Wednesday, October 31, 2007

Percheziţie

Bănuiesc, cu şanse destul de mari de a nu mă înşela, că nu sunt singurul blogger care are o soră. Ca orice soră, şi a mea are o viaţă a ei. O viaţă în care se întâmplă lucuri mai palpitante sau nu. Am să scriu acum despre o întâmplare de genul acesta.

Povestea pe care urmeză să o relatez este încă proaspătă, au trecut doar câteva zeci de ore de la momentul respectiv.

Acum 2-3 zile sora mea plimbându-se prin a patra capitală a Molodvei, s-a oprit în magazinul Media Galaxy din mall-ul central. Motivele vizitării magazinuilui nu sunt relevante pentru poveste, aşa că n-am să pun accent pe ele. Touşi ţin să precizez că sora mea nu avea nici un bagaj, rucsac, gentuţă, geacă, sau orice alt articol cu buzunare voluminoase. Singurul obiect aflat în posesia ei era un biet portofel.

La un moment dat, probabil plictisită de "shop", a dat să plece...şi normal (pentru cursul poveştii, desigur)aparatele au început să ţiuie...

Când aparatele ţiuie într-un magazin, îţi fac apariţia gărzile şi te iau la întrebări. Într-o ţară mai vestică (poate şi mai estică) ţi se cere permisiunea să fii perchziţionat, dacă nu o acorzi, şi nu există dovezi serioase împotriva ta eşti lăsat să pleci. Ei bine în România lucrurile nu sunt chiar aşa...astfel...

Gărzile apar, văd că persoana respectivă nu are decât un portofel în mână...şi îi fac percheziţie corporală. Dacă nu găsesc nimic, nu se descurajează şi continuă...fac percheziţie la portofel...şi negăsind nimic, nu-şi cer scuze ci aruncă un "aaaa, era cardul"

Deşi eu personal nu înţeleg ce anume o suspectau că ascunde în portofel (un calculator, un mouse, un cod de bare?) nu pot să nu admir meticulozitatea paznicilor.

Monday, October 29, 2007

În sfârşit

În ciuda faptului că de câteva luni sunt un blogger, mai mult sau mai puţin, activ lumea mă proteja.

Astfel deşi eu vedeam că unele texte de ale mele nu pot fi catalogate decât prin termenul "gunoaie", nimeni nu-mi spunea nimic de rău.

Dar se pare că fiecare om are o limită, şi azi cineva mi-a spus în sfârşit "nu-mi place ultimul tău text".

Deşi e o critică blândă, sunt fericit.

Licitaţie (Ciclul: Să scoatem bani din piatră seacă)

O dată cu încetarea Războiului Rece şi diminuarea tamtamului din jurul idee de spionaj în organizaţia de renume mondial cia au rămas un grup de băieţi cu ochi albaştri fără ocupaţie.

Şi cum o dată cu înaintarea în vârstă societatea îţi oferă (cere?) ocazia să te manifeşti în lumea mondenă, ar fi fost păcat să nu profite şi ei de ocazie.

Astfel citesc azi într-o gazetă de judeţ (bucovinean) că renumita cia scoate la licitaţie şuviţele lui Che Guevara (ăla de apare mai des pe tricouri ca rockerii trecuţi în nefiinţă)

Sar peste partea cu ineditul acţiunii şi ajung la partea care mă intrigă pe mine.

Cum a ajuns şuviţele în posesia cia?

a. asemeni unui amorez Che Guevara le-a pus într-un plic cu destinaţia cia
b. i-au fost luate cu forţa
c. au fost cumpărate de cia de la Che Guevara pentru colecţia organizaţiei

Cine ştie varianta corectă are ocazia să câştige o excursie la sediul organizaţiei?

P.S. Aştept cu nerăbdare scoaterea la licitaţie a turbanului lui Osama, şepcii lui Fidel Castro şi mustăţii lui Sadam.

Concepte perimate (din nou probleme de învăţământ)

În cei 15 ani de şcoală pe care i-am lăsat în urmă (mult doamnă, mult) m-am confruntat nu numai cu probleme de genul caietului cu expresii frumoase, antologiilor de comentarii originale, lecţiilor care se cer memorate (doamne fereşte să explici prin propriile cuvinte) ci şi cu problema unor concepte care s-au perimat prin suprautilizare.

De exemplu frecventând cursurile unei facultăţi cu profil economic am parte, frecvent, de mai multe concepte specifice...dar parcă nimic nu mă irită mai tare decât Piramida Nevoilor lui Maslow. Întrebarea, la începutul câtor cursuri am întâlnit-o, nu are răspuns.

Acum am ajuns în stadiul în care când intru în posesia unui nou manual tremur la ideea că după introducere am să dau de piramida panaceu a tuturor problemelor economice.

Sunday, October 28, 2007

E pentru tine

Am descoperit (căci asta e pentru cei din generaţia mea...descoperire) o piesă a Sfinxului 80-ist, post Aldea. M-am ataşat de piesă trecând uşor peste suspiciunie de plagiat din mediul virtual.

