Saturday, August 25, 2007

Poveste

În loc să aduc în discuţie un roman suprarealist eu mă întorc la lucruri mai simple.
Când eram şi eu la vârsta poveştilor am citit una care m-a pus atunci pe gânduri suficient de mult încât să-mi amintesc şi acum după 13-14 ani conţinutul. Spre ruşinea mea nu-mi mai amintesc autorul, aşa că redau simplu conţinutul.
Dumnezeu ia înfăţişare umană şi începe să se plimbe printre oameni punându-i la încercare...comportamentul corespunzător al unei persoane face ca Dumnezeu să-şi dezvăluie adevărata identitate şi să-l răsplătească cu ceea ce îşi doreşte el cel mai mult.
Solicitarea de bunuri materiale ar fi fost contradictorie cu filosofia pozeştii aşa că persoana respectivă a cerut o soţie care să fie (citez din memorie aproximativ uimindu-mă şi pe mine) "gând în gând" cu el.
Copil introvertit am fost atunci atras de perspectiva unui partener care să elimine necesitatea exprimării gândurilor...dar eram copil...apoi am crescut...şi mi-am dat seama că oamenii sunt atât de diferiţi încât nu există aşa ceva...apoi am mai crescut un pic şi în febra pasiunilor adolescentine m-am simţit atras decât de reprezentante ale sexului frumos extrem de diferite de mine, extrem de diferite ca mod de gândire...
Şi acum într-un moment în care e posibil să fi trecut peste manifestările sentimentale exagerate specifice ale adolescenţei continui să fiu îngrozit de perspectiva unei persoane asemenea mie...prefer să mă mint că sunt unic.

1 comment:

Lyna said...

stiu povestea :)) .. da si eu incerc sa ma mint ca-s unica :)) ... si zau nu cred ca as mai suporta o alta persoana exact ca mine ..