Sunday, September 30, 2007

In memoriam (poveste de demult)

Simt nevoia să profit de lipsa de subiecte şi de lipsa de cititori din zilele acestea pentru a scrie un post în memoria regretatului meu câine.
Şi cum aş putea să-i evoc mai bine memoria dacă nu printr-o poveste în care sunt surprinse faptele lui de vitejie.
Astfel, acum 3 ani şi jumătate, undeva târziu în noapte, am auzit zgomote suspecte la poarta casei.
Instinctiv m-am uitat pe fereastră, şi în negura nopţii am identificat silueta unui bărbat deformată de greutatea unui sac de plastic...Băet naiv de la ţară, nu am dat importanţă acestui suflet rătăcit căci mi s-a părut a fi doar devotat muncii.
Viaţa mi-a dat însă o prea dură lecţie, căci chiar a doua zi am aflat de la bunica mea că hoţii ne călcaseră (misteriosul sac de plastic?) şi ne răpiseră din gospodărie toate înaripatele...
Interesant este că nu s-au auzit lătratele câinelui de pază...care de altfel dimineaţa a fost de negăsit...
Misterul a fost elucidat o dată cu apariţia mascaţilor (intervenţie rapidă?) când câinele a fost găsit, prizonier, după un gard de 2 metri înălţime (gata însă să sfâşâie infractorii)

P.S. Gardul îmi separă gospodăria de a vecinului, şi gurile răuvoitoare susţin că patrupedul meu ar fi fost aruncat acolo de hoţi. Greu de crezut însă că ar fi putut pune mâna pe el fără să fie sfârtecaţi.
Singura pistă care mi se pare eligibilă este că a existat un prim hoţ momeală, după care Rex a sărit gardul...şi din cauză că ograda vecină e în pantă nu a putut sări înapoi

Saturday, September 29, 2007

Inutilitatea tehnologiei de vârf

Cu circa două săptămâni în urmă cinci băetani aflaţi în Atlantic City au închiriat un autovehicul cu intenţia de a realiza o expediţie la Niagara.
Norocul nu a fost de partea lor încă de la început, astfel că n-au găsit să închirieze decât un vehicul fără GPS în dotare.

În ciuda faptului că alţi studenţi de prin zonele alea le-au zis că sunt nebuni să plece la drum fără GPS, ei nu s-au descurajat..
Astfel că 5-6 ore mai târziu, în miez de noapte, înarmaţi cu notiţe de pe o hartă Google au pornit spre o destinaţie incertă, în speţă Niagara.
Drumul a fost obositor...şi lung...cu unele rătăciri pe traseu, dar cel mai important e faptul că a fost un drum reuşit căci au ajuns la destinaţie.
Ce importanţă mai are faptul că au făcut cu vreo 600 de kilometri mai mult decât distanţa optimă?
Singurul lucru care contează e că au ajuns la destinaţie şi şi-au făcut fotografii de avatar.
Şi mai mult decât atât în lupta dintre om şi tehnică, primul a învins din nou.
Deci tehnologia poate fi considerată în continuare un moft.

Friday, September 28, 2007

Kaze

Aflat pe la începutul săptămânii în Iaşi, am vrut să introduc un prieten în mediul uşor boem din Arte Bar. Din ?nefericire? localul era închis, aşa că amândoi ne-am văzut de drum, hotărâţi să degustăm o bere în Fundaţiune.
Bune şi rele sunt alternate de viaţă, iar nouă ne-a ?ieşit? în cale un local nou pe harta Iaşilor. Kaze Cafee Club. (sau ceva de genul ăsta...am să corectez în cel mai scurt timp)
Localul e dezvoltat pe trei nivele, cu tematici diferite...eu am staţionat în cel de mijloc...care are tematică rustică, sau măcar intenţia...căci amestecul de elemente din culturi şi epoci diferite are drept rezultat un aspect destul de khitchos.
Totuşi localul îmi place, şi îl recomand, din cel puţin două motive...
1. O bere Stejar este doar 3 lei
2. "Gazda" este o superbă domnişoară de la arte plastice, care degajă în jurul ei o inocenţă extrem de diferită de materialismul exuberant al fetelor din Copou