Caut videoclipul, deşi cel mai mult îmi plac versurile:
"Într-un cer violet/Luna dacă aş găsi-o/Albă ar fi, toată/Pată de-argint, pe perdea
Aş putea să o pictez/Şi să-i spun la plecare/Dragostea mea, ia-o/E pentru tine
Poţi şi tu să încerci/Să iubeşti o culoare/Pentru început, ochii/Lasă-i încet lângă ea
Iar apoi fără ochi/Dacă tot ai găsi/Fii fericit, ia-o/E pentru tine"

Saturday, October 27, 2007

Zambete

Omul e o fiinţă capricioasă şi plină de ciudăţenii. Iar soluţile la problemele lui sunt dintre cele mai ciudate.

O dată, demult, suferind după o fată pe care nu am putut să o am, am alunecat încet în ceea ce unii ar numi o depresie.

Zile, poate săptămâni întregi mi-am înecat amarul prin dubioase crame studenţeşti.

Şi eu simţeam cum alunecă la vale...omul, ideea, ambiţia, perspectiva.

Dar cum am menţionat şi în primul paragraf, soluţiile problemelor umane sunt dintre cele mai ciudate.

Degradarea a continuat, zi de zi, până când...până când ea mi-a zâmbit...

Iar inima mea a început să bată din nou pentru mine...

Şi totul din cauza unui zâmbet...



P.S. Zâmbetul acela era al unei persoane realizate, care a obţinut tot ce vroia în viaţă...iar eu nu am reuşit să înţeleg ce caută pe chipul cuiva care de abia ieşise din adolescenţă.

Imn

Azi am ascultat şi eu pentru prima data noul imn al facultăţii mele.

Trec peste linia muzicală care s-a vrut modernistă şi observ că am avut şansă să ajung aici (mi-a pus D-zeu mâna în cap?). Din versuri aflu că e cea mai bună facultate, că am să învăţ să fiu om, am să învăţ tot ce e mai bun, am să ajung campion...când viaţa mă va încerca,succesul va fi de partea mea, vise împlinite, triumfuri în tot ce-mi doresc, sunt un om de succes...numai cu FXX ...o să câştigăm împreună o viaţă mai bună

De fapt degeaba povestesc, până nu-l ascultaţi nu aveţi cum să îi pătrundeţi substraturile, căci eu nu pot, prin cuvinte simple, să-i redau magia.

Friday, October 26, 2007

Prima ninsoare

Primii fulgi de nea au căzut în oraşul meu duminica aceasta...iar eu ca de obicei în ultimii ani nu am fost acolo. Sunt convins însă că fulgii mari de zăpadă au contribuit la ceea ce s-ar putea numi un adevărat show al naturii. (acesta este un experiment...am citit pe un blog foarte interesant Terorism de cititoare că din ce în ce mai mulţi copii întră pe pagina ei în căutare de compuneri...căci na, e sezon...sunt curios dacă am ales un titlu bun)

Printre gratii

Am vrut să scriu un post lung şi foarte probabil plictisitor despre societate şi modul în care aceasta se protejează.
Am lăsat-o baltă. Aşa că nu am să mai perorez astăzi despre problema penitenciarelor.

Tot ce mai vreau să spun e că la singura vizită pe care am făcut-o într-un penitenciar (şi ăla în conservare) m-au trecut toate apele.
Perspectiva închisorii nu mi s-a părut deloc încântătoare.

(în a doua fotografie nu este surprinsă o celulă tipică din închisoare; e vorba de celula lui Al Caponne, care în mod surprinzător s-a bucurat de un confort ceva mai ridicat decât ceilalţi deţinuţi)

Thursday, October 25, 2007

În balanţă

De ani întregi asist la reaizarea ad-hocă a unor clasamente de frumuseţe(de către colegii mei masculi)...aia are x frumos, aia e aşa, aia e...nu ştiu cum
Uneori particip şi eu, sau realizez şi eu clasmente (îmi asigur cititoarele că le realizez împotriva voinţei mele şi într-o manieră de o imparţialitate desăvârşită) şi sincer să fiu cred că este ceva absolut normal.
Oamenii au tendinţa să realizeze clasmente pentru absolut orice... iar prin clasificarea femeilor bărbaţii nu fac decât să-şi stabilească un plan de bătaie (sună vulgar, dar e legat de instinctul primar).
Teoretic totul e în regulă...e vorba doar de ceva dictat de natura umană..în practică însă...nu înţeleg cum suportă femeile asta...

Acum câţiva ani eram într-un local şi am simţit şi eu pentru prima oară cum sunt cântărit din ochi de o fată...m-am simţit incomod...m-am simţit ca o bucată de carne...şi...nu înţeleg cum suportă femeile asta...

