pot fi lămurite.

Astfel, atât fumătorii cât şi nefumătorii au dreptul să frecventeze localuri publice; Acum problema e cea a localurilor pentru fumători. Prima impresie privitoare la acestea ar fi că rezolvă problema fumatului în spaţii publice prin faptul că îi separă pe fumători de nefumători. Şi totuşi, o dată cu apariţia lor, vorbim şi de discriminare, căci nefumătorilor convinşi le este "interzis" accesul în aceste spaţii. Ei nu se pot bucura în acelaşi timp şi de sănătate şi de libertatea de a frecventa ce localuri vor.

Mai importantă pare însă concurenţa dintre libertatea de a fuma (a fumătorilor) şi cea de a respira aer curat a nefumătorilot. Totul s-ar putea reduce la ideea că un fumător într-o încăpere de nefumători are posibilitatea de a opta între aer curat şi ţigară. Pe când un nefumător într-o încăpere de fumători trebuie să o părăsească.

P.S. Argumentele de genul "se va elimina nevoia unei categorii de adolescenţi de a se afişa în public cu ţigări (din teribilism)" nu prezintă interes.

Friday, January 4, 2008

De la capăt

Cred că mi s-a terminat pauza. Astfel după 2 săptămâni în care am încercat să mă delectez cu somn, odihnă şi beletristică (nu sunt mulţumit de cât am citit, deşi am început bine cu Elias Canetti, nu mi-au plăcut operele abordate ulterior, care mai mult ca sigur nu au fost din categoria capodoperelor lui Cărtărescu, Gorki sau Turgheniev) o iau de la capăt cu proiectele. Totuşi sunt relativ bine dispus şi nu cred că o să-mi afecteze moralul 2-3 proiecte de mică întindere, două lucrări şi nişte colocvii.
Aşa că sunt sigur că am să ajung teafăr în sesiune şi de abia atunci putem vorbi de odihnă serioasă.

Thursday, January 3, 2008

Sunt plin de defecte

Fără îndoială că dintre fiinţele ce populează planeta, cele bipede şi raţionale sunt, de departe, cele mai pline de ciudăţenii.
De la individ la individ se întâlnesc obiceiuri şi comportamente dintru cele mai ciudate Şi (poate că) este suficient ca o ciudăţenie să fie acceptată de o firavă majoritate pentru a-şi face trecerea în sfera normalului.

Frustrat că ciudăţeniile mele au şanse infirme să fie acceptate în lumea normală nu sunt afectat totuşi în mod deosebit, ci sunt gata, în linii mari, să-mi continui existenţa în lumea mea (o lume care spre deosebire de cea a unui personagiu crescut pe strada mea, scolit prin Timisoara, e lipsită de reptilieni, vulturieni, balaurieni, pestilieni şi serpileni...dar despre asta probabil am sa vorbesc la rubrica mandria de a fi bucovinean :-j)
Nu exclud posibilitatea, ca în viitor, să mă aliniez la tendinţele impuse de societate...Cine ştie poate că aşa cum bine zicea un diplomat odată am să mă "lupt cu mine însumi" pentru a mă perfecţiona, şi a ajunge într-o bună zi ceea ce se numeşte o rotiţă armonioasă a angrenajului social.
Dacă am să încep vreodată să mă perfecţionez probabil că o să am nevoie să-mi identific limitele pentru a le depăşi, defectele pentru a le corecta şi ciudăţeniile pentru a le anihila.

Dap să vorbim despre horoscop. Personal sunt departe de a fi un superstiţios, dar sunt momente, plasate cu dibăcie (de cel de sus) la cumpăna dintre ani, în care curiozitatea învinge şi eu vreau să aflu cum o sa-mi meargă mie şi unei alte 12 cimi a populaţiei carpato-danubiano-pontice.
De obicei sunt generalităţi, totuşi există secţiuni speciale care îţi indică mari adevăruri...de exemplu zodiacul defectelor.