Revedere

Undeva pe la mijlocul clasei a XII -a plictisit după mai bine de trei ani în care făcusem acelaşi traseu spre şcoală am decis să-l schimb.
Aşa că într-o dimineaţă am început să merg către "Eudoxiu" pe o cale ocolită...şi am urmat noul traseu până când am terminat liceul.
Şi timp de luni întregi în fiecare dimineaţă m-am intersectat cu aceiaşi fată...ea era mai frumoasă decât mine, mai înaltă decât mine, (parcă ar fi un vers din Andrieş)...şi la vremea aceea cu părul mai scurt decât mine.
În fiecare dimineaţă un eu în întârziere şi o ea foarte grăbită se intersectau în aproape acelaşi punct din oraş, neavând timp să schimbe mai mult decât o privire.
Apoi a venit bacul, facultatea şi eu nu am mai văzut-o...până azi...
La fel de înaltă, la fel de frumoasă, acum mai pletoasă ca mine...am revăzut-o fără să simt nici cea mai mică emoţie...
E clar, sunt superficial...

Miliţieni americani

Acum circa 15 zile mi-am pus ultima salopetă de muncitor în cui şi cu bagajele făcute m-am îndreptat spre gara din oraşul nesemnificativ în care mi-am petrecut vara.
Mă îndreptam spre gară cu scopul de a ajunge în Atlantic City, unde urma să fiu cazat de nişte amici sufletişti.
În orăşelul acela prăpădit nu există taxiuri, căci fiecare familie are 2-3 autovehicule aşa că am ?preferat? să mă deplasez pe jos spre gara.
În drumul meu am întâlnit un grup de copii, unul din ei mi-a zis următoarele: Are you running away from home. I have only one question....Whyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyyy?
Normal că i-am dat singurul răspuns care mi s-a părut logic...Because my parents beat me, and they don't let me drink
Crezând că l-am mulţumit cu răspunsul meu mi-am văzut de drum.
Şi de aici începe partea interesantă...cu 100 de metri înainte de gară două maşini de poliţie opresc lângă mine, din fiecare coboară câte un miliţian de ăsta şi unul îmi zice...we are looking for a ten years old boy running away from home...do you have an id?...how old are you?
...22...
...You don t look 22...give me your id...
Scot şi eu prostit paşaportul, îl dau...mi se iau datele de către unul din ei...celălalt mă ia la întrebări cu privire la destinaţia mea...îi răspund
Sunt gata de plecare...îmi urează drum bun..
Eu le urez să-l găsească pe băieţel...
Zâmbesc cu superioritate şi-mi aruncă...you are the 10 year old boy...

Thursday, September 27, 2007

O leapşă


Am primit de ceva timp leapşa de la Aid...am întârziat să îi dau răspuns din cauză că nu am avut acces la internet...oricum acum în al 12 lea ceas dau şi eu leapşa mai departe la domnu Ionuţ şi afişez şi o fotografie neclară a telefonului meu.

Interesant

Săptămîna trecută rătăcind pe trotuarele New York-ului m-am oprit la o tonetă şi mi-am cumpărat un covrig la 1.5 dolari. Neavând decât o bancnotă de 10 dolari am plătit cu aceasta.
Şi acum urmează partea interesantă...nenea de la chioşc văzînd că nu are să-mi dea o monedă de 50 de cenţi rest a preferat să-mi dea 9 dolari...şi nu o gumă Orbit.

Tuesday, September 25, 2007

Către foştii mei colegi de clasă

Rog insistent pe toţi cei care şi-l amintesc pe colegul nostru comun V.C. să-i transmită, când îl întâlnesc, faptul că îl caut...căci cum i-am cerut o datorie, cum a pierdut numărul meu de telefon

Thursday, September 13, 2007

Liber

Acum 2 ore și 20 de minute am pus definitiv (sper eu) hainele de fast-food worker în cui...mă încearcă o senzație de eliberare. Simt că am scăpat de foarte multe constrângeri...departe de mine gândul de a mă reintegra prea repede în câmpul muncii.

Wednesday, September 12, 2007

De ce?