Despre judecată

brb...continui mai îndată
Aşa...m-am întors la locul meu de muncă din lumea virtuală.
Azi am să scriu un post-peroraţie despre problema judecăţilor efectuate de oameni.
Ideea de a scrie acest post mi-a venit acum mai bine de o săptămână când am avut o dispută cu o colegă în spaţiul virtual.
Respectiva colegă, nu s-a putut abţine să nu emită o întreagă serie de judecăţi cu privire la persoana mea...de exemplu a preocupat-o problema nopţilor pe care le pierd prin diverse localuri în codiţii de semi-ebrietate, modul non religios în care îmi duc existenţa mizerabilă şi incapacitatea mea de a ierta anumite persoane.
Eu m-am enervat în timpul discuţiei şi am rugat-o să nu mă judece pentru modul în care îmi trăiesc viaţa, căci am motivele mele pentru a o duce aşa(i-am cerut printre altele să nu-mi ceară să iert, căci nu ştie exact ce-mi cere)...şi ea a continuat...determinându-mă în cele din urmă să părăsesc spaţiul virtual...

Aceasta e în linii mari întâmplarea care m-a făcut să mă gândesc la problema judecăţilor pe care le fac oamenii...

Să încep totuşi...eu prin convingeri mă raportez la şcoala de gândire libertariană (spre surprinderea cunoscuţilor refuz încă să renunţ la ea)...
Ceea ce este interesant la şcoala libertariană este că promovează libertatea fiinţei umane până în punctul în care prin acţiunea ei, aceasta agresează o altă fiinţă.
Nu are rost să mă pierd acum în probleme de nuanţă cum ar fi definirea conceptului de agresiune. Întrebarea pe care vreau să o ridic prin trimiterea la tezele şcolii libertariene este următoarea...atâta timp cât prin acţiunile mele nu agresez pe nimeni...are cineva dreptul să mă judece?

Să analizez lucrurile şi dintr-o perspectivă non-libertariană. Astfel trec peste faptul că n-am agresat pe nimeni prin modul în care trăiesc şi nu pot să nu mă întreb...
Are dreptul o personă care nu cunoaşte motivele ce m-au împins spre o viaţă dezorganizată să mă judece? Poţi să faci o judecată nepărtinitoare atunci când nu cunoşti toate faptele? Poţi să-i ceri cuiva să ierte fără să cunoşti gravitatea faptelor comise împotriva lui, gravitatea agresiunilor la care a fost supus?

Eu unul sunt o persoană tolerantă, şi nu vreau, şi nici nu am dreptul, să o judec pe respectiva colegă pentru orientarea ei reliogioasă. Totuşi am dreptul să fiu nemulţumit de modul în care mi-a vorbit. Atitudinea fatalistză pe care a abordat-o nu este una care să-i facă cinste. Iar condimentarea discursului cu pilde biblice nu îi dă neapărat acestuia forţa necesară pentru a aduce "rătăciţii" spre lumină.

P.S. Rog oamenii săritori să-l lase pe rătăcitul de faţă să-şi găsească singur drumul spre visul de aur al sociteăţii. (traiul de mic burgez? =)) )

Wednesday, October 24, 2007

Caietul cu expresii frumoase (ciclul amintiri)

Nu ştiu alţii prin ce au trecut, dar eu în şcoala primară am fost obligat să am "caiet cu expresii frumoase".
După cum bine vă amintiţi, cei care aţi trecut prin asta, caietul era un instrument de tortură în care nefericitul de elev era obligat să transcrie ce altceva decât...expresii frumoase...sau altfel spus nişte exprimări nu foarte pretenţioase, dar kitchoase.
Aceste expresii, după ce erau culese, erau folosite de destoinicii elevi în realizarea unor superbe compuneri.
Pentru mine caietul ăla a fost un coşmar...şi eu făceam compuneri de coşmar...căci deşi la un moment dat am reuşit să umplu câteva pagini din caiet, nu am reuşit niciodată să folosesc vreo expresie din el.
Aş putea să mă scuz acum spunând ceva de genul...eram prea înfipt în realitate pentru a putea folosi expresii ireale...dar aş minţi.
Adevărul este că atunci (ca şi acum de altfel) faultam des această limbă.
Din nefericire metodele de remediere a acestor deficienţe (caietul cu expresii frumoase, învăţatul comentarilor pe de rost, citirea romanelor scrise pe linie de partid) nu au reuşit să mă aducă pe drumul cel bun.
Caietul cu expresii frumoase rămâne o ocazie ratată de perfecţionare.

Saturday, October 20, 2007

Sărbătoare azi în blogosferă

Îi urez toate cele, cu ocazia zilei de naştere, modelului meu într-ale bloggingului Andrei.

În căutarea femeii ideale...

Oh, da...de câteva zile mă încearcă o senzaţie de fericire. E ciudat, căci nu m-am mai simţit aşa de bine de 3-4 luni.
Sincer să fiu nu reuşesc să-mi dau seama ce anume a provocat această schimbare, şi probabil că totul a fost declanşat de o ceva suferit la nivel inconştient.
Cine ştie...poate că am trecut peste unele probleme de natură sentimenntală sau poate că pur şi simplu am deschis ochii şi am văzut ceea ce era evident viaţa e frumoasă.

Aşa că astăzi cu o atitudine pozitivă în suflet (dap, astăzi nu am să mă plâng de absolut nimic) am să perorez pe marginea unui subiect oarecare, femeile.

