Tuesday, April 8, 2008

In my defence

Îmi dau seama că am avut o reacţie exagerată în ceea ce priveşte conflictul măgăresc. În consecinţă am să caut să îmi repar greşeala, (însă nu în public căci rufele ar trebui să se spele deoparte, cu ocayia asta îmi cer şi scuze pentru faptul că n-am răspuns la mesajele pe care le-aţi lăsat, dar subiectul era sensibil), până atunci însă...

Am să-mi reiau vechiul obicei "de a sări în apărarea mea"

Titlul postului,de inspiraţie mercuriană, nu are nimic de a face cu regretatul conflict măgăresc,

Problema e în felul următor,

Relativ recent mi s-a adus la cunoştinţă că sunt o persoană zăpăcită, distrată, care nu este ancorată în realitate, O persoană care din lipsă de obiective clare o să se rateze profesinal...

Că tinerii de vârsta mea sunt dinamici, activi, cu un viitor surâzâtor în faţă, că eu continui să mă complac în starea mea...


Am ascultat acuzele, am înţeles punctul de vedere, am procesat, am analizat şi acum sunt gata să-mi expun pledoaria de apărare



E absurd. Adevărul e că nu cunosc pe nimeni care să deţină secretul adevărului absolut. Şi atunci? Cu ce drept vin unii oameni să-mi atragă atenţia asupra punctelor din viaţa mea în care greşesc? Nu am dreptul să fac proprile mele greşeli? Nu am dreptul să învăţ din ele? Nu înveţi să trăieşti din cărţi,

De ce ar trebui să fac lucrurile întrun anumit fel pentru a avea succes în carieră? Există cumva un tipar universal pentru succesul în carieră? Şi mai mult decât atât putem defini succesul în carieră? Nu toţi ne dorim să ne frecăm coatele prin birourile unei multinaţionale,

Eu nu vreau o carieră sufocantă, Eu vreau să-mi văd copiii crescând (nu de alta dar dacă o să facă prostii ca al lor tată o să trebuiască supravegheaţi),

Altfel spus, cred că fiecare dintre noi are propria lui scală de valori. Dar banii şi cariera nu ocupă poziţii fruntaşe în a mea. Da, eu nu vreau să trăiesc visul american...Cred că am dreptul să-mi creez propriul vis, Şi da am dreptul să-mi trăeisc propriul vis, Vis care nu are în dotare birou în zgârie nori, secretară şi carnet de membru întrun club de golf,

Şi de ce ar trebui să fiu în momentul de faţă activ pe câmpul de muncă? Veniturile mele actuale îmi sunt încă suficiente pentru nevoile mele de bază: cărţile, teatrul şi berea,

În momentul de faţă îmi doresc mai mult să-mi întind cortul pe marginea unui lac glaciar din Retezat decât să înregistrez cine ştie ce succes relativ în afaceri,

Învăţ de ani întregi să găsesc frumuseţea vieţii în lucrurile simple, de ce aş renunţa la tot ce am învăţat? De ce să îmi doresc să trăiesc visul de aur al traiului de mic burghez? Mie-mi place să mă opresc din mers să admir o floare, Să o miros,

Închei din nou fără să fi spus ceva concret, şi poate că repet dar eu

Militez pentru diversitate, Militez pentru libertatea oamenilor de a visa, Militez pentru libertatea oamenilor de-aşi trăi propriile vise

7 comments:

alecs said...

:) welcome back!!!

Lyna said...

foarte frumos ! te sustin ! ... lasa lasa esti tu mai romantic si lumea asta nu te intelege , ma rog nu intelege pe nimeni dar fie ...

teacup said...

Sunt de acord cu tine, cu o micutza corectie; eu cred ca nu inveti sa traiesti NUMAI din carti:)
Cartile pe care le citesti te influenteaza fara sa vrei; te aleg ele pe tine si se incardreaza pe tacute in scara ta de valori, transformind-o pe alocuri...

che said...

eu imi doresc sa devin gunoier, ori altceva, ce-ar zice ala de mine? nu ma intereseaza. sa nu uiti ca tre sa-ti dau cartea aia, e cald, asta asteptam. joi, vineri, sambata vreau sa-ti dau cartea si poate mergem si la o bere, maine n-am voie, dar vineri da, daca nu, sambata, sa sarbatoresc examenul luat, exista o sg pos sa nu-l iau, sa intarzii, nu cred ca se va intampla asta, cred ca si daca intarzii tot il iau.

nadaella said...

:) nice.
nu stiu nimic despre conflictul magaresc, dar imi place mult postul asta.

che said...

vrei sa mi-o lasi mie sau vrei sa ti-o dau cand o sa fiu in primu an de filozofie si tu in al 3 lea? or sa aiba nevoie si copiii tai de ea.

che said...

vrei sa mi-o lasi mie sau vrei sa ti-o dau cand o sa fiu in primu an de filozofie si tu in al 3 lea? or sa aiba nevoie si copiii tai de ea.