Mă tot întreb, de când am venit aici, de ce îi atrage America ca un magnet pe oamenii din diferite colțuri ale lumii. Pe măsură ce-mi dezvolt un răspuns consemnez noi ”curiozități”.
De exemplu am aflat că
R., alintată dromaderul, este profesor universitar de literatură engleză în Kazahstan.
S., the new guy from Turkey, este medic veterinar cu o experiență în câmpul muncii de circa 8 ani.
Rămâne în aer același ”de ce” renunță oamenii la carierele pentru care s-au pregătit și implicit la domenile care îi pasionează.

Iar muncă

O nouă ofertă de la Bestjobs mă face să aștept cu nerăbdare întoarcerea acasă...
Salveaza-ti in "contacte" adresa de mail mariana@bestjobs.ro, pentru a te asigura ca iti primesti alertele de joburi :) (smiley-ul e autentic...nu e de la mine)

PARTY GIRL - More FUN than Hostess Aghionmodels Toate orasele

Monday, September 10, 2007

Istoria se dezvoltă

Am citit acum vreo două săptămâni despre Festivalul Medieval de la Cetatea de Scaun. Eveniment de senzație, la a doua ediție, replică la festivalurile din podișul transilvănean.
Citind printre rânduri am remarcat cu o oarecare surprindere că au fost organizate turniruri.
Aș întreba de unde până unde turniruri în Moldova medievală, dar tac pentru că mă văd în imposibilitatea de a găsi o replică pe măsură acestei acțiuni...aștept cu nerăbdare însă punerea în scenă a ceremonialului de trezire a lui Ștefan cel Mare.

Din nou muritor de rând

După ce cu 2-3 săptămâni în urmă am pus hainele de salahor în cui, acum mi-am anunțat demisia și de la fast. (tristețe mare acolo, au probleme cu asigurarea personalului necesar...dar nu puteam să mai rămân...nu fără recunoașterea meritelor mele)
Am reușit să renunț la importanta-mi funcție fără mari regrete, chiar în mod ciudat mă simt foarte bine știind că mai am 2-3 zile și scap. (s-a dat dracu și oportunitatea asta de carieră)

P.S. Acum sunt din nou un muritor de rând, fără intrare în partea din spate a fastului.

Sunday, September 9, 2007

Mândru de municipiul meu...pentru cunoscători

Citesc în Săptămânalul de Rădăuți, cu uimire, că într-un clasament neoficial Grădina Zoologică din oraș se află pe locul 6-7 în țară. (în total sunt 16)
Cunoscând Grădina nu pot să nu mă întreb cum arată celelalte 9-10 de după ea.

Saturday, September 8, 2007

Din nou ridic în slăvi S.U.A.

Am intenționat în ultimile zile să scriu un post în care să demontez (cu ajutorul fotografiilor) afirmațiile pe care le fac cei care zic că America este o țară foarte curată.
Mi-am luat cu mine o cameră foto și am plecat în expediție, și am început să adun dovezi...dar după scurt timp m-am văzut nevoit să mă las păgubaș și asta nu din cauză că nu aș fi avut ce fotografia (cred că mi-ar trebui un card imens că să fotografiez toate gunoaiele) ci pentru că mi s-a acrit.
La tot pasul dai de ambalaje de la fast-food-uri, pachete de țigări, chiștoace, sticle, doze și bineînțeles capace de roată. (ca să nu mai zic de animalele trecute în neființă care nu sunt ridicate săptămîni întregi, sau de praful monumental de gros)
Având în vedere că aici oamenii nu umblă pe jos, singura concluzie pe care pot să o trag e că toate aceste gunoaie sunt aruncate din mașini (civilizație avansată?), căci probabil e greu să oprești automobilul lângă un tomberon să le arunci.
(Oare nu i-am judecat prea aspru pe oamenii care aruncă PET-uri din vagoanele CFR?)
Ca să contracarez texte de genul...mentalitățile diferă de la stat la stat...adaug că în toate cele 3 state în care am fost am dat de foarte multe gunoaie (fie că a fost vorba de orașul New York, Philadelphia sau orășelele în care îmi duc eu traiul.
Interesant este și faptul că proprietarii de spații comerciale nu se ating de gunoaiele care zac lângă bordură, se mulțumesc să curețe trotuarul...și e normal, nu? doar nu au benificii din strângerea gunoaielor care atât de călduros le întâmpină clienții