Nu am să vorbesc totuşi în maniera uşor misogină pe care am fost acuzat că o abordez în public, ci am să fiu de o sinceritate debordantă.
Privind, în trecutul meu tulbure, la unele împliniri şi eşecuri sentimentale constat ceva interesant, mereu fluturii din stomacul meu au luat-o razna din cauza unor persoane extrem de diferite de mine. (sper că nu este nevoie să specific că de sex opus)
Şi diferenţele au fost de tot felul: modul de a gândi, stilul de viaţă, ambiţiile care ne motivau pe fiecare, dorinţele, gusturile, tabieturile, şi tot aşa...
Eu unul sunt convins că într-o oarecare măsură fiecare relaţie de succes îşi are crucile şi Dumnezeii ei, dar totuşi nu pot să nu mă întreb dacă eşecurile mele relative nu au fost determinate de descoperirea mea (de către ele), de felul meu de a fi (revoltător nu?).

Fie vorba între noi eu unul nu intenţionez să mă schimb pentru nici o tânără (sau vârstnică) domnişoară...aşa că-mi rămân destul de puţine soluţii.
Una dintre aceste soluţii, care mi s-a părut ceva mai pertinentă, este următoarea, m-am hotărât să dau şi eu, ca tot omul un anunţ în spaţiul virtual pentru a găsi femeia ideală.

Locul pe care l-am ales este desigur propriul meu blog (ironic, nu? caut să dau de femeia ideală pe un blog fără trafic semnificativ...rog cititorii mei să nu se impacienteze, le sunt recunoscător pentru faptul că-şi pierd timpul liber şi nervii pentru a-mi citi din aberaţii)

(Postul va continua după îmbăierea bloggerului)

Prima mea tentaţie a fost să scriu ceva de genul "Tânăr domn, cu o situaţie materială satisfăcătoare, dar şi cu alte nenumărate posibilităţi de afirmare, caut să cunosc domnişoară tânără, frumoasă, deşteaptă, şi cu multiple posibilităţi financiare...rog seriozitate"...dar mi-am dat seama că foarte posibil nu aş face decât să cad în vechea greşeală, căci textul prezentat mai sus s-ar putea să ofere o imagine uşor alterată a bloggerului de faţă.

Aşa că m-am văzut nevoit să revizuiesc mesajul pe care am vrut să-l transmit. Uşoare modificări au apărut atât în ceea ce priveşte persoana mea cât şi a domnişoarei luate în vizor.

Astfel în ceea ce-l priveşte pe tânărul domn, ţin să specfic următoarele
- e un coate goale;
- are o viziune boemă asupra vieţii; (deci nu e orientat spre carieră)
- e în definitiv un visător;
- posibilităţile de realizare sunt oarecum iluzorii;
- pierde prea mult timp citind;
- pierde prea mult cu Tatiana lui; (chitara)
- nu are un regim de viaţă sănătos;
- este departe de a fi un clubber;
- îi place să meargă la teatru;
- îi plac o serie de localuri, pe care cei din high-class nici măcar nu s-ar gândi să le frecventeze;
- pasionat de munte, este gata oricând să-şi ia rucsacul jerpelit în spate să plece în expediţii;

Totuşi acest tânăr, atât de atrăgător prin felul lui non conformist de a fi (poate exagerez puţin) are şi el anumite pretenţii:
- fata să fie contrar Şuturilor tapinariste frumoasă şi deşteaptă (sau măcar deşteaptă);
- fata să-l accepte pe individ cu toate tabieturile lui;
- fata să nu încerce să-l schimbe...căci devine irascibil;
- dacă îi place literatura şi teatrul e de asemenea bine;

Friday, October 19, 2007

Cavalerism

Mergeam astăzi spre şcoală şi în drumul meu am trecut pe lângă un Fornetti. Acolo am văzut cea mai interesantă manifestare calaverească. Astfel în faţa acelui Fornetti era parcat un camion de aprovizionare. Interesant a fost următorul lucru...acel şofer, exemplu de cavalerism stătea cu braţele încrucişate în timp ce vânzătoarea de la acel Fornetti (o domnişoară super drăguţă) căra din greu pungi cu Fornetti prefabricate.

Wednesday, October 17, 2007

Despre bloggeri

Olive Rilley a împlinit 108 ani. Unii zic ca ar fi cea mai în vârstă persoană care are un blog activ.

Sub semnul lui pseudo

Sunt din ce în ce mai convins că întreaga mea existenţă se defăşoară sub amprenta puternică a cuvântului pseudo. Astfel pot spune că sunt un pseudointelectual, că am fost înzestrat cu o pseudofrumuseţe, că sunt pseudoateu, că sunt pseudomarketer, şi tot aşa.

