Wednesday, January 16, 2008

Nu sunt muşchetar

Cu greu m-am hotărât să scriu postul ăsta. E vorba de o leapşă de la Hellene în care ar trebui să vorbesc despre ce-mi doream să ajung când eram mic.

Aş mai avea de răspuns la o leapşă, dar vreau să scap de ultimul proiect aşa că nu o mai abordez astăzi (Simona am să-ţi răspund totuşi cât mai curând posibil)

Intrat astăzi la o oră matinală pe blogul Tomatei am rămas aşa ca prostit...Am încercat să mă pun în pielea mea (când era mai mică) să-mi amintesc...Ce vreau să fiu când am să fiu mare?...Degeaba. L-am întrebat pe frate-miu. Degeaba. A ridicat virtual din umeri. Am plecat la şcoală convins că nu mi-am dorit să fiu ceva/cineva la vârsta plenitudinii şi că mai mult de atât nu am să pot onora niciodată leapşa.

Şi totuşi ore mai târziu ceaţa totală din mintea mea a început să se rarefieze. Mi-am amintit câte ceva...

Când eram mic de tot eu nu-mi doream nimic. Eram fericit cu mine. Cred că aş putea să mă refer la acei ani ca la anii mei de maximă înflorire spirituală şi intelectuală...

Timpul a trecut şi eu am împlinit întâi doi, apoi trei ani şi am început să vreau, să doresc, să mă transform într-un mic materialist.

Prima meserie pe care mi-am dorit-o a fost cea de muşchetar. dap, pe ruşi rula serialul pe la amiază (şi îl preferam Caracatiţei de seară, deşi mai târziu a existat şi periuoada Corado Cattani) şi eu deşi nu înţelegeam ce ziceau am stiut care e scopul meu în viaţă...Aiurea eram în grupa mare şiş frate miu cu prietenii lui mi-au lăsat doar rolul de Phortos...frustrant, chiar şi pentru un copchil de 3-4 ani.

Până pe la vreo 5 ani am ?evoluat? suficient de mult, astfel că a apărut ca obiectiv meseria de bancher. La care am renunţat însă când mi s-a spus că pentru asta am de învăţat muulţi ani.

Apoi m-am mutat la părinţii mei şi am rămas iar fără dorinţe. Ţin să-i mulţumesc pe această cale tatălui meu pentru pronosticurile lui...Nu i-a ieşit cu mine...eh poate noul lui fiu o să-l facă mândru

Normal că la fel ca mulţi alţi copii de vârsta mea de pe la 7 la 8 ani am învăţat şi eu să citesc şi am descoperit universul cărţilor.

Karl May m-a făcut să înţeleg că de fapt menirea mea este să fiu un aventurier prin vestul sălbatec. Apoi Dumas, Feval, Zevaco m-au făcut să regret secolul în care m-am născut...Dar era prea târziu, cavaler nu mai puteam să fiu.

Când mintea mea s-a dezvoltat suficient de mult ca eu să pot înţelege misterele Rodicăi Ojog Braşoveanu i-am devorat cu furie pe verii din spatele lui Elerry Queen,k pe Agatha Christie, Edgar Wallace, Sir Arthur Conan Doyle, Maurice Leblanc şi mi-am dorit să ajung detectiv sau infractor (ca Arsene Lupin?)

Desigur timpul trecea şi pe măsură ce asta se întâmpla se adâncea şi conflictul mocnit dintre mine şi părinţii mei...Aşa că încurajat de nişte cărţulii cu pioneri şi Robinson Crusoe am luat decizia să mă izolez de lume, să îmi obţin independenţa alimentară crescând animale şi pe cea energetică cu ajutorul unei mici turbine electrice.

Aiurea, s-a dus şi treaba asta. Am făcut 10 ani. Da. La 10 ani nu eram mai matur ca la 5 şi nici mai deştept.

La 10 ani în cenntrul orăşelului în care locuiam s-a descoperit un cimitir franciscan. Scheletele descoperite de pământ au devenit un stimulent pentru imaginaţia mea bolnavă şi eu am luat decizia firească...Trebuia să ajung arheolog.

Dorinţa de a ajunge arheolog a generat un fel de pasiune pentru istorie care m-a urmărit şi în anii următori.