P.S. Nu mă simt în stare să afișez pe blogul meu gunoaie americane

Umil mesager

Aflat aici la o oarecare distanță de casă, nu uit totuși de unde am plecat...așa că duc mai departe tradițiile și învățămintele din România.
De exemplu ieri noapte mi-am sacrificat din timpul liber pentru a-l învăța pe Obed să zică în românește...”Femeile îl au pe dracu în ele”(țin să asigur toate cititoarele mele că eu unul nu cred în afirmația asta, e vorba doar de o promovare a ”zicerilor” din popor). Trebuie să recunosc că mi-a ieșit destul de bine.
Și într-un fel Obed e acum mult mai bine pegătit pentru viață.

Friday, September 7, 2007

Cuvânt respectat


Philadelphia - De ce te-ai ramolit?

Întrebarea din titlul postului nu e adresată orașului Philadelphia, ci e o întrebare pe care trebuie să mi-o adresez mie...căci da acest post nu e unul critic. Și îndepărtarea mea de o atitudine extremistă e un indiciu clar al înaintării în vârstă. (aș face trimiteri către Etica Nicomahică, dar nu vreau să fiu acuzat din nou de pedanterie).
Pentru a avea un sprijin în redactarea acestui post pro am atașat și o serie de fotografii...(da, cei care mă cunosc pot să-și frece mâinile satisfăcuți...am căpătat proporții astronomice în țara asta)

Așa...deci să încep...
Din tot ce am văzut eu în America (includ aici și înfricoșătorul New York) Philadelphia e de departe orașul meu preferat.
Cel puțin asta e senzația care mi-a rămas după fiecare vizită pe care i-am făcut-o.
Și chiar dacă la început l-am vizitat împreună cu oameni care căutau mai degrabă să vadă un nou mall identic tuturor mall-urilor din State, sau care vroiau să cunoască mai degrabă ”superba” statuie închinată lui Rocky eu am continuat să plac acest oraș.
Așa că...
Ieri, mult prea dimineață pentru un om al nopții, m-am îmbrăcat în grabă (cu haine relativ curate), mi-am înfipt căștile în urechi, mi-am aruncat o carte în rucsacul jerpelit și am plecat să cunosc de unul singur orașul.
Ajuns în Philadelphia am avut un prim impuls de a folosi o hartă pentru a mă orienta, dar după doar câteva sute de metri mi-am dat seama că e o ocazie foarte bună să fac turism în modul în care mi-am dorit mereu...și anume...să descopăr pe cont propriu părți ale orașului mai puțin promovate, să simt orașul din spatele marketingului.

