Thursday, November 15, 2007

"Ce vreau eu de la administraţia locală"(leapşă)

Scriu acest post ca reacţie la o leapşă pe care am primit-o de la Andrei şi pe care o transmit mai departe domnului Ionut.

Leapşa asta a venit ca un colac de salvare, deoarece deja de mai multe zile miclowan(adică eu) era într-o totală pană de inspiraţie, incapabil să scrie măcar un rând inteligibil.

În ceea ce priveşte administraţia locală, recunosc că mi-a mai scăpat pe ici pe colo, prin posturile mai vechi, câte o afirmaţie ironică, dar mai rămân multe de spus.
Aşa că am să analizez 2-3 chestiuni pentru fiecare din cele 2 municpii în jurul cărora gravitează momentan existenţa mea.

Iaşi
1. Nu reuşesc să înţeleg de ce la mijlocul lunii ianuarie administraţia locală a pavat Piaţa Unirii, pentru ca după "serbările" ocazionate de ziua unirii să scoată pavajul.
2. Mă întreb când se va face, în Iaşi, o mutare gen "Băsescu", pentru a se elimina chioşcurile, care încă sufocă arterele de circulaţie din cartierele de blocuri.
3. De asemenea aş vrea să se nu mai sape mereu, căci m-am săturat să asociez ideea de oraş boem cu noroiul de pe ghete.

Rădăuţi
1. Nu reuşesc să înţeleg de ce administraţia locală a construit la începutul mileniului trei o piaţă în centrul oraşului (când tendinţa este de reducere a comerţului tradiţional)
2. Nu reuşesc să înţeleg de ce în aceiaşi piaţă le este permis, pe timp de vară comercianţilor să-şi instaleze corturi. Aş fi curios să aflu ce anume gândeşte un turist care se plimbă seara printre măldare de harbuzi (pepeni, lubeniţe) cu o deosebită atenţie pentru a nu-i trezi pe sărmanii comercianţi.
3. Aş vrea totuşi ca administraţia locală să continue economiile de fonduri şi să lase şi vara viitoare beculeţele pe stâlpi.
4. Dacă aş zice că vreau să rezolve şi problema patrupedelor fără stăpân (de când le-au abandonat comercianţii) mi-ar sări iubitorii de animale în cap, aşa că tac.

1 comment:

Lyna said...

:)) .. well acum stiu cum sta treaba in iasi si radauti .