Thursday, April 3, 2008

forfun

Ca un măgăroi ce caută mereu scuze trebuie să spun şi eu că lipsa de inspiraţie m-a ţinut departe zilele acestea de tastele calculatorului,

Norocul meu a constat în vizita protocolară a celui cunoscut în blogosferă drept Puisorul alături de care am căutat să înţlegem de ce orele de închidere ale tavernelor sunt aşa cum sunt,

Dar ieri s-a întâmplat ceva ce a depăşit capacităţile mele de anticipaţie, aşa cum spunea el nu a fost vorba de violul unei femei, şi nu a fost vorba nici de poliţia în căutarea teribililor anarhişti ieşeni,

A fost vorba de un "drac" de femeie,

Până mai ieri credeam că e o amică,

Nu mai sunt sigur :-s,

Ce fel de om trebuie să fii să faci aşa ceva?

Eu în calitate de gazdă am încercatsă-l feresc pe puişor de localurile nemăgăreşti din târgul Iaşilor şi un timp mi-a şi reuşit, dar,

Femeile astea,

Personal cred că l-a prins într-un moment de înghesuială,

Altfel nu ar fi acceptat,

Să nu mai lungesc,

O teribilă promisiune le-a fost smulsă lui Zontar şi Puişorului şi eu m-am înlăturat lor, căci la un pahar de bere am ajuns să cred că pot să fac orice....M-am înşelat

Aşa că aseară 3 oameni nevinovaţi au au păşit într-un local sacru, (să-i zicem forfun?)

Atmoferă halucinantă, din boxe bubuiau vocile chinuite (chinuitoare?) ale karaokerilor, şi noi în naivitatea noastră am crezut că putem să bem câte o bere...

Copii naivi, noi n-am ştiut,

Că acolo se întâmplau lucruri groaznice,

Daaaaaaa

Nu a fost nevoie decât ca primul dintre noi să ducă berea la gură şi s-a dat involuntar semnalul de începere al sacrificiului...

Nu ştiu dacă aţi trecut vreodată prin aşa ceva...în boxe a început să răsune muzică arăbească şi zeci de fete cu şolduri onduitoare au început dansul ritual al sacrificiului...

Mă simt acum ca Martorului lui Saer, vorbesc cu liniştea supravieţuitorului şi nu pot reproduce groaza acelor clipe, nu pot descrie lupta ce s-a dat între dorinţa de a scăpa a acelor 3 nefericiţi, între impulsul lor firesc de a goli sticlele de bere şi groaza provocată de apropierea în valuri a practicanţilor acelui cult,

Fiinţe raţionale, ne-am învins limitele umane şi am fugit, am fugit

Dar, din păcate, nu suficient de repede pentru a ne cruţa ochii de ceea ce a urmat...

Un trenuleţ purtat pe şine de-o falnică manea...

Ţin să-mi cer scuze pentru partea mea de vină...

Terifiant

2 comments:

Lyna said...

:)) condoleante neuronilor pierduti pe front .

ru4_8 said...

dupa cateva beri poate devenea mai interesant trenuletul si mai suportabila atmosfera. misto relatare