Tuesday, October 16, 2007

Din nou despre marketing (sau analogii de copil retard)

Am avut azi o discuţie cu o persoană, care mi-a spus că presimte că am să lucrez în domeniu (şi asta deşi eu nu pierd nici o ocazie să mă plâng de el, şi să anunţ că odată cu facultatea am să o termin şi cu marketingul)
În fine, ca în cele mai multe din posturile mele şi în acesta am să fac referire tot la mine.
Astfel eu unul, după cum se poate deduce şi din rândurile de mai sus, sunt student la o facultate cu profil economic, la specializarea marketing.
Înainte să ajung aici auzisem tot felul de poveşti...a lucra în marketing înseamnă să fi mereu interactiv, să-ţi utilizezi la maxim creativitatea, să creezi identitate (de produs nu?), să identifici noi pieţe, să lansezi produse, şi tot aşa. (poate trebuia să mă aştept ca imaginea specializării să fie "uşor" cosmetizată)
Acum ceva mai experimentat pot să-mi expun şi eu părere, foarte pe scurt, cu privire la ce înseamnă să fi creativ în domeniul ăsta.
Astfel întâi o categorie de mkteri, cei din research îţi delimitează locul de joacă (sau îţi identifică piaţa, caracteristicile ei...altfel spus îţi construiesc pereţii capitonaţi între care ai voie să te joci)
Apoi alţi mkteri, eventuali ai firmei care te-a contractat îţi transmit tot felul de cerinţe şi particularităţi ale produsului pentru care trebuie să fi creativ (sau îţi croiesc cămaşa, cu mâneci lungi să le poţi lega în orice parte a corpului)
De acum eşti liber să fii creativ...ai voie să fugi cât vrei printre pereţii capitonaţi, ţi se permite să desenezi(dacă scapi din cămaşă), să cânţi, să plângi, să spui poezii...

Lectură obligatorie

Consider că în ziua de astăzi sunt anumite romane nu ar trebui să scape necitite de către un pseudo-intelectual care se respectă. Exemplu de azi este format din trei excepţionale romane ale lui Saramago: "Eseu despre orbire", "Evanghelia după Isus Cristos" şi "Intermitenţele morţii".

Sunday, October 14, 2007

Somebody stop me

Există un moment în viaţa fiecărui om în care pus faţă în faţă cu situaţia sa trebuie să decidă pasul următor.
De exemplu pus de ceva timp în situaţia de a alege dacă să continui să intoxic pagini virtuale cu prostile mele sau să mă apuc de cu totul altceva, am luat o decizie cel puţin ciudată.
Astfel dacă oricărui om normal numărul mic de cititori i-ar fi sugerat ceva de genul "domnu nu ai talent" pe mine mă încurajează într-un mod straniu, aşa că aflat aici între prieteni trebuie să anunţ că îmi extind activitatea.
Astfel de azi am început să scriu pe un al doilea blog.
Prin însăşi modul de conceţie, şi valorile pe care le promovează, acest blog este mai valoros decât al meu.
Conştient că prin ralierea mea la el nu pot decât să îmi îmbunătăţesc firma anunţ lansarea la apă a Blogului măgăresc de sinteză cultural gazetărească

Saturday, October 13, 2007

Leapşă de la Puişorul-Cufurit

Am primit o leaşă de la tovarăşul Andrei care a primit-o şi el de la un blogger.
Ce trebuie să fac este să redactez patru informaţii...trei reale, una falsă...urmând ca spre amuzamentul general cititorii să-ţi dea cu părerea.
Totuşi sunt aici ca să dezamăgesc, aşa că afirmaţile nu o să fie din cele picante
1. Vreau să-mi dezvolt o carieră strălucită ca marketer într-o multinaţională
2. Rădăuţii sunt cel mai curat oraş prin care am fost până acum.
3. Îi citesc cu plăcere pe autorii hispanici.
4. Sunt departe de a fi un virtuos al chitarelor.

Expediez leapşa mai departe către domnul Ionuţ

Transmisie de meci în ţara mea

Urmăream azi meciul România-Olanda cu interesul vădit al unui fost microbist când am auzit o remarcă interesantă a unui comentator.
Acesta a zis ceva de genul...

"aici bate vântul foarte tare, e greu să-ţi ţii echilibrul cînd stai în picioare, când ai şi camera pe umăr e şi mai complicat...din această cauză imaginea se mai mişcă uneori"

Sunt liniştit acum când ştiu că există mijloacele moderne de filmare şi în familia TVR, neîndoindu-mă că acolo sunt cei mai performanţi umeri nu pot să nu mă întreb dacă nu există şi alte mijloace de stabilizare a imaginii? (am auzit chiar poveti despre niste braţe metalice automatizate care au la capete camere de filmat şi care sunt mai stabile decât umerii umani, dar sincer mă îndoiesc că tehnologia a ajuns aşa departe)

Băiatu de la gaze

Vineri, dis-de-dimineaţă (să tot fi fost un 11:00) colegul meu de apartament, Vlad, m-a trezit din somn să-mi ceară factura de la gaze, că na venise controlul.
Asta e partea pe care mi-o amintesc eu...ce urmează reproduc din amintirile lui Vlad..

Ca orice funcţionar respectabil, băiatu de la gaze, pus faţă în faţă cu omul de rând, a cerut şi el factura şi hârtii doveditoare că s-a făcut revizia la centrala termică.
Şi când un funcţionar îţi cere acte, trebuie să le dai...nu are importanţă că centrala este în garanţie şi deci nu a avut efectuată nici o revizie...

Ştiţi cum e? În momente ca astea trebuie să ai şansă...noi am avut...şi băiatul de la gaze ne-a iertat...cu un sfat prietenesc pentru Vlad "Să îţi pui dosarul în ordine"...
Şi cu o mică şi normală atragere de atenţie..."dar nu-mi dai şi mie ceva de o bere?"