Așa că...mi-am ascuns harta pe fundul rucsacului alături de un aparat foto pe care mi-am propus să nu-l utilizez și am pornit la drum ghidându-mă după propriul instinct.
(Fotografiile atașate sunt din alte expediții, ieri a fost o zi experimentală no photo...fotografiile atașate sunt din zone turistice foarte frecventate).
Și, încercând să fiu un turist atipic aproape că am reușit să mă pierd în oraș printre clădirile victoriene ușor kitchoase. Orașul vechi e superb, păcat că localitățile urbane americane sunt atât de logice...și străzile lor numerotate nu-ți permit să te rătăcești.
Am reușit să ajung în extremități ale orașului, unde printre reprezentanțe ale diverselor multinaționale am descoperit și magazine, localuri care le-au supraviețuit. Și aproape că am simțit America anilor 30.
Am descoperit și o zonă mai boemă a orașului, cu terase și oameni care citeau...și am vrut să mă opresc într-un pub irlandez, dar timpul și dorința de a intra în unul autentic (de la mama lui) m-au făcut să merg mai departe.
Continuarea plimbării m-a dus la docuri și între navele transformate în localuri de lux eu am stat și am privit apa...
Dar timpul trecea și eu am luat-o înapoi spre teritoriile exclusiv turistice. Nu de altceva dar de data asta trebuia să ajung să văd muzeul Auguste Rodin.
E ciudat, că pe cât de bine dispus am colindat prin vechile cartiere pe atât acum, când mă duceam spre centru nu reușeam decât să mă întristez.
Am mers încet, entuziasmul pe care îl simțisem anterior la gândul vizitării muzeului dispărea.
M-am oprit și am intrat într-o catedrală romano catolică. și eu aproape ateu m-am simțit nesemnificativ...apoi am mers și am vizitat Biblioteca Publică...și am realizat că suntem foarte în urmă în ce privește acest capitol.
După alte câteva stații, am ajuns în cele din urmă la muzeu unde oprit în fața Gânditorului și mai apoi a Porții Infernului și copleșit de măreția operei m-am simțit din nou nesemnificativ. (Scurtă critică...în muzeu în spatele piesei centrale ”The Burghers of Calais” se află un bust semnat de un anonim...bustul îl reprezintă pe cel care a finațat muzeul Jules E. Mastbaum, doar că ceea ce frapează e diferența dintre chipul senin și neexpresiv al bustului și creațiile artistului francez).
Afectat de o operă a cărei înțelegeri nu-mi era decât parțial accesibilă am plecat spre ultimul obiectiv pe care mi-l propusesem
Statuia lui Rocky...nu atât din dorința de a intra în contact cu ceva kitchos cât pentru a-mi ține cuvântul față de cei doi cititori ai blogului meu.
M-am îndreptat spre Muzeul de Artă...unde spre deosebire de alte dăți nu mai era plin de turiști, am făcut în grabă un instantaneu statuii, apoi am urcat treptele spre muzeu și m-am așezat să privesc orașul. Acum nu pot să mă abțin și am să descriu comportamentul mai mult decât interesant al unei categorii de turiști. Mă refer în special la bărbații în jur de 30 de ani care au copilărit cu interminabila serie Rocky. Ei bine mi-a fost dat să văd mai multe cupluri acționând în genul următor...ea stătea jos la bazele treptelor și filma, iar el fugea pe trepte și gesticula asemenea eroului său. (nu comentez comportamentul)
Ca încheiere la cel mai lung post al meu, vreau să spun că mi-ar plăcea să revăd într-o zi acest amestec de oameni, de religii, de artă și kitsch, de modern și vechi, de străzi curate și străzi pline de gunoaie.

Așa da

Pe un interesant bulevard din Philadelphia sunt așezate steagurile lumii, șirul începe alfabetic de pe partea dreaptă, merge până la Muzeul de Artă și se întoarce pe partea stângă, unde am găsit și steagul României. Există și abateri de la ordinea alfabetică...astfel steagul Israel-ului este așezat în dreptul unui memorial al Holocaustului, iar cel al Vaticanului în dreptul Catedralei Sf Petru și Paul.
O altă excepție interesantă este steagul Bulgariei, care nu a fost de găsit spre dezamăgirea lui ”the bulgarian guy”



Thursday, September 6, 2007

Să apreciem monumentele de acasă...

Timp de ani întregi, nefiind umblat prin lume, am vociferat nemulțumit la adresa a două din monumentele orașului meu natal.
Este vorba de statuile lui Ștefan cel Mare și a lui Bogdan I Întemeietorul Moldovei.
Dintre cei doi cititori ai blogului meu unul e din Rădăuți deci probabil intuiește motivele nemulțumirii mele...totuși am să le expun pentru cel care nu are norocul să fie din municipiu.
Astfel statuia lui Ștefan cel Mare deși arată bine din față este incredibil de lată, acesta fiind probabil motivul pentru care proprietarul statuii, respectiv Secția de Poliție de Frontieră din Rădăuți a ”retras-o” de pe piață ascunzând-o în curte.
Cealaltă statuie nu are defecte în ceea ce privește proporția fizică. problema ei fiind însă faptul că în fiecare an primarul dispune acoperirea ei cu un nou strat de var, ceea ce o urâțăște considerabil.
Azi umblând prin Philadelphia mi-a fost dat să văd monumentul artistic perfect...monument care m-a făcut să apreciez statuile de acasă.
Da, ceea ce se vede în cea de a treia statuie din acest post nu este o clamă pentru rufe...nuuuuuuuuuuu...este vorba de un minunat monument artistic din Philadelphia.
Și deși la început, cînd l-am văzut stând acolo pierdut între clădiri, mi-a fost greu să-i descifrez simbolistica...în cele din urmă (cu ajutorul pregătirii de specialitate pe car o posed) am reușit totuși să o intuiesc. (cel puțin așa cred)
Deci concluzi mea a fost că la un popor cu haine uriașe (am dificultăți serioase în a găsi haine pe măsură...măsurile potrivite acasă...aici mă conduc la niște saci)...exista implicit și clame de rufe pe măsură.



