Saturday, November 17, 2007

Amorul artei

Săptămâna trecută mi-am trimis şi eu un articol la etapa a doua a concursului de pe www.bloggeri.ro mai mult ca pe un exerciţiu. Pentru ca cititorii mei să nu se chinuie să-l caute acolo (unde e posibil să se simtă constrânşi să mă voteze)...îl redau în rândurile următoare. Totu;i fiind la modă să dăm link-uri, puteţi vota aici.

Distracţia şi viaţa de noapte în România

Sincer să fiu, eu în calitate de blogger (amator, desigur) nu mă simt pregătit să particip la un concurs specific, dedicat fără doar şi poate meseriaşilor. Deci, ce caut aici?

Nu ştiu. Cred că o iau pur şi simplu ca pe o provocare. Vreau să văd dacă pot să termin în clasmanent mai jos de ultima poziţie. (un loc special pentru miclowan…Cu menţiunea…No siga su ejemplo)

Ehhh, în fine. Particip, şi asta chiar dacă nu am să realizez nimic concret…pot măcar să-mi exprim sprijinul pentru un blogger mult mai înzestrat decât mine, prietenul meu Andrei (cunoscut în bloggosferă şi ca Puişorul Cufurit)

Subiectul propus pentru concurs „Distracţia şi viaţa de noapte în România” este extrem de vast, şi aş putea, desigur, să „vărs râuri de cerneală” (am dat-o în stereotipuri???) pentru a-l „creiona” cât mai bine.

Desigur, aş putea să plictisesc cititorii cu poveşti întregi despre distracţii nocturne de prin Bucureşti, Iaşi, Cluj, Suceava, Sighişoara, […], din diverse cluburi, de pe vârf de munte sau de pe malul mării…Dar…Wtf?…Cine sunt eu să le povestesc despre toate locaţile astea?…Eu cunosc aceste locaţii doar într-o manieră tangenţială, şi nu aş putea decât să le stârnesc, pe ici, pe colo, câte un zâmbet prin naivitatea mea.

Aşa că, acum ce pot să fac? Abandonez toate aceste locaţii şi mă axez pe singura în care pot să mă bat în argumente cu eventualii mei cititori…Căci da…Eu văd România prin prisma oraşului meu natal…Rădăuţi

Şi da, să scriu despre acest adevărat Macondo al Bucovinei, este într-adevăr o provocare…Mă văd ca pe un deschizător de drumuri…Mă îndoiesc că a mai fost cineva atât de absurd încât să scrie despre distracţia şi viaţa de noapte din acest mic oraş de provincie.

Acum stau şi reflectez pe marginea acestui subiect.

Constat cu destulă tristeţe că într-un oraş mic de provincie viaţa de noapte este arondată elevilor de liceu, căci după liceu absolvenţii sunt fie înghiţiţi de centrele universitare fie sunt aruncaţi în câmpul de muncă şi se transformă în inevitabilii „oameni mari”.

Ca liceean totul este simplu…Noaptea este scurtă, căci ai ore a doua zi de la 7:30, aşa că imediat ce se întunecă trebuie să te distrezi într-un ritm accelerat. Trebuie să le îngrămădeşti pe toate: să mergi la statuia din centru (loc de întâlnire pe vremea mea, unde se manifestau adevăraţi virtuoşi ai chitarelor), să bei cu prietenii (pentru ca mai apoi să iei, cu aceiaşi prieteni, la mişto reprezentanţii mai tinerelor generaţii), să plimbi fetele prin parc şi, după ce colegii încep să-şi ia carnetele auto, să te plimbi cu maşina prin centru într-o manieră teribilistă (care în mod tradiţional implică scârţuri).

Ca student totul e diferit….Te întorci acasă, te plimbi pe străzile vechiului burg şi constaţi că nu mai cunoşti pe nimeni. Totul este trist…

Vara, o parte din studenţi se întorc, şi viaţa de noapte reapare sub forma ieşirilor pe terase, până târziu în noapte (adică în mediul ăsta ora 1-2 maxim 3).

Dar şi aceste ieşiri nu sunt distractive, ci sunt mai degrabă triste…Pe feţele celor mai mulţi se citeşte grija zilei de mâine…Căci da…Sunt şi ei pe cale să devină „oameni mari”

Unii mai temerari încearcă în primii ani de facultate să se dezlănţuie în singurul club din oraş alături de mai tânăra generaţie, dar în cele din urmă cedează şi se retrag înfrânţi.

Dar ieşirile continuă să se facă, în grupuri din ce în ce mai mici, cu oameni din ce în ce mai trişti, care caută să se întoarcă cât mai repede în centrele universitare.

Şi se duce şi vara…

În celelalte trei sezoane este şcoală. Studenţii se întorc mai rar acasă.

De sărbători reuşesc să se mai adune frânturi din vechile grupuri, şi reapare nostalgia zilelor de odinoară când colindul era colind si mielul era oaie. Şi totul se termină cu promisiunea fermă că la anul o să vorbească din timp şi colindul o să fie iar colind şi mielul, miel.

În rest de-a lungul anului studenţii se întorc sporadic şi dezorganizat în vechiul oraş şi viaţa de noapte capătă forme din cele mai „ciudate”…

Uneori viaţa de noapte poate însemna devorarea unui roman bun, alteori poate fi o plimbare singuratică prin locuri pline de amintiri, savurarea unei cafele într-un local ce a fost pe vremuri în vogă, admirarea unui cer mai înstelat decât cel universitar, navigarea printre bloguri şi posturi TV sau, de ce nu, toate acestea la un loc.

Şi viaţa de noapte devine rutină, iar distracţia un concept abstract.

5 comments:

Angela Gathe said...

bun articolul, vrusesem să ţi-l comentez mai devreme, dar m-am luat cu alte treburi şi am cam uitat... acum m-am simţit datoare :)

ideea de bază e mai adevărată decât am crezut-o vreodată şi acum îmi dau seama de multe chestii... şi cum eu stau într-un orăşel foarte mic chiar nu ai ce face aici o dată ce ai plecat... degeaba te întorci, din momentul plecării eşti un străin pentru majoritatea "inhabitanţilor"...

ai primit votul meu acum vreo ceva ore... nu m-am uitat la ceas :P

miclowan said...

dap, cam aşa e, din punctul ăsta de vedere, al distracţiei, nu prea ai ce face. dar eu sunt un om slab şi îmi iubesc oraşul suficient de mult să mă întorc şi să mă stabilesc în el cu prima ocazie. şi când mă gândesc că "plozii" mei o să fie feriţi de multe dintre ispitele metropolitane nu pot decât să mă simt încurajat în hotărârea mea.

P.S. mulţumesc frumos pentru votul tău

Lyna said...

:)).. Doamne , scrii super tare omule ! da-i draqu de hatteri :)) . inexistenti .

miclowan said...

of, dar am nevoie de ei...am nevoie sa-mi faca botezul focului, sa ma certifice ca blogger

Anonymous said...

original articol, a primit si votul meu...