Thursday, October 11, 2007

Părăsesc Iaşii

De 2-3 zile mă confrunt cu o puternică senzaţie de sufocare. Simt că nu reuşesc să-mi găsesc locul în târgul Iaşilor. În consecinţă mâine am să evadez. Mai mult ca sigur că un weekend în oraşul meu natal o să facă minuni asupra mea.

Campanie publicitară miliţănească de mare efect

Mănânc, şi eu în bucătărie după prostul obicei al omului care nu are living în dotare, şi, ca să-mi alunece mai uşor dumicatele pe gâtlej, dau drumul la aparatul radio.
După câteva melodii urmează un calup de reclame. Printre ele una finanţată de Organizaţia Poliţănească din târgul Ieşilor.
Se enumeră metodele de protecţie: fiţi cu ochii în patru, fiţi atenţi la coborâre, fiţi atenţi la buzunare...şi ca o încununare a logicii...în cazul în care persoanele din jur vă par suspecte schimbaţi locul din mijlocul de transport.
oooooo daaaaa
Cred că cei care au făcut reclama circulă des cu mijloace de transport în comun.
Îmi şi închipui cum strivit ca într-o cutie de sardele simţi (că de văzut cam greu) că persoana de lângă tine a pus ochii (sau mâna?) pe portofelul tău, atunci ni intri în panică ci îţi aminteşti brusc de reclama didactică de la radio şi te muţi pe alt loc (cum faci însă asta? strigi că vrei să cobori că altfel nu se clinteşte nici dracu....dar dacă stai în faţă?...probabil le zici că mai ai mult de mers şi te afunzi în mormanul de transpiraţie din spatele maxi-ului).

Wednesday, October 10, 2007

Bere adevărată

Eu unul m-am săturat să tot aud de la aşa zişi experţi în băutură de faptul că berea produsă la Suceava ar fi una proastă, amară şi de nebăut.
În consecinţă mă văd azi obligat să mă ridic în apărarea berii sucevene (fie ea Suceava sau mult regretata Solca).
Contestatarii mei să stea liniştiţi...nu fac asta din cauză că înaintaşi de ai mei au lucrat la fabrica din Solca, sau din cauză că bunicul meu a contribuit la punerea în funcţiune a celei din Suceava...nu acţionez convins de faptul că acestea sunt cele mai sănătoase beri din România.
Aşa...
Acum câţiva ani a existat un proiect al unui parlamentar din judeţul Suceava care cerea reducerea taxelor pentru aceste două fabrici.
Din nefericire proiectul s-a pierdut pe undeva prin rafturile prăfuite ale Casei Poporului, fără a primi un vot favorabil.
În ciuda regretelor nu pot să nu scot în evidenţă elementele pe care se baza acesta.
Astfel...
Reducerea de taxe nu era una pe motive de genul Suceava zonă defavorizată ci era fundamentată pe faptul că aceste două fabrici erau ultimile care mai produceau după metodele tradiţionale.
Astfel spre deosebire de celelalte fabrici din ţară care utilizează fermentaţia pe verticală (ce durează 5 zile) aici prin metoda fermentaţiei pe orizontală procesul dura (90 de zile în cadrul fabricii de bere din Solca şi 45 de zile la cea din Suceava.
Ce pot să mai spun, decât noroc...

P.S. Se observă pe eticheta de la Solca un termen de valabilitate de 9 zile...şi asta după ce a ocupat 90 de zile cazanele de fermentare

Tuesday, October 9, 2007

Folk`

Ceea ce diferenţiază în mod fundamental folk-ul de alte genuri muzicale este poate faptul că un simplu om, cu o simplă chitară poate, printr-un simplu cântec (cântecul copilăriei "Podul de piatră", de exemplu), să reducă mulţimile la tăcere.

Model persuasiv

EL către EA: Hai să facem dragoste...
EA: N-aş prea vrea.
EL: Şti ce? Du-te acasă că fac singur.
ea cedează

Regatul meu pentru un 7Plus

Pe data de 8 octombri a fost publicat în 7Plus unul din articolele de pe blogul prietenului meu Andrei.
Salut recunoaşterea talentului acestuia, şi fac o ofertă...regatul meu pentru 7Plus-ul din 8 octombrie.
Îmi doresc foarte mult numărul acela şi aş da orice ca să-l am...cine îmi vrea regatul imaginar să mă caute.