Greu am ajuns aici, dar frunzăream şi eu recent internetul când am dat peste un splendid zodiac al defectelor, pe site-ul de specialitate www.horoscop.ro.

Sincer să fiu acum îmi dau seama că până recent am trăit în întuneric. Şi chiar nu vreau să-mi amintesc de acel eu care trăia în dezacord cu lumea astrală.

Iniţial am intenţionat să fac o analiză a defectelor tuturor zodiilor, dar nu am suficientă tărie psihică aşa că mă axez pe Vărsători. Desigur invit toată blogosfera pe www.horoscop.ro

Am aflat astfel că nu am trăiri înălţătoare "Are, e drept, sentimente inaltatoare, dar imaginati-va un ascensor de mare viteza montat la o casa cu etaj si o mansarda in care locuiesc 14 poeti care nu au scris in viata lor un vers din motive de aglomeratie." Aş îndrăzni să zic că acei poeţi sunt adepţi ai stilului oral.

Oricum trecând peste asta am şi eu o certitudine, căci am aflat că "Majoritatea Varsatorilor, pentru ca nu au prea multe pacate, ajung in Paradis, dar pe Dumnezeu nu il vor vedea. La asemenea inaltime ajung doar nebunii." De unde deduc că vărsătorii nu sunt totuşi nebuni, dar din nefericire o să stea la marginea raiului

Şi deşi extrem de sofisticaţi suntem totuşi inutili şi neancoraţi în contempăoran "Mecanismele lor sunt fine si complicate, dar la fel de inutile precum Nodul Gordian, incat se va gasi mereu unul cu sabia care, in loc sa stea la taclale, va declansa Istoria, domeniu la care intelegerea Varsatorilor nu are acces."

Asta nu am înţeles-o "Din punct de vedere social, aceasta zodie a inceput sa aiba un cuvant de spus abia de cand omenirea a inceput sa voteze" Presupun totuşi că până în momentul primului vot din istorie eu şi ai mei am fost spectatori

Totuşi excelăm şi noi într-un domeniu "Am ajuns la capitolul unde Varsatorul nu pare a fi deloc mediocru: lenea."

Şi cu ocazia a fost lămurit şi unul din misterele literaturii "Sunt putine argumentele dupa care celebru personaj care a intrebat " Muieti-s posmagii" nu ar fi Varsator."

Desigur pentru noi verbele nu sunt neapărat adevărate "Pentru el "a dormi" este un adevarat verb,"

Oricum ce ştiu e că realizatorul acestui horoscop nu este un Vărsător, altfel cum s-ar putea explica această fină analiză a istoriei probabile (domeniu interzis nouă) "Un nepriceput ar putea fi in stare sa ne ofere un exemplu care sa contrazica multe din punctele acestei descrieri: Nicolae Ceausescu. Grava eroare! A fost Ceausescu un dogmatic? Nu. Ideologia a furat-o papagaliceste de la puscariasii bolsevici, folosind-o la acensiunea sa politica. Un regim legionar de 45 de ani tot pe Ceausescu l-ar fi avut in final in frunte."

Acum mă retrag...Mă duc să emit senitmente fără vigoare...Mă duc să fiu tragic "Sentimental, Varsatorul se poate atasa foarte strans de oricine, dar cu o slaba vigoare a sentimentului. E ca si cum s-ar agata zdravan de un suport cu cel mai solid carlig din lume, dar de care ar fi atarnat un fir de paianjen. Pentru focul iubirii, Varsatorul este un material neinflamabil, mai mult, adesea un Varsator indragostit arata comic, dar poate arata si tragic daca isi da si el seama ca arata comic. "

Wednesday, January 2, 2008

Respect

Respectul care trebuie purtat părinţilor este ceva general acceptat. Totuşi eu unul nu am reuşit, în cei 8 ani pe care i-am petrecut sub stricta autoritate parentală, să ajung să îi respect. Prin ochi de copil apreciam totuşi în anii aceia că spre deosebire de alte familii nu trebuie să le vorbesc cu dumneavoastră. (în localităţile cu profil ceva mai agrar se foloseseşte matale)

