Saturday, December 15, 2007

Teatrul e demodat, nu?

Sincer să fiu eu unul nu aveam de gând să vorbesc despre teatru în seara asta.

Dar...

Un prieten mi-a povestit despre o discuţie care s-a purtat la un seminar de al lui. Astfel ajungându-se prin cine ştie ce mijloace la problematica teatrului o tânără domnişoară, originară din târgul Ieşilor, a remarcat scandalizată că:

- în Iaşi, din cauză că Teatrul "Vasile Alecsandri" e în renovare, trupele mari din Bucureşti nu au unde să vină (ciudat dar din câte ştiam eu acestea au venit totuşi şi în Iaşi şi mai mult decât atât s-au descurcat onorabil pe scenele Luceafărului şi ale Ateneului Tătăraşi);

- actorii din Iaşi sunt jalnici (eu am rămas de multe ori fără cuvinte în faţa prestaţiei lor);

- a fost o dată la teatru şi piesa nu a fost în concordanţă cu ce îi sugerase ei titlul (De-a dreptul scandalos nu? Ce rost are să mergi la teatru dacă piesele nu sunt previzibile?)

Din afirmaţiile d-şoarei aş zice că o interesează mai mult actorii "vedetă", dar poate că mă înşel...

P.S. În timp ce scriam rândurile de mai sus mi-am amintit de o întâmplare care o priveşte pe domnişoara respectivă.
Eram în anul 2 la un seminar de pedagogie şi pe când ea îşi susţinea cu ardoare o opinie eu am intervenit, cu ceea ce unii ar numi contraargument.
În clipa aceea ea s-a întors spre mine (surprinsă oarecum că un nimeni are tupeul să intervină) şi mi-a demontat contraargumentul cu o singură propoziţie.
"Tu eşti prost"

9 comments:

Carina said...

Tanara are arta debate-ului in sange :))

miclowan said...

mersi Carina, cam asa e :))

Adina said...
This comment has been removed by a blog administrator.
puisorul cufurit said...

De parca Gabi spune sau nu spune pe blog anumite lucruri de florile dalbe ale lui Stefan Hrusca...

Lyna said...

=)) ... Doamne !

younes said...

:)))))))))
:)))))))))
am fost acolo, deci confirm intamplarea cu 'tu esti prost',
este adevarat, mie inca imi da fiori cand o vad pe holurile facultatii( fiori de frica, sa nu fiu inteles gresit)
cat despre actorii din iasi, mi se par foarte buni, mai ales ca o mare majoritate dintre ei sunt de abia studenti; si oricum cand vin trupele "tari" din bucuresti oricum nu ma duc ca nu imi permite buzunarul:)

Hellene, tomata cu scufiţă said...

Deci fii atent la ce concluzie am ajuns eu. Sa stii ca m-am gandit mult la ea, deci e emisa in urma unei munci intelectuale asidue: fata e o snoaba, care pe langa faptul ca e, mai isi da si cu stangul in dreptul pentru a o lasa sa se inteleaga. Sincer, nici eu nu ma omor dupa teatru, ca n-am timp, si pentru ca imediat uit piesele pe care le-am vazut. Da' macar nu-i fac prosti pe aia care se duc, sau care stiu sa aprecieze ceea ce eu nu pot.

che said...

dc faci vedete din idioate? iti dai seama ca e-n culmea fericirii acum,c-a ajuns sa-i fie comentate prostiile pe blogul tau?

miclowan said...

@ Andrei, nu mai are rost sa zic ceva pe tema asta
@ Lyna, cam asa e
@ Younes, ai dreptate, trupele din Bucuresti au preturi prohibitive pentru studentii de rand
@ Hellene, ai dreptate e cam snoaba si increzuta
@ Che, nu cred ca domnisoara imi citeste blogul, si nu stiu daca am sa apuc ziua cand blogul meu o sa transforme pe cineva in vedeta, oricum multumesc frumos