Monday, October 8, 2007

Despre femei...(Încercare ratată)

Articolul de faţă pleacă de la ceea ce unii ar numi provocare.
Adevărul este însă că în urma unei discuţii ceva mai lungi cu prieten despre mine şi ele, dar mai ales despre ele...am ajuns la concluzia, de fapt el a ajuns şi eu am fost doar de acord că ne-ar prinde bine să scriem, fiecare pe cont propriu, câte ceva despre ele...
Acum stau, de prea mult timp....ştiu că nu sunt pregătit să scriu despre ea, deşi îmi doresc enorm să mă eliberez...
Probabil peste alte câteva zeci de minute am să încep să vorbesc de ea şi am să termin din nou cu mine...monopolizând iar totul.
....
Am revenit acum fără nici un subiect de interes, aşa că am să scriu despre...
....
Eram la câteva mii de kilometri distanţă de ea când mi-a zis...m-am culcat cu ochii umezi...m-am gândit la ce a fost, la ce n-a fost, la ce ar fi putut fi, la ce ar fi trebuit să fie (ce ar fi trebuit să fie?)...
A doua zi am trecut prin ceea ce ar putea fi numită faza de negare, şi ore întregi m-am amăgit că poate nu e adevărat...şi la un moment dat aproape că am reuşit...
Fiinţă dominată totuşi de raţiune am înţeles în cele din urmă că nu mai am ce face...că adevărul trebuie acceptat
Aşa că, ce a urmat, după, a fost o încercare de a mă adapta situaţiei...
Şi a doua zi am început să scriu cu furie pe blog...am început să public cu furie articole...
M-am minţit că o fac din cauză că renunţasem la al doilea job...căci na, acum aveam mult timp liber...dar nu, o făceam doar pentru că ştiam (speram) că ea citeşte şi căutam să-i demostrez că eu, băiatul imatur, am trecut cu bine peste tot...
Cu furie am scris două săptămâni la rând, cu furie am publicat articol după articol fără să tratez nimic cu adevărat important (pentru mine? pentru ea? pentru noi?care noi?) şi am reuşit să mă amăgesc până şi pe mine că (ajutat de orgoliul meu nemăsurat) am reuşit să trec peste tot...
Apoi am început să obosesc, şi apoi am plecat în Atlantic City, unde comportamentul meu s-a schimbat..,
Acolo eu, mereu neinteresat de tot ce ţine de imaginea mea, am acţionat contrar a ceea ce mă ghidase până atunci şi am investit cu aviditate bani în haine
Din nou m-am minţit....m-am minţit că o fac pentru mine...m-am minţit că vreau să arăt bine...
De fapt ce urmăream?
Să-mi creez o nouă imagine_...o imagine a unui miclowan împlinit, împăcat cu sine, neafectat de nimic...
Amarnică iluzie, trăiesc în minciună...
Continui să mă deplasez prin viaţă cu-n fals zâmbet ironic pe buze

Incompatibilitate socială

Fiecare nouă experienţă este pentru mine o dovadă certă că între mine şi societatea contemporană există o oarecare incompatibilitate.
Şi deşi din punct de vedere fizic reuşesc destul de uşor să devin anonim (de parcă ar trebui să devin) în celelalte privinţe am anumite handicapuri (cred că pot să le numesc aşa)
Handicapurile acestea mă împiedică să ajung o rotiţă performantă în angrenajul societăţii...
Ah, simt iar că mă încurc în mult prea multe cuvinte, aşa că poate că ar fi mai bine să ajung la problema care mă presează.
Aşa....
Student, (la o facultate plină de studenţi competitivi) cu medii de trecere, am prins şi eu un loc într-unul din căminele universitare. Din motive care ţin de confortul personal, din cauza anumitor prietenii am decis să nu mă cazez la cămin şi să rămân în continuare în apartamentul în care stătusem şi în anul precedent.
Şi zile întregi totul a fost ok, locul în cămin a mers la următorul tur de cazări, când sper eu a încăput pe mâna cuiva care are mai mare nevoie de el.
Şi totuşi...când am constatat că sunt incompatibil cu dinamismul contemporan?
Probabil că azi...
Da, azi m-am întâlnit cu unul din studenţii implicaţi puternic în problemele legate de cazare. Acesta mi-a reproşat că nu l-am anunţat că renunţ să mă cazez...căci puteam face un ban pe din două...
Mda prima mea reacţie a fost să-i spun că nu mi se pare moral, şi deci că nu m-aş fi pretat la ceva de genul acesta...apoi mi-am dat seama că aş fi hulit pentru convingerile mele utopice aşa că am tăcut, am încercat să evit subiectul, dându-i probabil de înţeles că sunt ceea ce se numeşte...un fraier

Acum ce-mi rămâne de făcut? E clar că posedarea unei conştiinţe şi a unor valori morale sunt handicapuri serioase pentru mine...dar pot eu să renunţ peste noapte la ele? Trebuie să mă alătur şi eu mulţimii, doar ca să pun banii pe un fals piedestal?
Are vre-un rost să continui să mă culc având conştiinţa împăcată?
Să continui să sper că există totuşi mai mulţi ca mine şi unii dintre prietenii mei? Şi că şi ei sunt undeva incapabili să urmeze curentul impus de val.