Aşadar, câţiva ani mai târziu din convingere am lăsat matematica spre care aveam înclinaţie pentru a aprofunda istoria. Ce naiba am căutat acolo? Ce a fost în capul meu? Nu ştiu răspunsul. A da...era soarta...trebuia să-l întâlnesc pe cel cunoscut sub numele de Puişorul cufurit (pe care îl provoc să scrie pe tema asta)

Aşadar tânăr liceean nu ştiam în ce direcţie să o iau. Era prea târziu să mă mai fac muşchetar. Aşa că am reflectat. vreo 3 ani mai târziu încă reflectam când subit am luat o decizie. Am ales prin eliminare să continui în domeniul economic (ziceam subit ?) de atunci tot aprofundez bucăţi din ştiinţa asta şi...

Încă nu ştiu ce o să fiu când o să fiu mare

15 comments:

alex said...

fara discutie, cea mai frumoasa meserie, pentru mine, cel putin, ar fi cea de arsene lupin. cred ca s-a facut si un film despre el de curand, dar nu garantez. de obicei ma insel cand vine vorba de filme.
la modul serios, am avut tangente cu ingineria, in diversele ei forme. si, desi nu inca absolvent, tot ca inginer am ajuns sa lucrez :)
cand ma fac mare vreau sa stau toata ziua pe terasa casei mele (fara etaj) cu vedere la vreo mare exotica si sa fumez diverse plante :D

Lyna said...

imi place la nebunie cum scrii :| . cand vei fi mare te vei face filozof :>

Lyna said...

sau antrenor de fotbal :))

Anonymous said...

Hmmm...mai degraba Athos...:P

Anonymous said...

athos eram eu

che said...

parca ai scris odata ca vrei sa dai la filozofie, stii pe cineva la filozofie in iasi? mi ar placea la filozofie, da' nu stiu daca e buna facultatea de ceva. am vazut un mare filozof scriind pe filozofie.ro de care mi a fost mila, n as vrea sa ajung asa.

che said...

decat sa ajung sa filozofez ca ala, mai bine ma fac... orice altceva. poate ca inca n am ajuns la stadiul in care sa inteleg... aha.

Anonymous said...

Pe mine nu au reusit sa ma influenteze cartile citite in asemenea masura incat sa doresc sa fiu vreun personaj. Dar cred ca la un moment dat mi-am dorit sa fiu bibliotecar ca sa pot citi Graham Green, Cervantes repovestit pentru copii si basme de Wilhelm Hauff. Apoi prin liceu mi-am dat seama ca trebuie sa fac bani si am decis ca o sa fiu sofer pe tir.
Din visuri se alege praful si am ajuns ca multii alti copii sa aprofundez economia... :)

che said...

mai am 2 ani in care sa ma hotarasc la c facultate sa dau. filozofia n-are cum sa nu fie o facultate buna, nu sunt chiar asa usor influentabil, pacat ca o sa fie si din aia la facultate, sper sa fie putini. o sa vb la o bere, poate mergem si la o biblioteca mai mare din iasi, as vrea sa mai gasesc cateva carti de llosa.

Anonymous said...

Pe toti aia i-ai citit pana la 10 ani???

Anonymous said...

muschetari e cu S din câte țin minte, nu cu ș... poate pentru k vine de la muschetă, chestia aia lungă și ascuțită cu care se scobeau sub unghii sau ocazional mai salvau țara... dar e 2 a.m. asa k nu vă așteptați să mă ridic din pat ca să mă uit în dicționar așa k vă uitați voi knd o fi... g'nite miclowane si felicitari, bun articol :)

Anonymous said...

muscheta era chestia aia care semana cu o pusca numai ca intr-un mod mai primitiv drept urmare era ineficace la curatat unghiile

che said...

@angie
sunt corecte ambele forme, daca te iei dupa dexonline.ro, si eu stiam ca editorii au gresit scriind cu sh, da' nu conteaza asta chiar deloc.

Anonymous said...

fain scris :)
pe scurt, eu cand eram mica mi-am dorit sa fiu ceea ce sunt acum (cu aproximatie).
@ alecs: faina imagine. i want the same thing + perdele fluturatoare in bataia brizei :) a, sim mai nou, copii alegatori si jucatori in nisip.

miclowan said...

Alecs, suna tentant, as prefera la munte
Lyna, da am sa predau la vre-un liceu obscur filosofie şi am să antrenez echipa de fotbal a liceului
m, şi tu?
Che, ai destul timp, oricum important e să alegi ceva ce-ţi place. Aşa m făcut eu. Acum nu-mi mai place.
ru4_8 cat castiga un sofer de tir? m+ai facut curios. as vedea si tara/europa
Hellene, dap pe ei si pe altii pana la 10 si dupa
Angie, molodvan, che, va inteleg punctele de vedere
nadaella, ma bucur pentru tine. probabil te si invidiez