Wednesday, September 5, 2007

Zona crepusculară

În ultimii ani am ajuns la concluzia (logică de altfel) că locuința în care am copilărit se află în zona crepusculară.
Casa de care vorbesc, aparține bunicii mele, are o vechime de peste 120 de ani și normal este situată în centrul unui frumos municipiu bucovinean (ați auzit de Rădăuți nu?).
Undeva la mijlocul/sfârșitul anilor 70 s-a realizat un upgrade de casă (mulțumită mărețului partid socialist nu altfel), aceasta fiind conectată la comunitatea globală prin intermediul unui prim post de telefonie fixă.
Primul telefon care a desrvit familia, până în anii 90 a fost asemenea celui din imaginea de mai jos.

Da, o bijuterie tehnică asemenea acesteia, construită de bravii ingineri socialiști în fabricile poporului a deservit fără probleme aproape 20 de ani familia...Sunetul e drept nu era grozav, și unele cuvinte trebuiau intuite, dar...
A venit momentul schimbării, înoirii și familia a achiziționat un telefon modern produs la rându-i în fabricile românești (care acum nu mai aparțineau poporului, ci unor multinaționale haine), și surpriză...instalarea acelui telefon a adus cu sine și postul național de radio în difuzor...
Chemarea meseriașilor de la Romtelecom s-a soldat cu rezultate nu tocmai bune, căci tot ce au putut face a fost să constate că în afara casei telefonul funcționa remarcabil.
Încercările de înlocuire a telefonului cu alte modele nu au sensibilizat spiritele radioului național acesta rămânând de atunci pe fir.
Acum mai bine de un an inițiativele revoluționare ale unui nepot de al bunicii mele (în speță eu) s-au soldat cu un nou upgrade informațional al casei...astfel bătrâna casă a făcut cunoștință cu internetul.
Lipsa unor rețele serioase în cartierul respectiv m-a determinat să apelez la Rcs/Rds și o dată cu internetul a venit încă un post telefonic...și o dată cu noul telefon a mai venit un difuzor în care se aude postul național de radio.
Oricât de tare aș încerca să mă amăgesc cu faptul că în noul receptor sunetul radio vine pe fir optic și deci e de o calitate superioară nu pot să nu mă întreb...

Ce spirite malefice promovează postul național de radio în casa mea? Care e interesul lor? De ce nu mai schimbă din când în când postul? Dacă îmi mai instalez un fix printr-o a treia companie, printr-un al treilea cablu...o să pună stăpânire și pe ăla?

Totul are un scop


În imaginea de mai sus poate fi observată în afară de mâna mea chinuită de salahor și ceva cunoscut în popor drept o nucă.
Trebuie să atrag însă atenția că nu este vorba de o nucă de rând, ci este o nucă mexicană pe care mi-a înmânat-o amicul meu Javier.
(Se pare că Mexicul se diferențiază prin cel puțin două lucruri de România: 1. Femeile de acolo îmi apreciază fizicul; 2. Nucile se coc mult mai repede)

Ieri nu am fost în stare să mă lamentez pe blog (a fost zi de pauză), dar simțind nevoia să-mi vărs amarul cu privire la țara asta am făcut-o în particular.
Victima a fost o prietenă din spațiul virtual...care după ce mi-a ascultat cu o răbdare herculiană plângerile (comparate de o rubedenie cu cele ale unei distinse doamne de 80 de ani...nu știu dacă s-a exprimat chiar așa) mi-a zis ceva care mi-a deschis ochii...citez cu aproximație, forțându-mi memoria (și fără să cer aprobarea ei prealabilă)...