Îmi povestea un prieten (blogger de meserie şi el) de faptul că femeile fac în subconştient ierarhii ale bărbaţilor după mai multe criterii...unul din acestea fiind obiectivele lor.
Mă întreb atunci ce şanse am eu să concurez pentru mâna unei frumoase domniţe dacă eu nu sunt în stare (psihic?) să acţionez în conformitate cu idealul de aur al umanităţii...acumularea de averi prin orice mijloace

P.S. Am încercat să tratez astăzi o temă care în mod clar îmi depăşeste puterea de înţelegere...ţin să-mi cer scuze de la toţi cei care s-au simţit ofensaţi de opiniile mele nerealiste

Autocritică

Azi mi-am început ziua destul de împăcat cu mine, fără nici o intenţie de a ajunge să-mi scot în evidenţă gravele păcate.
Totuşi ceea ce e clar e că nu şti niciodată spre ce îţi sunt călăuziţi paşii.
Eu de exemplu nu am ştiut că am să ajung azi să-mi fac formularele pentru recuperarea taxelor din USA, şi totuşi asta am ajuns să fac.
Aşa că am fost la firma care mi-a călăuzit paşii spre continentul lui Columb şi am completat totul în grabă, pentru a-mi încheia socotelile cu ei. (graba o fi justificată de modul în care am fost tratat în trecut de ei?...e destul de posibil că da)
Pentru a nu mă întoarce pe acolo am optat să mi se trimită banii printr-un cec (în ciuda riscului ca acesta să se piardă) şi am vrut să plec, dar după ce m-am ridicat...un încântător membru al staff-ului mi-a înmânat cu zâmbetul până la urechi un cartonoi...luat prin surprindere am întrebat ce e...
"E un cec...dacă te inscrii în programul nostru până la 1 ianuarie ai să beneficiezi de o reducere de 100 de dolari"
Instantaneu prin faţa ochilor mi s-au declanşat o serie de flash-back-uri legate de această firmă...şi am avut o reacţie pe care nu am putut-o controla...am mototolit cecul şi l-am aruncat...
Pentru asta îmi fac acum autocritica...
Căci nu am realizat cât de prost crescut sunt până când nu am ieşit din clădire şi acelaşi respectabil individ mi-a aruncat cu superioritate..."Nici nu mă aşteptam la altceva de la tine"

Sunday, October 7, 2007

Dădui delete

Întors târziu din peregrinările mele nocturne l-am aprins pe Tache, dar acesta ca de obicei şi-a dat drumul greu. (suspectez necesitatea unui upgrade capital)
Puţin iritat de greutatea cu care o ia din loc am hotărât să-l curăţ...aşa că am început să şterg cu furie tot ce mi se părea inutil.
Întâi au dispărut o seamă de programe, apoi filme şi în final documente.
Mi-a atras atenţia între documente unul cu nume extrem de lung, un document de care uitasem, un document plin de fustrări.
L-am deschis şi mi-am reamintit de zecile de pagini scrise demult cu inima frântă. Am încercat să-mi amintesc şi de ceea ce am simţit pentru ea...dar ea îmi e acum mai mult decât indiferentă.
Din primele rânduri mi-am dat seama că textul e acum străin de mine aşa că am făcut ce era etic...am dat delete.

Saturday, October 6, 2007

Învăţături părinteşti

Stăteam în seara asta de vorbă cu un prieten, într-un local ceva mai boem, şi din vorbă în vorbă am ajuns la sfaturile pe care mi le-a dat tatăl meu pe când eram copil.
Sunt conştient că normal ar fi fost să le păstrez cu sfinţenie pentru a le transmite copiilor mei, dar din cauză că nu am certitudinea că aceştia vor exista vreodată prefer să transmit acum mai departe aceste preţioase sfaturi.
(Ţin să-mi cer scuze de la cei cărora le-am povestit deja aceste lucruri)
Aşa...
...Pe când aveam vreo opt anişori, tatăl meu, aflat într-o stare pe care oamenii răutăcioşi şi plini de pizmă ar numi-o ...de ebrietate...m-a luat deoparte şi mi-a dat următorul sfat (pe care eu spre dezamăgirea lui nu l-am urmat cu sfinţenie)...Baiatul meu, singurele lucruri care contează în viaţă sunt sexul, alcoolul şi banii...

Friday, October 5, 2007

Întors în boemii Iaşi

Peste vară Iaşii, localurile lui, teatrul şi oamenii din Copou, mi-au lipsit mult. Şi în ciuda oboselii pe care o resimţeam la sfârşitul lui septembrie, eu aşteptam să mă întorc în ei.
Azi e deja a cincea zi de când m-am întors în boemii Iaşi. În ultimile zile m-am plimbat pe străzile care mi-au lipsit, am frecventat localurile care mi-au lipsit...am văzut pe cine mi-am dorit cu ardoare să văd...şi totuşi ceva mă nemulţumeşte.
Sunt iar obosit, şi dezorientat...căci nu ştiu ce urmează.

Metro

Plecat azi să fac nişte cumpărături prin Metro am dat de foarte multe promoţii (cu mostre nu altfel). Student plin de datorii nu am putut decât să mă bucur de hrana şi băutura moca. Probabil de acum în fiecare weekend am să fiu prezent în magazinul mai sus menţionat.

Monday, October 1, 2007

Tragedie (personală)

Ajuns de câteva ore în Iaşi am dat şi eu o raită prin supermarket-ul din care obişnuiesc să mă mai aprovizionez.
Chiar dacă nu este neapărat o ştire de interes pentru mase, trebuie să profit de ocazie pentru a mă plânge...
Cafeaua mea preferată :(( Dowe Egberts nu se află în rafturi...