Mi se părea pe atunci extrem de rece acel dumneavoastră şi nu reuşeam să-i înţeleg rostul. Mă întreb însă până unde trebuie dusă folosirea formulelor de politeţe? Mă întreb cât de impersonale trebuie să fie relaţiile dintre copii şi părinţi? Şi mă mai întreb dacă lumea nu a băgat de seamă că cele 3-4 coduri ale bunelor maniere care se găsesc în ţară sunt depăşite. Oricum...Hotărât să mă tutuiesc cu progeniturile mele refuz să mai divaghez pe tema asta.

Ca să ajung la povestea a cărei expunere a generat acest post...E vorba de un caz real pe mi l-a povestit bunica mea. Astfel acum mai mulţi ani a fost invitată la o zi de naştere în care întâmplător se foloseau între părinţi şi copii formule de politeţe. Viaţa e ciudată şi din vorbă în vorbă între diverşi oameni ca şi între părinţi şi copii de altfel se declanşează conflicte dintre cele mai bizare. Aşa s-a întâmplat şi în cazul acesta...mama s-a certat cu fata ei, sărbătorita...iar aceasta în punctul de maxim al conflictului i-a aruncat mamei sale "Matale să mă pupi în fund".

P.S. Nu pot decât să consider salutară această dovadă de bună creştere, nu?

Tuesday, January 1, 2008

Constatări tardive

Unul din primele lucruri pe care le-am constatat în acest an (probabil cu foarte multă întârziere) a fost că una din artistele mele favorite a scos cel de-al treilea album, şi din melodiile pe care le-am ascultat până acum pare ok. De abia în momente din astea îmi dau seama cât de rupt de lume sunt eu în acel oraş cultural de pe malul Bahluiului.(E vorba de Katie Melua cu albumul Pictures, mi se pare interesantă abordarea din cover-ul "In my secret life")

Tot zilele acestea am constatat că în ultimul an am ajuns un plângăcios cronic, capabil să se se lamenteze în orice moment din zi sau noapte. Hotărât să mă îndrept am luat decizia să renunţ, pe cât posibil, la aste proaste obiceiuri.

Plecând de la paragraful precedent ţin să specific că cele ce urmează nu sunt lametări, ci doar constatări.

Astfel seara trecută, în timpul unei întâlniri a bloggerilor rădăuţeni mi-am dat seama că...mi-am dat seama că îmbătrânesc. (am să revin la asta)

Cred că prima oară mi-am dat seama că îmbătrânesc prin anul 2. Atunci, flăcău încă tânăr, invitat la un majorat, am acceptat entuzisamat, dar pentru mine era deja prea târziu...în trei ani lumea se schimbase deja prea mult, iar eu am simţit că nu am ce căuta acolo. (desigur e posibil să mă fi schimbat şi eu).

Apoi problema s-a acutizat când mi-am dat seama că prefer oricând o cafenea dubioasă, în care îmi pot auzi interlocutorul, unui club...

Aseară, l-am atras pe Andrei (sau m-a atras el pe mine, asta le rămâne cronicarilor să stabilească) într-o discuţie de 5-6 ore. Nu mă îngrijorează faptul că discuţia a durat atât cât mă îngrijorează faptul că am vorbit fără să avem un subiect concret, că argumentele fiecăruia au fost atât de puternice încât am rămas amândoi cu opiniile pe care le aveam deja, că prin modul în care ne-am comportat ne-am distanţat şi mai mult de tineretul neconformist din urbe...Ciudat este că nu îi invidiam pe tinerii mult mai voluptuoşi din jurul nostru...

P.S. Desigur faptul că am reuşit să evităm subiecte de genul fotbal şi politică îmi dă speranţe