”Dacă nu ai fi mers în State nu ai fi avut niciodată o nucă din Mexic”

P.S. Nu vreau să mai zic nimic de faptul că am o ghindă din America

Iar o dau în copy-paste-uri

”M-a sărutat încet pe ambii obraji. Nu o mai văzusem de 14 ani. Ochii ei mă priveau trist. Călăii așteptau.” M.,E.

Tuesday, September 4, 2007

Post cu tentă serioasă...despre manageri

Problema care mă frământă de vreo două zile este...cât de mult trebuie să știe un manager despre afacerea pe care o coordonează.
După cum m-au învățat pe bănciile facultății există trei categorii de manageri, respectiv de vârf, mijloc și linie.
Acum ar fi absurd să am pretenția ca un manager de vârf să știe fiecare detaliu tehnic al afacerii. De asemenea nu pot să cer cuiva din middle management să știe fiecare element din departamentul său...
Dar cred că nu cer prea mult cînd vreau ca un manager de linie să știe tot ceea ce realizează echipa lui.
Și atunci...
Exemplu de la fast...
Noii manageri, veniți acum două săptămâni, au fost luați de la zero...și în prima săptămână au fost tăcuți, oarecum speriați...puneau o grămadă de întrebări...executau totul cu stângăcie (nu că nu ar fi ceva normal)...și tot așa...
În a doua săptămână însă, placa s-a schimbat, iar ei au început să pună în practică scheme de coordonare a echipei învățate prin școli înalte.
Acum să ajung și la problema de management care mă frământă.
Este vorba de autoritate.
Eu unul mi-am mușcat buza să nu pufnesc în râs când l-am auzit pe E. zicându-mi ce să fac...l-am refuzat și el s-a adaptat situației cerându-mi sfatul cu privire la persoana pe care să o nominalizeze pentru sarcina respectivă...:(...am sacrificat un rus.
Și continui să-i subminez autoritatea căci știu că încă nu e bine înfipt în lumea fast-food, sau cu alte cuvinte știu că mă pricep mai bine decât el.
Având în vedere că până și eu am mai multă autoritate ca el printre fast food workeri mă întreb dacă nu este cumva prematură exercitarea atribuților manageriale de către acesta.
Nu ar fi trebuit să fie ținut încă o perioadă în probe? Nu ar fi fost mai bine să fie promovat cineva din rândul muncitorilor? Nu ar fi meritat mai mult posturile de manageri muncitorii care au câțiva ani de experiență în spate și știu să facă totul în fast? În definitiv unii dintre aceștia au statut de lider în zonele în care activează...
Mai ști poate s-a făcut puțin head haunting pentru a-i aduce pe dromader și pe E.

Monday, September 3, 2007

M-am realizat...

În cursul zilei de ieri am fost din nou ”promovat” la fast...astfel încât timp de mai multe ore am fost șef de bucătărie și mai mult decât atât am avut și doi subordonați.
E așa de plăcut să ai subordonați încât mă întreb dacă mai are rost să mă duc acasă să fiu iar un student de rând...

Sunday, September 2, 2007

De ce nu-mi place mie să circul cu avionul...

Pentru că...
1. în ciuda vitezei, totul e static.
2. timp de multe ore sunt forțat să stau lângă aceleași persoane.
3. locul pe care mi le permit sunt mai incomode decât scaunele din Săgeată Albastră.
4. mâncarea e proastă și pe fugă.
5. berea e slabă.
6. e coadă la toaletă. (de asta n-am văzut niciodată în filme)
7. 30% din călători sunt crispați de frică.
8. lumea se panichează prea ușor.
9. sunt supus la percheziții demne de infractori blazați.
10. filmele puse la dispoziție sunt proaste.
11. bagajele sunt manipulate grosolan.
12. to be continued

America vs România - cumpărături în mediul virtual

Încă de acum câțiva ani, când internetul a devenit o constantă în viața mea, eu m-am orientat spre magazinele virtuale...la început, timid, mi-am comandat câte o carte, apoi am căpătat încredere și am achiziționat și alte produse. Relația dintre mine și magazinele on-line din România a decurs bine și rar de tot mi s-a întâmplat să mi se anuleze o comandă din cauza terminării unui stoc.
Ajuns în America am vrut să profit de experiența de acasă și de varietatea mai mare de produse din lumea virtuală așa că m-am pus pe făcut comenzi...și am tot făcut...
Trecând peste faptul că la mai toate comenzile vedeam ceva de genul...no sale taxes, except NJ...am mai pățit ceva interesant...din cele 10-12 comenzi pe care le-am făcut mi-au fost anulate 4...așa că eu mă întorc acasă și fără media player, și fără proiector video, și fără carduri, etc
Interesant e însă modul în care ești tratat...nu zic că toate magazinele sunt la fel, dar..
Să exemplific...
Comand un media player, îmi vine mail-ul de confirmare, mi se iau banii de pe card, și...mă pun pe așteptat...după vreo 15-16 zile, puțin impacientat scriu și eu un mail să aflu ce mai fac băieții...și aflu...comanda a fost anulată, și pentru mai multe informații sunt direcționat către alt departament. A doua zi, după ce mă mai calmez, scriu un nou mail...si primesc răspuns că departamentul anti fraudă mi-a anulat comanda...și dacă vreau să aflu mai mult să sun la alt număr...
Cu proiectorul video a fost ceva mai bine (e vorba de alt magazin virtual)...m-au anunțat după 3 zile din proprie inițiativă că am avut probleme cu departamentul anti frauda...
Când am vrut să comand carduri de memorie nu mi-au recunoscut cardul bancar.
Comanda de cameră foto mi-a fost anulată pe motiv că nu aș fi avut bani pe card (deși ei sunt acolo).

P.S. Nu pot să nu mă întreb de ce anume par suspicios departamentelor anti-fraudă?

P.P.S. Remarc, cu oarecare surprindere, un exces de birocrație aici în fieful liberalismului.

Saturday, September 1, 2007

De ce sunt eu blogger?

Citeam undeva, într-o lucrare a unui mare economist din secolului XX, M.N. Rothbard, că oamenii au tendința să se orienteze spre domeniile spre care au cele mai puține înclinații.
Subscriu și eu la opinia lui Rothbard...dar, continui să bloggăi

Să tot citești...

Citesc cu frecvență destul de ridicată cărți copertate, cartonate, colorate și nu numai...
Așa că, acum câteva săptămâni, când am auzit pe la fast, de la angajații americani, propoziții de genul (traduc în română, căci eu în engleză le-am auzit)...”nu am putut să o las din mână toată săptămâna”, ”am plâns la capitolul ăla la care....”, ”e clar, cartea e mult mai bună decât filmul....” am rămas plăcut surprins.
Și eu unul mă și pregăteam să mă arunc într-o amplă discuție, pe marginea problemei literaturii în secolul XXI , cu oricare dintre colegii mei.
În mintea mea naivă au luat naștere zeci de fraze de abordare și eu îmi făcusem deja curaj când am auzit și despre ce carte era vorba....ultimul volum din Harry Potter

P.S. Înțeleg că nu pot să am pretenția să găsesc într-un domeniu marginal din State americani cu o cultură extraordinară...totuși cu Maribel am reușit să port o discuție interesantă despre Octavio Paz și Carlos Fuentes

Mă mut în Mexic

Sunt gata să iau o decizie irevocabilă...cu prima ocazie, las România în urmă, și mă mut în țara de la sudul SUA, cu nume de Mexic.
De ce am luat decizia asta?
Ei bine anumite saluturi, cuvinte afirmații ale colegelor mele m-au făcut să realizez ceva...
Să dau întâi niște exemple...M. mă saluta mereu cu...”Ola, hermoso”, A. mă alintă mereu cu ”mi, amor”, R. mi-a zis că mexicancelor le plac băieții cu tenul și părul deschis la culoare și cu ochii luminoși...iar azi dimineață totul a degenerat când E. mi-a zis ”tu eres mui guapo...[...]” (repet că nu stăpânesc spaniola decât după ureche)
Păi în România nu am primit atâtea complimente de când mă știu...de fapt ce mai în România era bine când auzeam câte un ”să trecem peste asta”...sau...”hai să vorbim de lucruri serioase”
Să mă mai întorc? Mai bine Mexic, acolo fizicul îmi este apreciat...